Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
În Bavaria polițiștii germani vor putea să tragă în drone
News
Data publicării:
Guvernul landului german Bavaria a aprobat marți un proiect de act normativ care le va permite polițiștilor să tragă asupra dronelor, după ce săptămâna trecută operațiunile aeroportului din München au fost perturbate de apariții misterioase de drone, relatează agențiile Agerpres și DPA.
Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Aceste incidente, care se adaugă unor similare, petrecute în alte țări europene, mai ales în Danemarca, și pe care unii responsabili le atribuie Rusiei, ce neagă orice implicare, au stârnit o amplă dezbatere în Germania asupra modului în care ar trebui reacționat în cazul dronelor neidentificate.

Deși doborârea acestora cu ajutorul armelor de foc este dificilă sub aspect tehnic, guvernul bavarez a aprobat acum un proiect de act normativ care le va da polițiștilor dreptul să procedeze astfel în situațiile când consideră necesar. Pentru a intra în vigoare, proiectul mai are nevoie doar de votul favorabil al parlamentului landului Bavaria.

'Nu este cazul să intrăm în panică, dar este nevoie de mai multă prudență', a indicat premierul bavarez, Markus Söder. 'Concluzia este că trebuie să le doborâm în loc să așteptăm', a adăugat el, argumentând că poliția trebuie să poată neutraliza dronele pentru a proteja populația.

'Trebuie de asemenea să fim capabili să ne înarmăm propriile noastre drone', a mai susținut premierul bavarez.

Proiectul de lege aprobat de guvernul său include noi prerogative oferite poliției pentru combaterea dronelor și crearea unui centru de apărare în acest scop. Acest centru va fi la Erding (în apropierea aeroportului din München), unde armata germană deja cooperează cu companii tehnologice bavareze.

Inițiativa landului Bavaria ar putea fi preluată la nivel federal în Germania. Ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, și-a anunțat recent intenția de creare a unui centru comun de apărare împotriva dronelor. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Pete Hegseth a convocat de urgență o întâlnire rară cu sute de generali și amirali ai SUA. Nimeni nu știe încă motivul existând doar speculații
„Va fi război”. Rusia spune că doborârea unui avion rus de către o țară NATO înseamnă un război de mare intensitate între Federație și Alianță
Rutte: Statele membre NATO pot doborî avioanele ruse care le violează spațiul aerian, dacă e necesar
Sfidarea a fost totală: Rușii au „salutat” avioanele F-35 cu aripile avioanelor MiG-31 în timpul incidentului fără precedent în care au intrat în spațiul aliat
Ședința CSAT s-a încheiat. Au fost discutate amenințările la adresa României
R. Moldva își alege pe 28 septembrie viitorul: Cine candidează, care sunt mizele și tot ce trebuie să știi despre alegerile de la Chișinău
Flota Forțelor Aeriene Iraniene, modernizată cu MiG-29. Teheranul subliniază că Rusia livrează ”în etape” și avioane Su-35
Lovitură sub centură: Atacurile ucrainene cu drone aruncă în aer economia Rusiei. Exporturile rusești de motorină la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani
Trump vorbește în premieră de înfrângerea Rusiei: Ucraina poate câștiga războiul și își poate recupera teritoriile
Trump le cere ţărilor europene să impună Rusiei aceleaşi sancţiuni ca SUA
F-35 cu arme nucleare în Flancul Estic? Estonia revine cu oferta de a găzdui avioane cu capacitate nucleară
Troc cu tehnologie sovietică: În schimbul milioanelor de obuze, Rusia ar fi transferat Phenianului componentele unui submarin nuclear de la ”dezmbembrări”
Ungaria respinge ferm cererea lui Trump de a renunța la gazele și petrolul din Rusia
Norvegia susține că Rusia i-a încălcat spațiul aerian de trei ori în acest an
De ce România are nevoie de un CSAT puternic, nu doar de o "cameră de avizare"
Moscova testează, Varșovia livrează: Când vom doborî un avion rusesc care survolează Polonia, nu vă văicăriți la ONU
Bundeswehr își pregătește infrastructura medicală: În cazul unui atac rusesc, va putea trata o mie de răniți pe zi
Ședință CSAT, convocată pentru joi. Vor fi aprobate normele de aplicare privind Legea pentru doborârea dronelor
Maia Sandu confirmă că Moscova alocă sute de milioane de euro pentru a influența rezultatul alegerilor din Republica Moldova
Rusia și-a exprimat disponibilitatea de a prelungi cu un an Tratatul START; La schimb, Putin cere SUA ”să nu ia măsuri care ar putea perturba echilibrul existent”
Dincolo de reacție: De ce are nevoie Europa de o mare strategie comună în fața amenințării rusești
Director austriac al OMV, demis din cauză că spiona pentru FSB
Kim Jong-un afirmă că Coreea de Nord a dezvoltat o nouă ”armă secretă”
Trump a răspuns cu un „da” categoric întrebării dacă SUA ar apăra Europa de Est în cazul unui atac al Rusiei
Venezuela anunță „lupta întregului popor” împotriva SUA. Maduro le cere fermierilor să pună mâna pe arme
Kamala e „all in”. În cartea sa de memorii „107 Days” Kamala Harris lovește în Biden și în liderii democrați provocând o furtună, într-un moment critic pentru partid
Trump amenință Venezuela cu consecințe „incalculabile”, dacă aceasta din urmă refuză să primească migranții înapoi din SUA
Două direcții cruciale: România construiește o fabrică de drone și începe exploatarea grafenului. Resursă care le lipsește multora și e esențială în conflictele viitorului
Rutte spune că răspunsul NATO a fost „rapid și decisiv” după ce 3 avioane MiG-31 rusești au intrat în spațiul aerian al Estoniei

