Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Generalul Jones James despre internetul 5G: Să nu fim vulnerabili la spionajul rus și chinez
News
Data actualizării:
Data publicării:
În cadrul unei emisiuni tv, fostul consilier pe probleme de securitate al lui Barak Obama, generalul cu patru stele, Jones L. James a explicat de ce rețeaua de internet 5G este importantă pentru alianța NATO și pentru România.

"Este extrem de important. De fapt, aș spune că este chiar de o importanță critică. Este important și pentru România, și pentru SUA, și pentru viitorul alianței, și, sincer, pentru viitorul economiilor noastre. Cred că primul lucru pe care trebuie să-l facem cu toții este să ne asigurăm că publicul este educat în privința amenințărilor cu care ne confruntăm azi. Iar în domeniul securității cibernetice, Rusia și China, Iranul, și poate Coreea de Nord sunt lideri și sunt capabili să pătrundă în societățile noastre și să captureze tehnologii, secrete militare, moduri în care pot să copieze ceva ce facem noi și să folosească în avantajul lor", a spus generalul Jones.

 

Legile nu țin pasul cu tehnologia

 

"Deci o utilizare a tehnologiei foarte sofisticată și foarte reușită și una dintre caracteristicile vremurilor pe care le trăim este că tehnologia se dezvoltă mai repede decât avem noi capacitatea de a o reglementa. Nu facem legi destul de repede. Lumea securității cibernetice evoluează foarte rapid din perspectiva tehnologică, dar foarte lent din perspectiva reglementărilor. Aceasta este o problemă critică", a nuanțat fostul consilier pe probleme de securitate.

 

Un nou sistem 5G dezvoltat de SUA

 

"Partea pozitivă este că noi, în Vest și în SUA, ne străduim să dezvoltăm o tehnologie pe care foarte curând o vom da și aliaților și prietenilor, care le va permite acestora să intre în lumea 5G, diferența fiind că va fi o lume 5G sigură. Asta înseamnă că rușii, chinezii, nord-coreenii și iranienii nu vor mai putea, cel puțin o vreme, să pătrundă în lumea noastră. Bănuiala mea este că e vorba de o perioadă de 3-5 ani, poate chiar mai mult. Este o tehnologie care va accentua operativitatea NATO, capacitatea economiilor noastre de a prospera, va avea efect asupra băncilor, asupra transporturilor, a sistemelor de sănătate...", a mai spus Jones James.

 

State Unite sunt recunoscătoare României

 

"Această lume 5G sigură, dacă vom ajunge la ea, va schimba modul în care trăim. Este ceva așa de dramatic și ceva așa de disruptiv, în sensul pozitiv! Deci ceva ce ne dorim este ceva la care trebuie să lucrăm cu toții și, din nou o spun că inițiativa celor Trei Mări, va fi beneficiara acestei tehnologii. Cele trei aspecte ale Inițiativei sunt transporturile, energia și comunicațiile. Iar arhitectura telecomunicațiilor, de la Adriatică, până la Țările Baltice, cred că impactul economic al acestor trei aspecte asupra regiunii va avea un efect de echilibrare în raport cu lumea occidentală, cu economiile vest-europene", a mai spus acesta. 

"Deci avem multe lucruri pe care să le așteptăm și România este chiar în centrul unor decizii importante, a fost un aliat minunat, un bun prieten și susținător și Statele Unite sunt recunoscătoare pentru asta", a conchis generalul cu patru stele Jones L. James, într-un interviu acordat pentru emisiunea Punctul de întâlnire realizată de Radu Tudor.

