Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Flamingo, drona-rachetă ucraineană care schimbă regulile jocului: Motoare reciclate și putere mai mare decât Tomahawk
Conflicte militare în defășurare
Data actualizării:
Data publicării:
Denis Știlerman, coproprietar și designer-șef la Fire Point, compania care produce "Flamingo", descrie noua armă a Ucrainei drept o "dronă modulară" pe care se montează motoare ieftine și disponibile și având o încărcătură utilă de 1.150 kg și o rază de peste 3.000 km.
Lansarea unei rachete de croazieră Flamingo. Sursa foto: Compania Fire Point.
Lansarea unei rachete de croazieră Flamingo. Sursa foto: Compania Fire Point.

Flamingo ar putea deveni una dintre cele mai importante arme ale Ucrainei.

Într-un interviu pentru publicația NV, șeful Fire Point a povestit cum s-a născut racheta pe care o produce de câteva luni, pe care el o numește, în esență, o dronă. Acesta a explicat că, de fapt, Flamingo nu e gândită ca o rachetă clasică, ci ca un planor modular pe care poți monta diverse motoare găsite pe piață.

Ideea e simplă: încă există "pe piață" multe motoare vechi, ieftine, cu consum redus, fabricate bine, motoare care mai au și acum câte 10 ore de viață și pot asigura autonomie de până la 3.000 km. Suficient pentru o dronă kamikaze.

 

Dronă compusă dintr-un „tub cu aripi”, iar deasupra se poziționează motorul, în funcție de cerințele misiunii

Oficialul, a explicat că, la început, au lucrat cu motorul AI25TL (Ivchenko AI-25), proiectat în anii 1960 de compania ucraineană Motor Sich, pentru aeronave de antrenament. 

Într-adevăr, așa cum relata și DefenseRomania, secretul din spatele rachetei Flamingo este motorul cu reacție Ivchenko AI-25, un model cu o istorie bogată, care a propulsat mii de avioane produse în perioada sovietică, printre care şi avionul de antrenament L-39 Albatros dezvoltat în Cehoslovacia.

Ulterior, gama de motoare pentru Flamingo s-a diversificat. Șeful Fire Point nu a intrat în detalii despre toate variantele de motoare, din motive ce țin de secretul de producție. „Am vorbit de motorul AI25TL pentru că l-au recunoscut oamenii după aspect”, a spus el, insistând: „asta nu e o rachetă, e o dronă, codificată ca dronă”.

Practic, Fire Point a pornit de la ideea să folosească resursele disponibile și să facă ceva eficient și accesibil, o soluție „made in Ukraine” gândită pentru vremuri grele.

Despre capacitatea de luptă, Știlerman a confirmat un număr impresionant: încărcătura utilă a Flamingo este de 1.150 kg.

Asta explică și de ce publicațiile străine au tras concluzii despre puterea și raza acestei platforme.

Pe 17 august, un fotojurnalist de la AP a publicat imagini cu o rachetă Flamingo și a spus că are o rază de acțiune de peste 3.000 km; iar Defence Express a scris că focosul ar fi de două ori mai puternică decât cea a Tomahawk-ului american și că viteza poate ajunge până la 950 km/h. AP a mai relatat că, la o fabrică secretă, Ucraina ar produce o asemenea rachetă pe zi, cu planuri de a urca până la șapte pe zi.

În interviu, șeful Fire Point vorbește și despre motivația lor de a apărea public: au vrut să arate că Ucraina nu e doar un simplu beneficiar de ajutor, ci și un producător capabil să-și apere teritoriul și, în același timp, Europa.  

Trebuie spus că nu lipsesc vocile critice în privința dronei Flamingo: unii pun la îndoială viteza prea mare cu care ar fi fost dezvoltat proiectul, iar oficiali au considerat suspect faptul că o asemenea platformă a apărut în doar câteva luni.

