Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Fantoma Escadrei ruse din Marea Mediterană: Rusia mai are în regiune doar două nave, după ce fregata Amiral Golovko a plecat în Oceanul Atlantic
Forțele navale
Data actualizării:
Data publicării:
Serviciul de presă al Flotei ruse de Nord a anunțat că, pe 18.04.2025,  fregata Amiral Golovko a traversat Strâmtoarea Gibraltar și a intrat în Oceanul Atlantic, unde va continua să îndeplinească misiuni în cadrul primului său marș de lungă durată.
Nave de război ale Flotei ruse din Marea Neagră în timpul unor exerciții navale. Sursa foto: Biroul de presă al Ministerului rus al Apărării.
Nave de război ale Flotei ruse din Marea Neagră în timpul unor exerciții navale. Sursa foto: Biroul de presă al Ministerului rus al Apărării.

“În Marea Mediterană, echipajul navei a îndeplinit sarcini ca parte a Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse. De asemenea, marinarii au participat la exercițiul naval bilateral Podul Prieteniei-2025 împreună cu nave de luptă și auxiliare aparținând Forțelor Navale ale Republicii Arabe Egipt”, se arată într-un comunicat de presă al flotei, preluat de agenția Interfax.

Potrivit oficialilor militari ruși, în timpul marșului de instrucție, care a început pe 02 noiembrie 2024 de la baza navală principală a Flotei de Nord - Severomorsk, Amiral Golovko a parcurs aproximativ 29.000 de mile marine.

“Misiunea principală a marșului constă în asigurarea unei prezențe navale în raioanele importante din punct de vedere operațional din zona oceanului îndepărtat”, se mai arată în comunicatul de presă al Flotei de Nord.

Fregata Amiral Golovko este a treia navă Proiect 22350, construită la Șantierul naval nordic din Sankt Petersburg. Conform informațiilor din surse deschise, fregatele Proiectului 22350 sunt concepute pentru a desfășura operațiuni de luptă în zona oceanului îndepărtat, între care: distrugerea navelor de suprafață, a convoaielor și a detașamentelor de desant ale inamicului, căutarea și distrugerea submarinelor și a țintelor terestre ale acestuia, precum și apărarea antiaeriană, antisubmarin și antirachetă a navelor de luptă și auxiliare.

Gruparea navală rusă din Marea Mediterană e departe de “perioada de glorie”

Comentariul autorului:

Prin ieșirea fregatei Amiral Golovko din Marea Mediterană, în compunerea escadrei rusești din regiune mai rămân doar două nave de luptă, respectiv fregata Amiral Grigorovici și submarinul Krasnodar, ambele aparținând Flotei ruse din Marea Neagră. La acestea se adaugă nava de cercetare radioelectronică Viktor Leonov, sosită recent în Marea Mediterană, precum și petrolierul Vyazma și remorcherul Evgheni Churov.

Trebuie menționat faptul că fregata Amiral Golovko este purtătoare de rachete hipersonice Zircon, în timp ce Amiral Grigorovici și Krasnodar pot să întrebuințeze rachete de croazieră Kalibr.

Potrivit unei solicitări a președintelui Vladimir Putin, în compunerea Grupării navale operative din estul Mării Mediterane, care funcționează pe baze permanente din anul 2013, trebuie să se afle cel puțin o platformă purtătoare de rachete de croazieră Kalibr.