Vezi și: Putin ”amintește” Europei și SUA că rachetele hipersonice ale Rusiei pot depăși orice sistem de apărare 

  


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Comandantul bazei SUA din Groenlanda a fost schimbat din funcție după comentarii etichetate de Pentagon ca fiind ”acțiuni care perturbă agenda președintelui Trump”
Reuniunea Comisiei Permanente a Adunării Parlamentare NATO: România face apel pentru o apărare antirachetă unitară și consolidarea posturii NATO pe Flancul Estic
Cincisprezece țări vor să trimită trupe în Ucraina, dar doar la încheierea unui acord de încetarea a luptelor
Răsturnare de situație: Trump s-a răzgândit și suspendă 90 de zile toate tarifele, cu excepția Chinei căreia i le-a urcat la 125%
Europa răspunde tarifelor într-o manieră creativă: Tarife de 25%, dar doar în statele republicane, lovind în electoratul lui Trump. Lista produselor vizate
Atașatul militar al României la Moscova și adjunctul acestuia, declarați persona non-grata de către MAE rus
Administrația Trump, război comercial pe toate fronturile: Șeful Pentagonului anunță că va ”recupera” Canalul Panama din mânile Chinei
China nu l-a sunat pe Trump ci a crescut și ea tarifele. Trump le cere marilor companii să se „întoarcă acasă” și să producă în State
UE aprobă propunerea privind taxele împotriva SUA. Trump, lovit acolo unde-l doare mai tare / China anunță taxe de 84% pentru importurile din SUA
Rușii au reluat ”eliberarea” de teritorii: Șeful Armatei Ucrainei anunță că noua ofensivă rusă a început
Cu AfD pe primul loc în sondaje, Germania este aproape de a avea un nou guvern
Trump crede că așa pedepsește China și ridică tarifele la 104%. SUA spun că „lovesc înapoi” după ce China a ripostat primelor tarife
Armata SUA își retrage trupele de la centrul polonez Jasionka, hub important pentru ajutorul militar acordat Ucrainei. Sarcinile, transferate europenilor
Volodimir Zelenski publică imagini cu militari chinezi capturați în uniforme rusești
Retrag americanii trupele din România? Bolojan clarifică situația oficială și face apel la declarația lui Rubio către Europa
Caravana Forțelor Aeriene ajunge în sud-estul României: zboruri demonstrative și oportunități pentru viitorii militari
Norvegia alocă încă 378 de milioane de dolari pentru obuzele furnizate Ucrainei
Europenii cer Statelor Unite predictibilitate. Finlanda crede că e nevoie de o "foaie de parcurs clară" privind o eventuală retragere americană din Europa
Lituania își face partea în Flancul Estic. Proiecte majore de infrastructură militară, pregătite pentru următorii ani
Atacurile asupra infrastructurii din spate au provocat Rusiei pagube de aproape un miliard de dolari, în jumătate de an
NATO, garantul apărării colective. La 21 de ani de la aderare, Bolojan confirmă că România va crește gradual bugetul apării care azi atinge 2% din PIB
Putin a anunțat războiul Rusiei împotriva Europei în 2008 din România. Marcăm Ziua NATO sub umbrela celei mai puternice alianțe militare din istoria omenirii
China „lovește” imediat înapoi și impune taxe vamale de 34% tuturor importurilor din SUA. Acțiunile marilor companii europene se prăbușesc după riposta Chinei
Consilierul pe securitate Mike Waltz avea o adevărată ”rețea subterană” de cel puțin 20 de chat-uri oficiale pe Signal, inclusiv privind Ucraina
Ungaria dă vina pe UE pentru taxele lui Trump. Iată ce spunea Orban lunile trecute despre taxele impuse de UE pentru mașinile electrice chineze
CPI încurcă Budapesta: Orban retrage Ungaria din Curtea Penală Internațională - un precedent periculos
Reînarmarea Europei și războiul din Ucraina: România, reprezentată de Angel Tîlvăr care participă la Reuninea informală a miniștrilor Apărării din Europa
Kill, baby, kill. UE spune că tarifele lui Trump vor avea ”consecințe teribile pentru milioane de oameni” și pregătește contramăsuri / China promite represalii
Declaraţii nepotrivite, la momente nepotrivite | Ambasadorul Ucrainei la Varşovia avertizează Polonia: Nu trimiteţi trupe, nu participaţi la reconstrucția postbelică

