Șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit, în data de 30 noiembrie, cu omologul din Republica Moldova, colonelul Vitalie Micov, care a preluat mandatul la mijlocul lunii octombrie.
scris de DefenseRomania Team
Generalul Gheorghiță Vlad, Șeful Statului Major al Armatei României. Colaj foto DefenseRomania în baza foto oficiale ale MApN
Agenda celor doi lideri militari a cuprins aspecte privind situația regională de securitate, aprofundarea cooperării militare sub egida parteneriatului strategic dintre România și Republica Moldova, respectiv diversificarea instruirii în comun.
„L-am asigurat pe șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale din Republica Moldova de întreg sprijinul Armatei României, atât pe componenta de modernizare, cât și pe cea a pregătirii trupelor. Mi-am exprimat convingerea că extraordinara relație de cooperare construită în timp cu colegii din Republica Moldova va continua să se consolideze și că vom rămâne dedicați acelorași valori care ne unesc.”, a transmis generalul Gheorghiță Vlad, potrivit unui comunicat emis de Ministerul Apărării Naționale (MApN) către DefenseRomania.
În programul vizitei pe care oficialul moldovean o efectuează în România se regăsește și participarea la Parada Militară Națională organizată duminică, 1 decembrie, în București. În blocul de defilare care va prezenta onorul pe sub Arcul de Triumf se află și un detașament al Armatei Naționale a Republicii Moldova.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Președintele american Donald Trump a anunțat marți seară un acord comercial cu Japonia, care include un tarif de 15% pentru importurile de bunuri în Statele Unite, inclusiv autoturisme. În baza acordului, Japonia va investi, de asemenea, 550 de miliarde de dolari în Statele Unite și își va deschide piața pentru bunurile americane, potrivit lui Trump.
Ucraina a pierdut marți primul dintre avioanele de vânătoare Mirage 2000 livrate de Franța țării invadate de Rusia. Accidentul a fost cauzat de o defecțiune tehnică în timpul unei misiuni, pilotul ejectându-se la timp.
Vladimir Plahotniuc a plecat din R. Moldova în iunie 2019, după ce PDM a pierdut puterea în fața unei coaliții formate din blocul ACUM (Platforma DA și PAS) și PSRM.
Ministra Afacerilor Externe a României, Oana-Silvia Țoiu, întreprinde marți o vizită de lucru în Republica Moldova, la invitația ministrului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi. Agenda vizitei include întrevederi cu viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popşoi, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean.
Compania canadiană Central European Petroleum (CEP) a anunțat descoperirea unui zăcământ gigantic de petrol și gaze în Marea Baltică, în Polonia, lângă granița cu Germania.
Președintele azer Ilham Aliyev i-a îndemnat pe ucrainenii care se opun invaziei Rusiei în weekend să „nu accepte niciodată ocupația” teritoriului lor, un semn în plus al relațiilor tensionate dintre Baku și Moscova.
Următoarea rundă de discuții între reprezentanții Ucrainei și Rusiei va avea loc miercuri la Istanbul, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Pilotul unui avion de pasageri a fost nevoit să execute o "manevră agresivă" pentru a evita o coliziune în aer cu un bombardier B-52 la apropierea de Minot, Dakota de Nord, relatează agenția Agerpres, care citează postul de televiziune american ABC News.
O invitație oficială din partea președintelui american Donald Trump a fost transmisă președintelui român Nicușor Dan, a anunțat Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe probleme de securitate și șeful cancelariei.
Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene este sărbătorită, anual, la 20 iulie, dată la care, potrivit calendarului ortodox, este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor.
Zilele trecute, ministrul apărării Ionuț Moșteanu, într-o discuție cu jurnaliștii, la care a participat și DefenseRomania, s-a referit și la subiectul ajutorului militar pe care România îl acordă Ucrainei. Informațiile rămân clasificate, dar situația ar putea să se schimbe, lucru confirmat și de șeful MApN.
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că Germania este principalul partener comercial al României, subliniind că ţara noastră îşi doreşte ca această cooperare să se dezvolte în anii următori.
Nu este primul eveniment militar pe care Rusia îl anulează. În iulie 2024, parada de Ziua Marinei planificată în St. Petersburg a fost anulată din motive de securitate și pare că nu se va desfășura nici anul acesta.
La 16 iulie 2025, Comisia a prezentat propunerea sa pentru un cadru financiar multianual („CFM”) ambițios și dinamic, care se ridică la aproape 2 trilioane EUR.
Serviciile de informații militare ucrainene (GUR/HUR) au restricționat semnificativ activitățile companiei ruse Gaskar Group, unul dintre cei mai mari furnizori de drone, a relatat ziarul Kyiv Independent, citând surse proprii.