Citește și: Rachete Flamingo în „cămară”. Ucraina stochează pentru la iarnă varianta autohtonă a „Tomahawk-ului pe steroizi” care e folosit rar, deși producția acclerează


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Ucraina începe să negocieze cu SUA în Elveția planul de pace al lui Trump
JD Vance a anunțat principalii trei termeni ai acordului de pace dintre Ucraina și Rusia. Vicepreședintele SUA i-a criticat pe cei care au atacat planul
Rușii atacă masiv Ucraina, România ridică F-16, scenariu ce se repetă aproape în fiecare noapte. De data aceasta drona nu a mai intrat în spațiul României
Putin spune că Rusia a primit planul de pace al SUA și amenință Ucraina cu înfrângerea militară totală dacă nu se va așeza la masă. Prima reacție și de la NATO
Zelenski, discurs istoric după planul capitulare „de pace” al SUA: Ucraina, în cel mai greu moment din istorie. Nu am trădat niciodată și nu o voi face nici acum
Rușii schimbă comanda trupelor care vor lua cu asalt Slavyansk și Kramatorsk din regiunea Donețk, numind cel mai tânăr comandant de Regiune Militară
Misiune neobișnuită a unui avion american P-8A Poseidon deasupra Mării Negre. SUA au scanat portul rus Novorossiysk, lovit masiv recent de ucraineni
Rușii au anunțat că au ocupat orașul ucrainean Kupiansk, din Harkov. Putin a vizitat un centru de comandă al Armatei ruse
Rusia îl declară „terorist” pe opozantul Mihail Hodorkovski, critic acerb al războiului și regimului Putin
Casa Albă crede că un acord de pace privind războiul din Ucraina ar putea fi încheiat „chiar în această săptămână”
Rusia a atacat cu 50 de rachete și 476 de drone; 25 de civili au murit în locuințe. F-16 și Mirage-2000 ucrainene doboară cel puțin 10 rachete de croazieră
Deja vu cu drone: O nouă dronă rusă a intrat 8 km în spațiul României în această noapte. Din nou ridicate Eurofighter și F-16 românești
Rachetele americane ATACMS au lovit adânc în Rusia. Ucrainenii au bifat azi o premieră strategică în colaborare cu Administrația Trump
Atacurile Rusiei cu drone vizează inclusiv instalații electrice de la centralele nucleare ucrainene
Ucraina se confruntă cu o „criză a locuințelor fără precedent”. Cifrele dezastrului umanitar provocat de Rusia (Raport ONU)
Germania îi cere Chinei să se implice mai mult pentru a pune capăt războiului rus în Ucraina
Rușii au încercat mai multe străpungeri în sudul Ucrainei. Zaporojie, frontul unde rușii încearcă să avanseze câțiva kilometri
Încă o noapte agitată la frontiera României: Trupele ruse au lovit portul ucrainean Izmail cu peste 35 de drone
Noi avioane Mirage și sisteme SAMP/T? Kievul anunță un acord "istoric" cu Franţa pentru apărare aeriană. Înțelegere și cu Grecia privind importurile de gaz
De ce importă Rusia mii de nord-coreeni pentru fabricile de drone?
Ucrainenii atacă linia ferată Transsiberiană pentru a bloca livrările de muniție din Coreea de Nord către Rusia
Coreea de Nord a redus drastic aprovizionarea cu obuze către Rusia. În schimb, Kim extinde producția de drone
Un atac rarisim: Rușii au lovit Ucraina cu noua rachetă hipersonică Zircon. Anomalia e că au lansat-o terestru din Crimeea ocupată
Dronele ucrainene au atacat un terminal petrolier rusesc din Novorossiisk
Cum țintesc dronele și rachetele rusești infrastructura energetică ucraineană: Blocuri de locuințe lovite și cel puțin 26 de victime
Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL

