Ludovic Orban, președintele partidului aflat la guvernare PNL și totodată președinte al Camerei Deputaților, împreună cu Anca Dragu, președintele Senatului, au avut o întrevedere cu reprezentanții Iveco. Întrevederea a avut loc la Parlament.
Ludovic Orban, președintele partidului aflat la guvernare PNL și totodată președinte al Camerei Deputaților, împreună cu Anca Dragu, președintele Senatului, au avut o întrevedere cu reprezentanții Iveco. Întrevederea a avut loc la Parlament.
În perioada 8-19 februarie 2021 a avut un amplu și complex exercițiu al Forțelor pentru Operații Speciale.
Pe parcursul celor șase luni de misiuni de patrulare în aria de operații, militarii Batalionului de Protecția Forței „Golden Lions” au avut o strânsă cooperare cu piloții americani de pe elicopterele Apache.
Într-un interviu acordat cotidianului Krasnaya Zvezda și publicat în ediția din 19.02.2021, locțiitorul comandantului Trupelor de Desant Aerian din Federația Rusă, general maior Anatoli Kontsevoy, a declarat că posibilitățile de cercetare și foc ale marilor unități vor fi crescute prin înființarea de subunități de drone și de război electronic.
Arma tanc nu a fost una dintre prioritățile României în ceea ce privește procesul de înzestrare sau modernizare. În orice caz, în urma unei analize, țara noastră va trebui să se decidă și în privința tancurilor.
Datorită calităților şi simţurilor, câinii militari sunt de cele mai multe ori un sprijin valoros în timpul misiunilor şi operaţiunilor militare, indiferent dacă implică detectarea materiale şi dispozitive explozive sau atacarea luptătorilor inamici. Astfel, în cadrul Armatei franceze există Regimentul 132, Infanterie Canină, angajat în teatrele de operații în care Armata franceză este prezentă. Așa este și cazul lui Nasky, a cărui poveste a fost relatată de Serviciul de Sănătate al Armatei franceze.
Divizia de apărare a companiei Soucy International a primit un contract pentru fabricarea și livrarea de prototipuri de șenile din cauciuc compozit, destinate Centrului de Sisteme pentru Vehicule Terestre al US Army (Forțele Terestre ale SUA).
Uralvagonzavod, parte a corporației ruse de stat Rostec, a demarat testele cu noua artilerie autopropulsată Magnolia.
Pe 12 februarie 2021, Departamentul regional de management al crizelor și operații multinaționale (DRMCOM) din cadrul Universitaţii Naţionale de Apărare "Carol I" a organizat un seminar de instruire a militarilor Batalionului 2-5 Cavalerie din Statele Unite ale Americii, ca parte a pachetului de instruire a militarilor americani la rotația dislocării contingentului pe teritoriul României.
Site-ul rusesc rg.ru a publicat prima fotografie a prototipului mașinii ușoare blindate „Lasok 4-P”. Directorul centrului de proiectare “Șasiuri inovatoare”, Serghei Tolmacev, a declarat pentru RG că proiectul reprezintă o inițiativă lansată în 2020, însă testele vehiculului sunt în curs de desfășurare.
Armata Turciei, care a lansat miercuri o operaţiune împotriva militanţilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în nordul Irakului, a descoperit cadavrele a 13 militari turci. Potrivit Agerpres, care citează EFE și Reuters, aceștia au fost sechestraţi dinainte de 2015 într-o peşteră şi au fost executați. Informația a fost confirmată de Hulusi Akar, ministrul Apărării de la Ankara.
Vânătorii de Munte s-au antrenat în condiții de munte neprielnice, departe de casă și departe de unitate.
Agenția de presă rusă RIA Novosti a informat, pe 12.02.2021, că, în timpul unui exercițiu desfășurat în Regiunea Kursk, militarii ruși au dezvăluit pentru cotidianul Russiyskaya Gazeta algoritmul de lansare a rachetelor complexului operativ-tactic Iskander.
În contextul în care rolul tancului în acțiunea de luptă modernă este reevaluat, și am văzut cazul conflictului din Nagorno-Karabah unde dronele azere au jucat un rol decisiv în câștigarea războiului, general locotenent (r) dr. Virgil Bălăceanu, în cadrul unui interviu pentru DefenseRomania, a atras atenția și asupra problemelor de infrastructură.