Ministerul Afacerilor Interne a împlinit 163 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej, la Muzeul Naţional de Artă a avut loc o ceremonie de celebrare a acestui eveniment.
Guvernul ungar a înaintat o solicitare către Bruxelles pentru a-i include imediat pe liderii ucraineni responsabili de moartea unui maghiar din Transcarpatia pe lista de sancțiuni a UE a persoanelor responsabile de încălcări ale drepturilor omului, a anunțat premierul Viktor Orban.
Iranul este dezamăgit de poziția prudentă a Rusiei în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, a cărui gravitate Moscova nu a realizat-o. Prin urmare, începe să încerce să aprofundeze și mai mult relațiile cu China, de la care ar dori să cumpere sisteme de apărare aeriană și, poate, chiar avioane de luptă. Teheranul a achiziționat deja din China precursori pentru combustibili solizi pentru rachete balistice. Cu toate acestea, nu este clar în ce măsură Beijingul va dori să aprofundeze relațiile cu Republica Islamică.
Grupul de Luptă al NATO dislocat în România transmite un mesaj clar de pregătire și determinare. Într-o postare publicată pe platforma X (fostul Twitter), contingentul multinațional subliniază angajamentul soldaților Alianței pentru perfecționare continuă: „Concentrare, viteză și eficiență”.
Mai sunt două luni până la alegerile parlamentare din Republica Moldova și laboratoarele de inventat aberații s-au pornit la turații maxime, avertizează președinta Maia Sandu.
Un raport preliminar al Biroului Indian pentru Investigarea Accidentelor Aeriene (AAIB), publicat la o lună după catastrofa aviatică din 12 iunie, în care au murit 260 de persoane, nu a oferit încă un răspuns clar asupra cauzei tragediei. În lipsa unor concluzii ferme, speculațiile continuă să se înmulțească, generând frustrare atât în rândul familiilor îndurerate, cât și al specialiștilor din domeniul aviației. Dar mai ales în rândul publicului larg.
Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a avut o întrevedere marți, 15 iulie, la Bruxelles, cu omologul polonez, Radosław Sikorski. Întâlnirea a avut loc în marja Consiliului Afaceri Externe.
„SUA, Georgia și Turcia încep exercițiul la Marea Neagră”, a titrat serviciul de presă al Forțelor Terestre Americane din Europa (US Army Europe), pe 14 iulie.
Centrul Estonian pentru Investiții în Apărare (ECDI) a semnat un contract de 200 de milioane de euro cu compania franceză de apărare MBDA pentru furnizarea de ”Mistral 3”- sisteme antiaeriene portabile cu rază scurtă de acțiune (MANPAD).
În acest an, au fost înregistrate șase atacuri reușite, care au fost efectuate împotriva Flotei din Umbră a Rusiei, așa cum este numită flota de petroliere rusești care susține financiar războiul din Ucraina și care - până de curând - naviga inclusiv pe sub radarul sancțiunilor europene.
Ultimul soldat sovietic a părăsit Ungaria în iunie 1991, dar după 34 de ani, Rusia vrea să se amestece din nou în politica ungară și să influențeze deciziile alegătorilor ungari la următoarele alegeri parlamentare. Acestea sunt cuvintele liderului opoziției, Péter Magyar, ca răspuns la un comunicat de presă publicat săptămâna aceasta de Serviciul de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse.
Ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, propune o extindere majoră a prezenței NATO în Marea Neagră, o zonă care a devenit un teatru de război crucial după invazia Rusiei în Ucraina din 2022. Într-un interviu acordat agenției Reuters, oficialul a declarat că grupul de lucru comun format din România, Bulgaria și Turcia, creat inițial pentru a elimina minele navale, ar trebui să evolueze într-un proiect de patrulare. Scopul este clar: protejarea infrastructurii energetice și a rutelor comerciale de potențialele atacuri ruse.
În linie cu poziția aproape clară pe care Donald Trump o va avea la întâlnirea din 15 august cu Vladimir Putin, și chiar în zilele dinaintea acesteia, Marea Britanie a anunțat că și-a reanalizat planurile privind desfășurarea unei forțe semnificative de menținere a păcii în Ucraina.
Surse militare rusești au informat, pe 14.08.2025, că Forțele Armate ale Federației Ruse intenționează să testeze în Ucraina o versiune mini a rachetei Oreshnik, respectiv sistemul de rachete Svirel. Potrivit acestora, mai multe instalații de lansare au fost transferate deja la frontiera cu Ucraina.
Rusia și Statele Unite ar putea ajunge la un acord asupra unor noi tratate de dezarmare dacă conflictul din Ucraina va fi pus capăt, a declarat președintele rus Vladimir Putin înainte de întâlnirea sa de vineri cu președintele american Donald Trump, relatează agenția de știri TASS.
