Fregata Amiral Grigorovici a intrat în Marea Mediterană. Nava rusească va întări capabilitățile escadrei rusești din regiune
Fregata rusească Amiral Grigorovici a ajuns în Marea Mediterană.
Surse de monitorizare a navigației de pe rețelele de socializare X (fostă Twitter) și Telegram au informat că, în dimineața zilei de 11.11.2023, fregata Amiral Grigorovici aparținând Flotei ruse din Marea Neagră (FRMN) a traversat Strâmtoarea Gibraltar și a intrat în Marea Mediterană.
Reamintim că fregata Amiral Grigorovici a plecat acum câteva zile din Marea Baltică, iar pe timpul tranzitării prin Marea Nordului și prin Strâmtoarea Dover a fost escortată la mică distanță, naval și aerian, de statele NATO.
Probabil că, nava rusească a preluat conducerea Grupării navale operative a Forțelor Navale ale Federației Ruse din Marea Mediterană, contribuind la întărirea capabilităților acesteia.
Fregata a părăsit Marea Mediterană pe 22 aprilie 2023 și s-a deplasat în Marea Baltică pentru efectuarea unor lucrări de întreținere și reparații programate.
Acum nava urmează să îndeplinească misiuni în estul Mării Mediterane până când strâmtorile turcești vor fi deschise sau va fi necesară o nouă întreținere.
Este posibil ca, în urma revenirii fregatei Amiral Grigorovici în Marea Mediterană să se pună în discuție deplasarea în zona Mării Baltice pentru întreținere și reparații a navei mici purtătoare de rachete Orekhovo-Zuevo. Nava purtătoare de rachete de croazieră Kalibr se află în misiune din 21 ianuarie 2022.
În prezent, escadra rusă din estul Mării Mediterane include șase nave de luptă și auxiliare, astfel:
- fregata Amiral Grigorovici (FRMN);
- nava mică purtătoare de rachete (corvetă) Orekhovo-Zuevo (FRMN);
- corveta Merkury (FRMN);
- petrolierul Yelnia (Flota rusă din Marea Baltică, FRMB);
- atelierul plutitor PM-82 (FRMB);
- nava de cercetare electronică Kildin (FRMN).
Trebuie semnalat faptul că, prin revenirea fregatei Amiral Grigorovici în Marea Mediterană, numărul de platforme rusești purtătoare de rachete de croazieră Kalibr a crescut de la una la două. Ambele nave dispun de câte o instalație de lansare verticală cu opt celule și, în consecință, pot să lanseze împreună la o salvă 16 rachete de croazieră.
Surse: twitter.com, t.me.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News