Primele zece vehicule blindate Gidran 4×4 comandate de Ungaria fabricantului turc Nurol Makina au fost prezentate joi de compania producătoare la o ceremonie desfăşurată la baza militară ungară de la Tata, în nordul Ungariei, informează agenţia de presă MTI.
La începutul acestei săptămâni, într-un peisaj de iarnă parcă desprins dintr-un basm, militarii români din cadrul detașamentului de apărare antiaeriană „Geparzii Transilvani" au executat un exerciţiu de antrenament în teren în poligonul Wyreby, precizează Forţele Terestre Romane, pe pagina oficială de Facebook.
Ucraina a confirmat că în cadrul programului Crab, Kharkiv Design Bureau of Mechanical Engineering va crea o versiune modernizată a tancului T-64. Lucrările sunt planificate să fie finalizate până la sfârșitul anului 2021.
Șeful Grupului Operațional al Trupelor Ruse (GOTR), staționate ilegal în regiunea transnistreană, colonelul Dmitry Zelenkov, a acordat un interviu pentru săptămânalul din Federația Rusă „Zvezda” în care a descris cu ce se ocupă militarii ruși din cadrul GOTR, trupe separate de cele din cadrul Misiunii de Pacificare, în stânga Nistrului.
General locotenent (r) dr. Virgil Bălăceanu, președintele Asociației Ofițerilor în Rezervă din România, în cadrul emisiunii „Punctul militar”, va discuta la DefenseRomania despre Forțele Terestre.
Regimentul 2 Cavalerie al SUA (2CR) a primit un lot de vehiculele tactice ușoare Oshkosh JLTV, la baza Rose Barracks din Germania. Noile vehicule de luptă vor înlocui vechile Humvee-uri care urmează să fie scoase din dotarea Forțelor Armate ale SUA.
Generalul maghiar Tamas Sandor, însărcinat cu operațiunilor speciale din cadrul Forțelor Armate ale Ungariei, în cadrul unui interviu, a fost întrebat despre programele de modificare biologică a soldaților, programe care urmăresc dezvoltarea unor super-soldați prin îmbunătățirea
Într-un comunicat de presă al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), postat pe site-ul instituției pe 05.02.2021, se arată că, în cadrul activităților desfășurate de membrii serviciului, a fost anihilată o rețea de agenți ai Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Federația Rusă, formată din foști cercetași militari ucraineni, care au trecut de partea rușilor.
Operațiunea Red Wings a fost o operațiune militară desfășurată în districtul Pech din provincia Kunar, Afganistan. Aceasta a devenit cunoscută prin pierderile grele suferite de US Navy SEAL (forțele speciale ale Marinei SUA).
Structurile militare ale NATO au început planificarea amplului exercițiu strategic DEFENDER-Europe 21, la care vor participa peste 30.000 de militari din 26 de ţări, după ce exercițiul de anul trecut, care ar fi trebuit să fie cel mai mare din ultimii 25 de ani, a fost anulat din cauza izbucnirii pandemiei de coronavirus, a precizat, in cursul zilei de joi, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate în Europa (SACEUR), generalul american Tod Wolters.
Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 05.02.2021, că peste 200 de subunități aparținând Trupelor de Rachete și Artilerie au efectuat marșuri combinate către poligoanele militare, în vederea participării la tabere de instrucție.
Administraţia Joseph Biden a suspendat, pentru reevaluare, decizia fostului preşedinte Donald Trump privind diminuarea efectivelor militare americane din Germania,
În perioada 2-3 februarie 2021, în Poligonul Capu Midia, au fost executate trageri reale de luptă cu sistemele de artilerie reactivă LAROM, în cadrul exercițiului “Viforul 21.11”.
Serviciul de presă al Regiunii Militare Sud din cadrul Forțelor Armate ale Federației Ruse a informat, pe 03.02.2021, că, în dotarea regimentului din Regiunea Rostov al Aviației Forțelor Terestre, au fost introduse șapte elicoptere noi de atac de tip Ka-52 Alligator.
Detașamentul de Apărare Antiaeriană ,,Geparzii Transilvani", rotația a VIII-a, a executat un nou exercițiu cu trageri reale de luptă, în poligonul South Hills din Polonia.
Militarii Batalionului 21 Vânători de Munte ”General Leonard Mochiulschi” s-au instruit alături de militarii Regimentului 2-5 Cavalerie din compunerea Armatei Statelor Unite ale Americii, la cabana Diham, în perioada 25 ianuarie – 1 februarie 2021.