Membrii Gărzii Naționale cu vehicule blindate au început să apară pe străzile capitalei americane, Washington, după ce președintele republican Donald Trump i-a chemat. De asemenea, el a transferat forțele de poliție locale sub control federal, argumentând că infracțiunile violente din oraș sunt scăpate de sub control. Trump a anunțat recent, de asemenea, că dorește să extindă și să extindă întreaga operațiune. Primarul democrat Muriel Bowser vorbește despre „presiune autoritară”.
Elveția, celebră pentru neutralitatea sa, se confruntă acum cu un paradox: cel mai bun avion de luptă pentru apărarea sa aeriană, F-35, vine cu o factură în creștere și o incertitudine politică tot mai mare. Și de vină e, se pare, ar fi politica tarifară impusă de Donald Trump.
Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Japonia a restabilit o componentă crucială a capabilităților sale navale de proiecție a puterii, odată cu sosirea primelor trei avioane de luptă F-35B. Această dezvoltare marchează un moment istoric, semnalând revenirea națiunii la operarea avioanelor de luptă cu decolare de pe portavioane și o schimbare majoră în strategia sa de apărare.
Războiul hibrid al Rusiei nu este un concept abstract, ci o realitate concretă, iar Norvegia simte acum din plin consecințele sale. Declarațiile șefului serviciului de informații norvegian, Nils Andreas Stensones, conform cărora Rusia reprezintă cea mai mare amenințare la adresa securității naționale, confirmă temerile tot mai mari din Europa. Este un semnal de alarmă pentru o regiune care, decenii la rând, a crezut că pacea este un dat.
Într-un context de război, credința și trădarea pot ajunge să se amestece într-un cocktail otrăvit. Un caz recent din regiunea ucraineană Zaporojie arată, încă o dată, cum Rusia folosește Biserica Ortodoxă subordonată Moscovei ca pe o unealtă de spionaj, nu doar ca pe o entitate religioasă.
Kievul își continuă nestingherit campania de lovire a activelor rusești care sprijină invadarea Ucrainei. În primele ore ale nopții de joi, 14 august 2025, dronele ucrainene au atacat orașul rus Volgograd, potrivit canalului de Telegram ASTRA al opoziției ruse. Atacul a fost confirmat de guvernatorul regiunii Volgograd, Andrey Bocharov.
În miez de august, Alaska devine, pentru o scurtă perioadă, epicentrul politic al lumii. Aici, președintele american Donald Trump se întâlnește cu omologul său rus, Vladimir Putin, într-un summit care, la prima vedere, pare un exercițiu de diplomație. Dar, în umbra acestei întâlniri, se ascunde o realitate geopolitică dură și plină de incertitudine: soarta Ucrainei.
În capitala germană, la scurt timp după o teleconferință tensionată și plină de implicații strategice, liderii europeni s-au văzut confruntați cu o ecuație politică neașteptată. De la discuțiile lor online, de miercuri, cu Președintele american Donald Trump, a reieșit o schiță a unei păci post-conflict în Ucraina, o schiță care ridică la fel de multe întrebări pe cât oferă răspunsuri.
În așteptarea primelor aeronave F-35 de generația a cincea, Varșovia are planuri ambițioase cu F-16 aflate în uz: toate cele 48 de F-uri vor fi modernizate la standardul Viper (Block 72).
Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un și-a exprimat „sprijinul deplin” pentru Rusia în timpul unei conversații telefonice cu dictatorul rus Vladimir Putin.
DefenseRomania a discutat cu corespondentul de război Radu Hossu despre „cimitirul de tancuri” rusești din Ucraina și noua strategie aplicată de ocupant care a pierdut în Ucraina, în iunie, doar 22 de tancuri. Însă acest lucru substituie cu greu pierderile colosale din ultimii trei ani și jumătate iar predicția potrivit căreia Polonia va depăși Federația Rusă rămâne pe masă. Cel puțin la nivel calitativ, Forțele Terestre ale Poloniei vor avea un avantaj în fața Rusiei. Un uriaș cu picioare de lut, însă nucleare.
Rusia pare să se pregătească să testeze noua sa rachetă de croazieră cu propulsie nucleară, potrivit a doi cercetători americani și o sursă occidentală din domeniul securității, chiar în timp ce președintele rus Vladimir Putin se pregătește pentru discuții despre Ucraina cu președintele american Donald Trump, vineri.