În “perioada de glorie” a grupării, când aceasta includea 10-15 nave de luptă și auxiliare, rușii dispuneau în estul Mării Mediterane de 5-6 nave de suprafață și submarine dotate cu rachete Kalibr.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Navele de război rusești, trimise să supravegheze cele mai mari antrenamente navale NATO cu foc real din Europa, desfășurate în Norvegia și în largul coastei Scoției
Corveta europeană European Patrol Corvette (EPC), imagine concept. Foto: Fincantieri
EXCLUSIV
Gură de oxigen pentru industria navală românească? Care sunt șansele ca șantierele Fincantieri din România să producă nave militare
Corespondență DefenseRomania din Coreea: Tehnologie navală de ultimă generație, nave de luptă și submarine, prezentate la Busan
Ce împiedică Europa să aibă o industrie navală puternică: Sentimentele naţionaliste, obstacol major pentru ca marile companii să dezvolte proiecte comune
Unde a dispărut Flota rusă din Marea Neagră? Toate navele sunt acum înghesuite la baza navală din Novorossiysk, departe de dronele ucrainene
Rusia începe să escorteze petrolierele Flotei Fantomă în Golful Finlandei
Încă o navă din flota rusă ruginește în docul de reparații. ”Amiral Ceabanenko”, bate recordul portavionului Kuznețov
Portavionul american Harry S. Truman a ieșit din Marea Mediterană și revine la baza din Norfolk, după o misiune complicată în Marea Roșie în care a pierdut trei avioane F/A-18
Navă de tip OPV sau corvetă ușoară turcă din clasa Hisar, foto: Turkish Century @X via Turkish Navy
EXCLUSIV
Anomalia România: Cât plătim pentru corveta din Turcia, refuzată de o altă țară, și pe care nici măcar nu puteam integra rachetele americane NSM
Avioanele F-16 ale României protejează 24/24 granița Alianței cu Rusia: Imagini spectaculoase cu F-urile noastre, în misiune comună cu cele poloneze și portugheze
Ofițer ucrainean: „În 2022 navele de luptă ale Rusiei au ajuns în zona României. Azi sunt în șah”. Câte nave ruse mai sunt în Crimeea ocupată
Flota rusă pierde un cap de pod în Mediterana: Portul sirian Tartus, închiriat către un stat din Golf, la câteva luni după ce contractul cu Rusia fusese reziliat
Marea Britanie va implica Inteligența Artificială în supravegherea submarinelor rusești
Marea Britanie nu vrea să fie surprinsă de submarinele Rusiei: Sute de drone subacvatice Lura și SG-1 Fathom vor împânzi apele britanice pentru a monitoriza tot ce mișcă rușii
Imposibilul a fost reușit cu șansă și măiestrie: Piloții ruși de Su-30 doborâți de drone maritime cu rachete americane AIM-9 au făcut o mare greșeală
Portavionul USS Truman pierde încă un F/A-18F Super Hornet. Este al treilea avion pierdut în ultimele luni
Două portavioane din Marea Britanie și Italia participă la un exercițiu NATO de amploare din Marea Mediterană
Americanii sunt cu ochii pe bazele ruse din Novorossiysk. Un avion P-8 antisubmarin a scanat, deasupra Mării Negre, forțele ruse
Cu un singur portavion care ruginește, rușii râd de F-35B pe care îl consideră „supraevaluat”. Și au trei explicații pentru care Rafale a învins avioanele ruse
Forţele Navale Turce vor să domine militar Marea Mediterană: Obiective asumate, submarine nucleare și intrarea în top 5 puteri navale din lume
Europenii învață lecția navelor ruse transformate în „submarine” (Video). Drona franceză Seaquest, copie a Magura 5 ucraineană, a lovit cu succes o barjă
Marea Britanie își trimite portavionul Prince of Wales în Marea Mediterană, marcând începutul misiunii globale “Operation Highmast”
Distrugatorul USS Bulkeley, trimis în Scoția pentru a demonstra „angajamentul continuu față de NATO”
Singurul submarin rusesc din Marea Mediterană a părăsit regiunea, confirmând ineficiența operațională a Forțelor Navale ruse în această zonă
USS Truman continuă seria de ghinioane: Un F/A-18 Super Hornet și echipamentul de tractare au căzut peste bord, după ce portavionul a făcut o manevră bruscă
Operațiune agresivă a Rusiei în Canal: Nave de război conduse de fregata Golovko au intrat în apele britanice. Navele de luptă britanice au răspuns imediat
Fără o bază permanentă în Mediterana, navele din Flota rusă se văd obligate să acosteze temporar în porturi din Egipt și chiar Algeria
Interesul Rusiei pentru o bază navală în Sudan, deranjează Statele Unite: Administrația Trump a avertizat că ar putea exista „consecințe grave”
Fantoma Escadrei ruse din Marea Mediterană: Rusia mai are în regiune doar două nave, după ce fregata Amiral Golovko a plecat în Oceanul Atlantic

