Fără nicio surpriză: Partidul lui Putin câștigă alegerile, comuniștii aproape își dublează procentul | Rezultatele alegerilor din Rusia
Partidul prezidențial aflat la putere în Federaţia Rusă a câștigat alegerile într-un scrutin în care opoziția împotriva Kremlinului a fost exclusă din exercițiul electoral.
Rusia Unită, partidul președintelui Vladimir Putin, a acumulat 48.56% din voturile alegerilor legislative, după numărarea a 70.67% din acestea, notează agenția de presă rusă Tass, care citează Comisia Electorală.
Rusia Unită e urmată de Partidul Comuniștilor care a obținut 20.25%, Partidul Liberal Democrat condus de Vladimir Jirnovski a atins 7.68%. Rusia Justă a obținut 7.42%, în timp ce formațiunea Oameni Noi - un satelit al Kremlinului - a atins pragul și a obținut 5.53%.
Comuniștii aproape că și-au dublat scorul față de 2016. Acest fapt se datorează și sistemului de „vot inteligent” prin care susținătorii lui Alexei Navalîi au îndemnat populația să voteze în mare parte cu aceștia pentru a slăbi din puterea Rusiei Unite.
La precedentele alegeri legislative în 2016, Rusia Unită obţinuse 54,2%, în timp ce Partidul Comunist - 13,3%.
Toate partidele care au participat la alegeri, inclusiv cele care se autointitulează de opoziție, sunt formațiuni agreate de Kremlin.
Au fost scoase în afara legii formațiunile de opoziție reală iar candidații independenți nu au fost lăsați să participe la vot.
Procesul electoral din Federația Rusă s-a desfășurat sub mari suspiciuni de fraudă electorală, în contextul în care la aceste alegeri nu a participat niciun observator străin, votul s-a întins pe trei zile și a avut loc inclusiv online.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News