Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Franța cere Germaniei să renunțe la gazoductul Nord Stream 2
News
Data publicării:
Germania a declinat luni apelurile Franţei de a abandona proiectul de gazoduct Nord Stream 2 cu Rusia, ca reacţie la reprimarea manifestaţiilor desfăşurate în Federaţia Rusă în semn de sprijin faţă de opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat în prezent în închisoare, relatează AFP.

'Guvernul federal nu şi-a schimbat poziţia de bază' pe acest subiect, a declarat presei o purtătoare de cuvânt a executivului german, Martina Fietz, ceea ce înseamnă că Berlinul continuă să sprijine proiectul energetic şi refuză să-l lege de încarcerarea adversarului nr. 1 al Kremlinului, potrivit Agerpres.

Reacţia Berlinului intervine după ce secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Clement Beaune, a criticat Germania la postul de radio France Inter, propunându-i să abandoneze proiectul controversat.

'Am adoptat deja unele sancţiuni, am putea adopta altele, dar trebuie să fim lucizi, nu este suficient. Cred că opţiunea privind Nord Stream este o opţiune care ar putea fi reeaxaminată', a spus responsabilul francez, menţionând că mingea se află în terenul Germaniei. 'Este o decizie germană astăzi pentru că este un gazoduct care ajunge în Germania', a insistat el.

'Am spus întotdeauna că avem cele mai mari îndoieli cu privire la acest proiect', a continuat Clement Beaune, dând de înţeles că autorităţile franceze se pronunţă în favoarea abandonării Nord Stream 2.

Franţa îşi exprimase 'rezervele' faţă de acest proiect încă înainte de cazul Navalnîi. Dar Parisul nu a vorbit niciodată până acum atât de clar public că se pronunţă împotriva proiectului de conductă, în curs de finalizare, considerat strategic de cancelarul Angela Merkel.

Problema Nord Stream 2 devine din ce în ce mai stânjenitoare pentru Berlin, pe măsura radicalizării regimul rus, notează AFP.

'SUA vor să împiedice Nord Stream 2, argumentând că Europa devine prea dependentă de Rusia în ce priveşte aprovizionarea energetică, iar anumite ţări europene îl resping de asemenea', a recunoscut săptămâna trecută Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel.

Însă 'guvernul german consideră acest proiect drept un proiect economic şi refuză în continuare să-l bage' în discuţie pentru a-l încetini, a adăugat el.

Omologul german al lui Clément Beaune, secretarul de stat pentru afaceri externe Michael Roth a recunoscut la rândul său, în weekend, 'discuţii dificile cu partenerii noştri din UE' pe acest subiect, într-un editorial.

Polemica s-a intensificat de la otrăvirea lui Aleksei Navalnîi - care atribuie preşedintelui Vladimir Putin responsabilitatea pentru tentativa de omor -, arestarea sa la întoarcerea în Rusia la 17 ianuarie după cinci luni de convalescenţă în Germania şi reprimarea manifestanţilor care cer eliberarea sa.

UE ia în calcul adoptarea de noi sancţiuni dacă Putin continuă represaliile împotriva opoziţiei.

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, urmează să efectueze o vizită la Moscova între 4 şi 6 februarie pentru a cere eliberarea lui Navalnîi.

El a deplâns 'interpelările masive' şi 'utilizarea disproporţionată a forţei' în cadrul noilor manifestaţii pro-Navalnîi duminică în Rusia. Poliţia rusă a procedat la peste 5.000 de arestări şi a blocat centrul mai multor oraşe, între care Moscova.

La începutul lunii decembrie, lucrările la Nord Stream 2, un proiect de peste 9 miliarde de euro, care se întinde pe o distanţă de 1.200 km pe sub mare, au fost reluate în apele germane, după ce fuseseră suspendate aproape un an din cauza sancţiunilor americane.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Vestea care a lovit la miezul nopții: SUA retrag o parte din trupele din România (surse Kiev Post). Polonia rămâne garantată însă
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Germania intenționează să achiziționeze arme de peste 370 de miliarde de euro. F-35 și Tomahawk sunt pe listă
Trump și noul prim-ministru al Japoniei au semnat un acord privind pământurile rare
Lukoil vrea să-și vândă activele din străinătate după sancțiunile americane
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Norvegia avertizează că Rusia își consolidează flota nucleară în apropierea Cercului Arctic
Cel mai mare cumpărător de petrol din Rusia găsește un nou zăcământ gigantic
Ucraina pune presiune pe capitala Rusiei și atacă cu drone Moscova: Două aeroporturi închise azi noapte, mai multe explozii în Moscova
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Noi tensiuni la frontiera NATO. După "schema migranții", Belarusul scapă baloane peste graniță. Lituania ar putea opri tranzitul către Kaliningrad
SUA au împânzit coasta Venezuelei cu o întreagă flotă: După portavionul Gerald Ford, în regiune ajunge și un distrugător din clasa Arleigh Burke cu sistem anti-rachetă Aegis
Rușii spun au încheiat testele rachetei "Burevestnik" cu propulsie nucleară
Industria de apărare din Rusia încetinește. Noile date nu arată deloc bine pentru Kremlin
Cambodgia și Thailanda au ajuns la un nou armistițiu. Acordul, mediat de Trump
Trump nu se va întâlni cu Putin fără un acord de pace. Nu vrea să-și piardă timpul
Trei chinezi arestați în Georgia când încercau să cumpere uraniu
Ziua Armatei României. Moșteanu: Continuăm investițiile în echipamente militare, dar cea mai importantă investiție rămân militarii
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei
Încă o coincidență? Lituania închide aeroporturi pentru a doua oară în această lună din cauza unor baloane din Belarus
România bifează două escadrile complete de F-16 care execută misiuni de Poliție Aeriană. Cerul României, apărat de zeci de avioane NATO
Soluție pentru blindatele din linia întâi: Divizia 1 Cavalerie a US Army creează o zonă de detecție de 3,5 km a dronelor mici
Mai multă muniție pentru Polonia: Companii franceze și poloneze vor produce propulsori pentru obuzele de 155 mm
Merz se așteaptă ca SUA să scutească divizia germană a Rosneft de sancțiuni
Cum își finanțează Coreea de Nord programul nuclear: Miliarde de dolari, furate din criptomonede și atacuri cibernetice
UE amână până în decembrie decizia privind activele rusești
"Au rămas acolo 20 de secunde". Avioane Su-30 și Il-78 încalcă spațiul aerian lituanian. Două Eurofighter spaniole au reacționat imediat
Companiile petroliere chineze suspendă achizițiile de petrol rusesc din cauza sancțiunilor americane. Ținta principală: Rosneft și Lukoil

