Primele două nave de mare viteză HSI32 au ajuns la baza Ras Mishab a Forțelor Navale Regale Saudite (RSNF), a anunțat Ministerul Apărării Saudit.
Navele au fost comandate în anul 2018 și fac parte dintr-un contract mai mare care prevede echiparea Forțelor Navale Regale Saudite cu 39 de ambarcațiuni de mare viteză HSI32. Jumătate dintre ele sunt construite de șantierul naval Zamil din Dammam. Valoarea contractului nu a fost dezvăluită la vremea respectivă. Cele două nave HSI32, cu numărul penant 315 și 316, intrate în dotarea Forțelor Navale sunt înarmate cu sistemul de arme Nexter 20 mm Narwhal, operat de la distanță.
De asemenea, baza RSNF de la Ras Mishab, aflată la aproximativ 50 km sud de granița cu Kuweit, a fost modernizată.
În cadrul ceremoniei ministrul Apărării a anunțat că cele 10 elicoptere multirol Sikorsky MH-60R care au fost comandate vor ajunge în lunile următoare, transmite Jane.
Vezi și: Un elicopter al US Navy s-a prăbuşit în Marea Filipinelor
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News