Colegiul Ministerului ceh al Apărării a aprobat, pe 12.08.2025, achiziționarea unui prim lot de 44 de tancuri Leopard 2A8 din Germania. Împreună cu așa-numita “boemizare”, adică adaptarea tancurilor la nevoile armatei cehe, acestea vor costa 34,25 miliarde de coroane (aproximativ 1,4 miliarde de euro), inclusiv TVA. Ministerul va aloca încă cinci miliarde de coroane pentru rezervele de inflație și curs valutar.
Guvernul lituanian dorește să instruiască peste 22.000 de cetățeni în construcția și operarea dronelor. Acest grup va include și studenți, dintre care cel mai mic va avea 8 ani.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a sosit la Berlin. El și cancelarul german Friedrich Merz a participat la o videoconferință cu președintele SUA, Donald Trump.
Trupele ruse și belaruse vor exersa planificarea loviturilor cu arme nucleare și rachete Oreshnik la exercițiile Vest-2025 (Zapad) din septembrie. Ministrul belarus al Apărării, Viktor Khrenin, a declarat acest lucru astăzi (miercuri 13.08.2025) după discuțiile cu președintele Alexander Lukașenko, a informat agenția de stat belarusă Belta.
O misiunede interceptare a avut loc recent, semnalând o escaladare a tensiunilor aeriene în regiunea baltică. Pentru prima dată, avioane de vânătoare italiene de generația a cincea, F-35 Lightning II, au fost folosite pentru a intercepta aeronave rusești care operau în apropierea spațiului aerian al Alianței, sub egida misiunii de poliție aeriană a NATO.
Într-un moment de criză pe front, un militar de elită ucrainean, erou al apărării Mariupolului, a lansat un apel public, care a stârnit un ecou puternic în societatea ucraineană. Bohdan Krotevich, fostul comandant al Brigăzii Azov, a rupt rândurile și s-a adresat direct președintelui Volodimir Zelenski, avertizând că situația de pe front, în zona orașului-fortăreață Pokrovsk, este, fără exagerare, un „haos total”.
Rușii au desfășurat un număr record de sisteme de apărare aeriană în jurul reședinței private a președintelui rus Vladimir Putin, situată pe malul lacului Valdai, în regiunea Novgorod. În urma analizei imaginilor din satelit, realizată de compania rusă Yandex, se pare că numărul sistemelor de apărare aeriană din jurul reședinței lui Putin reprezintă 20% din totalul sistemelor Pantsir dislocate în Moscova și regiunea Moscovei.
O unitatea a Forțelor pentru Operații Speciale (SOF) ale Ucrainei a reușit să distrugă o facilitate militară foarte importantă în timpul nopții de 9 spre 10 august 2025: un complex radar fix TRLK-10 „Skala-M” aflat în satul Abrikosivka, situat în teritoriul temporar ocupat al Crimeei. Această operațiune de succes reprezintă o nouă demonstrație a capacităților forţelor ucrainene de a viza infrastructura militară rusească aflată mult în spatele liniei frontului, slăbind astfel controlul Rusiei asupra spațiului aerian al peninsulei.
Autoritățile bulgare au demarat o serie de percheziții la nivel național, vizând mai mulți traficanți de arme locali, la solicitarea Ucrainei. Ceea ce a început ca o investigație privind prețurile umflate la livrările de arme către Kiev s-a extins rapid într-o anchetă mult mai amplă, care include acuzații grave de încălcare a sancțiunilor internaționale și vânzarea de echipamente militare către Rusia. Situația scoate la iveală vulnerabilitățile pieței de apărare a Europei de Est și subliniază complexitatea lanțurilor de aprovizionare care pot deveni portițe pentru eludarea sancțiunilor.
Într-un gest cu o simbolistică istorică profundă, Președintele Donald Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, se vor întâlni vineri la Baza Elmendorf-Richardson, în Anchorage, Alaska. Alegerea locației nu este întâmplătoare, iar summit-ul reînvie importanța strategică a unei regiuni situate la granița fragilă dintre Est și Vest.
Un detaliu uluitor, demn de un thriller de spionaj, a ieșit la iveală din interviul oferit recent de șeful Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), Vasil Maliuk. Timp de un an și jumătate, SBU a pregătit una dintre cele mai îndrăznețe misiuni ale războiului, „Operațiunea Pânza de Păianjen”, chiar sub nasul temutului FSB rusesc, la doar un bloc distanță de sediul acestuia din regiunea Celiabinsk.
O operațiune cibernetică masivă, desfășurată de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării din Ucraina (GUR), a lovit Filanko Group, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de internet și găzduire web din Rusia. Atacul, care a vizat o companie ce deservește peste 20.000 de clienți, inclusiv forțe de securitate rusești, a dus la distrugerea unei cantități impresionante de date și la scoaterea din funcțiune a unei părți semnificative din infrastructura IT a companiei.