Ştiri Recomandate

Declarație G7: Sprijinul acordat Rusiei de Iran, Coreea de Nord și China este un „factor decisiv” în continuarea războiului de agresiune rus
În „războiul pe piața dronelor” se ciocnesc Turcia și Israel. Însă o confruntare reală cu drone riscă să aibă loc pe cerul Siriei
Lynx se pare că ar fi marele câștigător în bătălia viitoarei mașini de luptă a României. Ar urma clarificări privind producția în România dacă alegerea se confirmă
Indiciul care a dat China de gol: Portavionul pe care tocmai îl construiește va fi nuclear. China intră într-un club select unde doar două țări mai sunt
Comisia Europeană, miliarde suplimentare pentru Ucraina. Nordicii și balticii plusează și cumpără arme americane de 500 de milioane de dolari, prin mecanismul PURL
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
Schimbare de paradigmă în Siria: Damascul cere SUA să devină garantul integrării militare interne
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
Cine clipește primul? Ursula von der Leyen: „Putin crede că poate rezista mai mult decât noi. Greșește” UE a deblocat un nou ajutor pentru Ucraina
Crimeea nu e impenetrabilă. Gen. Mîndrescu: Avem ac pentru cojocul sistemului A2/AD. Dar românii ar fi rezistat ca societate precum ucrainenii? Ar fi bine să nu ne mințim
SUA vor apăra Europa de Est de un atac al Rusiei. Rubio clarifică și la ce se referă ”testarea capacităților nucleare” anunțată de Trump
Premierul R. Moldova: Am avut recent o exprimare ruptă din context. România e strânsă legată de soarta noastră
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Mesajele tulburătoare ale lui Epstein către ruși: Puteți afla mai multe despre Trump discutând cu mine
Răspunsul UE la războiul hibrid al Rusiei: De ce noul „serviciu de informații” al Bruxelles-ului creează mai multe probleme interne decât rezolvă
Trump a promulgat legea care opreşte cea mai lungă paralizie bugetară din istoria SUA
Studiu: Riscul de blackout și reziliența energetică. Implicații asupra securității naționale
Inovația născută din disperare: Sting, drona FPV care a devenit coșmarul dronelor Shahed. Poate Ucraina câștiga războiul de uzură tehnologică?
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
Rușii au finalizat crearea ,,trupelor de sisteme fără pilot''. Oficiali ucraineni afirmă că Rusia a copiat abordările de succes ale Ucrainei în acest domeniu
Vecinii înnoiesc flota, noi ne scufundăm în birocrație. Cum reușește Bulgaria să testeze fregate noi, construite acasă, în timp ce România încă face calcule
Surse africane: EAU finanțează "Corpul African" al Rusiei și își asigură un punct de sprijin vital în Republica Centrafricană pentru a susține războiul din Sudan
Armata rusă. Foto: Ministerul Apărării din Rusia
EXCLUSIV
„Războiul din Umbră” este deja aici. Fost comandant NATO avertizează asupra noii strategii de sabotaj a Rusiei: de la drone la „flote fantomă”
Situație critică la Pokrovsk: Peste 300 de militari ruși au intrat deja în oraș, iar retragerea ucrainenilor pare o chestiune de timp
Operațiunea Midas. Scandalul uriaș de corupție din Ucraina ia amploare. Ministrul Justiției a fost demis
Turcia prezintă primul obuzier autopropulsat produs în țară. T-155 TTA vrea să concureze Caesar și RCH 155
Strategia Națională de Apărare. Nicușor Dan: ”Cine nu reușește să facă saltul tehnologic, va fi penalizat”
Nu se poate fără petrolul rusesc, "o narațiune complet falsă". Croația îl acuză pe Orban că a dezinformat Casa Albă
Venezuela se pregătește pentru un atac american. Ce arme rusești folosește
Președintele Columbiei a ordonat suspendarea schimbului de informații cu SUA
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Un aliat NATO se înarmează împotriva altui aliat NATO: Grecia cere de la Statele Unite rachete AIM-120D pentru F-35 ca să anuleze avantajul strategic al Turciei
pixel