Ştiri Recomandate

Putin ordonă încetarea focului între 8 și 10 mai, cu prilejul Zilei Victoriei
Războiul intră într-o nouă eră: Cum se pregătesc companiile din industrie să înlocuiască militarii, cu vehicule autonome și AI ca nucleu al puterii de luptă
Confruntată cu o cerere uriașă, SUA intenționează să producă peste 100.000 de rachete HIMARS în următorii ani
Poziție rară a SUA după ce Coreea de Nord a recunoscut oficial că participă la războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei
Primul blindat 4x4 Cobra II „made in Romania”, în timp record. 90% e totul gata iar producția de serie începe anul acesta cu apogeul de 1.5 blidate pe zi
UE va prelungi schema de subvenții pentru muniție pentru încă un an
Cheltuielile militare mondiale, la un nivel record în 2024. Germania este campioana înarmărilor în Europa, spun datele SIPRI
Trump face valuri și spune că Zelenski e dispus să renunțe la Crimeea. Președintele SUA îi cere lui Putin să oprească focul
Război pe gheață: SUA au băgat frica în singura țară din Europa fără armată, dar membră NATO și o forțează să se înarmeze
Coreea de Nord dezvăluie noua navă de război construită în 400 de zile ”cu propria noastră tehnologie”
Zelenski îi contrazice pe oficialii ruși care au anunțat „eliberarea Kurskului”. Ucraina susține că trupele sale încă luptă în vestul Rusiei
Ce trebuie să învățăm din complicatul drum al Turciei către Eurofighter. Încă scrie „drum închis” în germană pe ușa care duce la Eurofighter
Rusia susține că va distruge imediat „rămășițele îmbrăștiate” ale Armatei Ucrainei din regiunea rusă Kursk, anunțând „eliberarea regiunii”
O explozie de proporții a avut loc într-un port important din Iran. Accidentul are probabil la bază manipularea necorespunzătoare a combustibililor pentru rachete
Care pace? Rusia schimbă tactica și pregătește „ofensiva de vară 2025” folosind în premieră roiuri de motociclete împotriva dronelor ucrainene
Operațiune agresivă a Rusiei în Canal: Nave de război conduse de fregata Golovko au intrat în apele britanice. Navele de luptă britanice au răspuns imediat
Diplomație în casa lui Dumnezeu. Trump trece în premieră la un discurs dur împotriva Rusiei, dar propunerea de „pace” a SUA taie în carne vie în Ucraina
Polonia acuză că un elicopter militar rusesc a încălcat spațiul aerian de deasupra apelor teritoriale poloneze din Marea Baltică
Putin, gata să negocieze? După întâlnirea cu Zelenski, Trump pare că a descifrat în cele din urmă stilul de operare al Kremlinului: Nu exclud varianta ca Putin să vrea să mă inducă în eroare
În timp ce Patriotul european SAMP/T devine mai ager cu radarul Ground Fire 300, Thales convinge a cincea țară NATO să cumpere fratele mai mic: Ground Master 200
Rușii anunță că au recuperat complet regiunea Kursk de la Forțele Armate ale Ucrainei
Efectul Trump. Aderarea Ucrainei la NATO nu mai este menționată în raportul anual al Alianței
Fără o bază permanentă în Mediterana, navele din Flota rusă se văd obligate să acosteze temporar în porturi din Egipt și chiar Algeria
România a cheltuit pentru Apărare cu 50% mai mult decât în 2023, confirmă NATO. Principalele programe de înzestrare ale Armatei
Rusia și Ucraina, aproape de un acord istoric? Zelenski spune că este deschis negocierilor teritoriale doar după încetarea necondiționată a focului
Chinezii îi răspund lui Trump: Eliminați tarifele, abia apoi vom negocia încheierea războiului comercial
Cosmos 2553 se ”rostogolește”. Sateliltul rușilor care ajuta la programul armei nucleare anti-satelit a început să se rotească incontrolabil în spațiu
Planul de pace al lui Trump în 16 puncte confirmă toate zvonurile. Ucraina și Europa prezintă un text diferit privind încheierea războiului
pixel