Președintele kosovar Hashim Thaci spune că decizia țării sale de a-și crea o armată regulată în locul forțele de securitate actuale este ireversibilă. Thaci le-a vorbit reporterilor pe aeroportul din Pristina duminică, la plecarea sa la New York, unde Consiliul de Securitate al ONU va examina astăzi decizia kosovară, care a înfuriat minoritatea sârbă și Belgradul, potrivit RFE/RL şi AFP.
președintele kosovar Hashim Thaci. Sursa foto: KAUZ
,,Indiferent de ceea ce pot aduce discuţiile (din Consiliul de Securitate), armata Kosovo face parte dintr-un proces ireversibil. Dreptul instituţiilor kosovare de a crea o armată este istoric, corect şi în conformitate cu voinţa poporului kosovar''cu toate comunităţile sale, a declarat Hashim Thaci pentru presă cu puţin timp înainte de a pleca la New York.
Deputaţii kosovari au adoptat vineri în unanimitate - în absenţa aleşilor minorităţii sârbe, care au boicotat şedinţa - proiectul legii care acordă mandat militar Forţei de Securitate din Kosovo (KSF), însărcinată în prezent în principal cu misiuni de securitate civilă. Decizia privind crearea armatei kosovare este susţinută de SUA, care consideră că este o măsură istorică.
Însă Belgradul, susţinut de aliatul său Rusia, a fost iritat de acest anunţ. Belgradul nu recunoaşte independenţa fostei sale provincii.
La cererea Serbiei, Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute această problemă luni. Aceasta este cea de-a doua reuniune a Consiliului de Securitate pe acest subiect, după reuniunea de urgenţă cu uşile închise de vineri.
Belgradul consideră că prin crearea unei armate a Kosovo se încalcă o rezoluţie a ONU care a pus capăt conflictului din perioada 1998-1999 între forţele sârbe şi cele rebele kosovare albaneze.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News