Ştiri Recomandate

"Puffy Neptune". Ucraina prezintă varianta 3 a rachetei de croazieră care a distrus nava Moskva
Se vinde „F-ul chinezesc” care a doborât primul Rafale din istorie. A doua țară din lume care cumpără avioane J-10 din China
Marea naționalizare a lui Vladimir: Rusia anunță cum răspunde înghețării activelor sale și sancțiunilor de către Occident
Așa arată viitorul: Noile drone Nomad cu decolare și aterizare verticală, de dimensiunea elicopterelor Black Hawk (Foto/Video)
Drone de război electronic, o "cărămidă" importantă pentru zidul de drone al NATO. "EW-UAS" se află în faza de teste
Orban privatizează industria de apărare din Ungaria. Un apropiat al premierului maghiar preia controlul
În Bavaria polițiștii germani vor putea să tragă în drone
S-a „scurs” o imagine rară cu avionul rus Su-75 Checkmate. Deși caută să resusciteze Su-57, rușii par să insiste pentru un avion de generația a 5-a cu un singur motor
Compania ucraineană Ukroboronprom se transformă într-un formidabil producător modern de arme. Imagine: Ukraine Business News Twitter / Screengrab
EXCLUSIV
Ucraina trece de la ajutor militar la export de armament: Întrebarea de 35 de miliarde de dolari și marea schimbare de paradigmă a industriei de apărare
Inițiativa cehă privind munițiile pentru Ucraina, în pericol? Câștigătorul alegerilor în Cehia: „Nu dorim anulare, ci doar revizuire”
"Nu există un Schengen pentru Rusia". Țările UE au convenit să restricționeze mișcarea diplomaților ruși, ca urmare a sabotajelor coordonate de spioni cu acoperire diplomatică
Președintele Serbiei: Toate țările se pregătesc de război. Singura întrebare e cine va lupta alături de cine
Rusia își protejează cu plase anti-dronă situl nuclear arctic de la Novaya Zemlya, la 2.500 km de linia frontului din Ucraina (FOTO)
Centrala Nucleară Zaporijjea
EXCLUSIV
Rusia pare să reia șantajul nuclear. Centrala de la Zaporojie intră din nou în prim-planul amenințării
Contraoferta Hamas: Gruparea teroristă e gata să predea armele, dar respinge predarea puterii unui comitet internațional propus de SUA. Hamas acceptă doar monitorizare
Semnale de alarmă de la Bruxelles: Rusia ar lua în calcul efectuarea unui atac asupra NATO, potrivit serviciilor germane de informaţii
Forțele ucrainene au lovit uzina Sverdlov - De ce este aceasta ținta numărul 1 și un nod cheie al industriei de apărare a Rusiei? (FOTO/VIDEO)
Decizia „pe jumătate” a lui Trump privind rachetele Tomahawk pentru Ucraina: „Vreau să aflu ce fac cu ele”
”40% din armele de pe front sunt ucrainene”. Kievul, obligat să devină un colos în producția de armament: Producția de obuziere Bohdana s-a dublat în ultimul an
Raidurile cu drone rusești obligă Germania să instaleze sisteme de detecție cu laser pe aeroportul din München
Mai câștigi războaie cu tancuri? Achiziția a 216 de tancuri de către România naște controverse iar verdictul îl dă o putere europeană
România și Coreea de Sud, ”umăr la umăr”. Cum se consolidează cooperarea industrială și de apărare dintre cele două state
Muniție pentru propaganda Kremlinului: Angela Merkel vede Polonia și balticii ca principali vinovați pentru războiul din Ucraina
Foto: Ministerul Apărării Naționale (MApN)
EXCLUSIV
Rezerva operatională a României: Între patriotismul trădat și nevoia de modernizare
„Căderile de la ferestre continuă” la Moscova. Fostul director al editurii Pravda s-a sinucis
Cu ce reușesc ucrainenii să lovească rafinăriile Rusiei. Flamingo e ”bijuteria coroanei”, dar greul îl duce o dronă de 55 de mii de dolari
Hățișul birocraţiei europene ţine pe loc trenurile NATO cu ajutor pentru Flancul Estic. Un general francez trage semnalul de alarmă
Gigantul german Hensoldt multiplică producția de radare: 1.000 de unități anual din 2027 pentru a susține apărarea ucraineană și cererea globală
SUA au lovit un vas în largul coastelor Venezuelei. Trump nu exclude operațiuni terestre împotriva traficanților de droguri
Cum acoperă Rusia pierderile masive în Ucraina: Rachete de export și sisteme de bruiaj, deturnate din contracte militare cu state partenere
Avertismentul Kievului: Rusia a plantat „agenți-conserve” în UE, pregătiți să paralizeze Europa. Războiul hibrid al Moscovei, o amenințare existențială
Rușii își refac forțele care luptă în Ucraina: Un nou lot de bombardiere de front de tip Su-34, livrat. E al cincilea lot livrat în 2025
pixel