Ştiri Recomandate

Gata de lansare de pe avioane MiG-29 și F-16: Ucraina ar urma să primească din SUA primele 800 de rachete ERAM în 2026
Reactivarea unei facilităţi militare strategice din perioada Războiul Rece (FOTO/VIDEO): Franța modernizează vechiul radar ,,Nostradamus'' pentru a detecta rachete hipersonice ruseşti
Propuneri de pace la masa negocierilor: Un "plan B" pentru Ucraina, cu trupe din Bangladesh și garanții de securitate fără NATO?
Dincolo de modernizarea armatei: De ce solicitarea pentru Abrams M1E3 redefinește capacitatea de producție a tancurilor în SUA
Sursă foto: US Army
EXCLUSIV
Adio, securitate americană? Statele Unite taie ajutorul militar pentru țările de la granița cu Rusia, forțând un test de maturitate al apărării europene
Războiul te învață: Ucraina e lider nu doar la drone, dar produce obuziere cât Germania și Franța la un loc
Două F-16 venezuelene au survolat provocator distrugătorul american USS Jason Dunham. „Spectacol de forță” în Caraibe unde tensiunile ating un nou nivel
Scăpare sau intenție? Forțele ucrainene au folosit în misiuni MiG-29 cu schema de camuflaj a Azerbaidjanului
Rusia amenință că forțele de menținere a păcii din Ucraina sunt ținte legitime. Ce contingent va fi dislocat, cine trimite trupe și care va fi rolul României
Viitorul apărării antiaeriene e racheta PAC-3 MSE a Patriot, care a interceptat deja hipersonice ruse Kinjal: Cel mai mare contract din istorie pentru PAC-3 MSE
Armata română, Bogdan Bucur
EXCLUSIV
Cum s-a prăbușit România Mare: Alianțe, „trădări”, mituri și istoria folosită ca „armă”. Istoricul Bogdan Bucur vine la Obiectiv EuroAtlantic
Armata israeliană anunţă că deţine controlul a 40% din oraşul Gaza
Dronele și rachetele rusești au lovit estul Ucrainei / Rafinăria din regiunea rusă Riazan și un depozit de petrol din Luhansk, atacate cu drone
SUA elimină treptat din 2026 fondurile de securitate pentru statele ce se învecinează cu Rusia. Nu România va fi cea mai afectată, ci statele baltice
Trump chiar schimbă numele Pentagonului; modificările ar putea costa sute de milioane de dolari
Adio, război de tranșee? Ucraina primește o flotă masivă de roboți THeMIS, arma care ar urma să facă diferența pe front
Noi garanții de securitate pentru Ucraina: Rachete cu rază lungă și sancțiuni sporite pentru Rusia pentru că tărăgănează intenționat procesul de negociere
Atac devastator confirmat în Crimeea (FOTO): „Flamingo”, cea mai nouă rachetă a Ucrainei, a făcut ravagii într-o bază rusă a FSB
O viziune europeană divizată: De ce Marea Britanie, Italia și Germania se află în tabere opuse pe tema garanțiilor de securitate pentru Ucraina
Ziua și provocarea: Două drone ale Rusiei au violat spațiul aerian al Poloniei. Avioane F-35 au fost ridicate de la sol, dar nu au doborât UAV-urile ruse
SUA lucrează la companionul perfect pentru F-35: Drona YFQ-42A face primele teste de zbor, într-un timp record
Marea Britanie se pregătește să livreze o nouă armă-minune Ucrainei. Proiectul „NIGHTFALL” și miza unui nou timp de sprijin
Orban și Fico vor să scape șase oligarhi ruși de sancțiunile UE
Aliații au finalizat pregătirea garanțiilor de securitate pentru Ucraina / Rutte: Rusia rămâne o amenințare - doar anul acesta va produce sute de rachete Iskander
50 de minute intense pentru a încerca salvarea unui avion F-35 în valoare de 200 de milioane de dolari. Filmul întreg al prăbușirii unui F-35
”Vom auzi multe despre Kupiansk în septembrie”. Armata rusă trimite inclusiv militari în civil pentru a străpunge apărarea ucraineană
Parada militară faraonică e doar vărful aisbergului: China își consolidează masiv arsenalul nuclear
Polonia și-a asigurat frontiera estică: Mai mulți militari americani în Polonia
Rușii repetă obsesiv că trimiterea de trupe străine în Ucraina este inacceptabilă pentru Moscova
Putin amenință că va rezolva situația din Ucraina prin mijloace militare, dacă negocierile eșuează. El i-a sugerat lui Zelenski să vină la Moscova pentru o întâlnire bilaterală
Natura ambiguă a parteneriatului sino-rus: China furnizează în secret o cantitate enormă de componente pentru drone către Rusia
Avioane Gripen pentru Ucraina: Ce ofertă face Suedia şi în ce condiţii ar putea fi livrate primele aeronave către Forţele Aeriene Ucrainene
pixel