Ştiri Recomandate

Photo source: U.S. Navy
BREAKING NEWS
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
Revenire în era rachetelor balistice: Cum și de ce e forțată dezvoltarea rapidă a sistemului NIGHTFALL cu rază de 600 km de către britanici
Încept să se critice între ei: Un expert militar rus desființează Marina după dezastrul de la Novorossisk și spune că „Rusia a pierdut conceptul războiului pe mare”
Primul din cele 64 de F-35 ale Finlandei e gata. "Vom primi cele mai bune avioane din lume", o declarație pe care vrem să o auzim și în cazul României
Amiralul Montgomery: Spre deosebire de Rusia, China nu vrea să radă orașe cu rachete. Am condus 10 ani grupul de luptă al portavionului George Washington, le cunosc strategia
Rusia face o tentativă palidă de a spăla rușinea scufundării submarinului Varșavianka cu bombardiere Tu-22M3 desupra Mării Negre
Cele 4 mari probleme unde nu avem soluții în caz de război: Rachetele hipersonice sau mobilitatea: Un avion A-400 nu poate ateriza la Focșani
Bani de la UE pentru blindate, arme sau drone? Nicușor Dan: Majoritatea achizițiilor militare de până în 2040 se vor face prin SAFE, dar vrem să accesăm fonduri și din noul buget al UE
SUA clasifică fentanilul drept armă de distrugere în masă. Război total și împotriva "narcoteroriștilor", după ce SUA atacă încă trei nave suspectate de trafic
MAE: SUA au recunoscut rolul României de partener-cheie în securitatea energetică
Cel mai mic stat din NATO vrea să cumpere SAMP-T în cea mai modernă variantă. O nouă comandă de SAMP/T NG ar consolida industria europeană de apărare
Obuzierele K9 blindează Europa: Polonia finalizează recepția flotei K9 Thunder iar „Tunetul” românesc e în producție. Fabrica din România începe să fie ridicată în ianuarie
Dispută în SUA privind pensionarea avioanelor A-10 si F-15 și viitorul aviației militare. Lupta pentru generația a 6-a: F-47 vs. F/A-XX
Veste bună de peste ocean: Producția de avioane F-16 Block 70 Viper, cea mai modernă versiune a F-ului american, finalizată pentru Bulgaria și Slovacia
Rusia respinge prezența în Ucraina a trupelor din state NATO. Kremlinul nu vrea nici măcar armistițiu de Crăciun
Cât va plăti România pentru antrenarea piloților de F-16 la Baza 86 Borcea în următorii 5 ani. La Fetești e singurul Centru de pregătire F-16 din Europa
Avioane de luptă F-16 ale Turciei doboară o dronă „scăpată de sub control” deasupra Mării Negre pe fondul escaladării tensiunilor navale
Ucraina, la un pas de „Articolul 5”: Zelenski anunță garanții de securitate istorice din partea Statelor Unite
Nu a fost o dronă de suprafață. Cu ce armă au lovit ucrainenii, de fapt, submarinul rusesc în inima portului Novorossiysk (Foto/Video)
Nicușor Dan spune că modelul finlandez e o posibilă cale de urmat și pentru Romarm
Rușii nu scapă de „ochii” din cer ai dronelor SUA: Un RQ-4B Global Hawk a scanat din nou Marea Neagră, după o lungă absență
„Grădina zoologică” a sistemelor robotizate de pe front. De ce diversitatea dronelor a devenit o capcană strategică pentru Ucraina
Pacificul cere o "Armată a Dronelor". De ce Statele Unite trebuie să renunțe la protecționism industrial pentru a contracara China
Dronă AR3, photo source: Tekever. Imagine cu caracter ilustrativ
EXCLUSIV
Pot întoarce soarta războiului dronele ucrainene? La Pokrovsk și Kupiansk aflate sub asediu rus Ucraina a întors cu 180 de grade situația operativă
Mai multe țări din Europa s-au angajat să conducă o forță multinațională de menținere a păcii în Ucraina. România nu e printre semnatari
SUA promit Ucrainei garanții de securitate similare cu cele din Articolul 5 al Tratatului NATO. "Nu vom repeta greșelile de la Minsk", avertizează Merz
România laudă rolul sistemelor americane MEROPS în posibila contracararea a viitoarelor incursiuni de drone
Și Elveția se uită la preț: Mai puține F-35 cumpărate, după ce prețul a crescut cu aproximativ 10%. Când sunt așteptate primele avioane de luptă
India spală imaginea „pătată” de ucraineni a S-400. Problema pentru indieni e că sistemele ruse depind de China, stat împotriva căruia reprezintă principala apărare
Nicușor Dan: China e un mare actor global economic iar România nu poate nega această realitate. Dezvoltarea relației nu trebuie să producă riscuri de securitate
Submarin făcut „artificii” în port (Video) O dronă ucraineană Sea Baby a lovit în plin submarinul rus Varshavyanka chiar în Novorosiisk
Orban ar putea rămâne la putere chiar dacă pierde alegerile: ”Transferul” la Președinție, un truc similar cu cel aplicat de Putin
pixel