India modernizează avioanele Su-30MKI pentru a integra rachetele supersonice BrahMos. Au fost anunțate noi achiziții din Rusia
Șeful Forțelor Aeriene Indiene, mareșalul Rakesh Bhadauria, a confirmat faptul că flota de avioane multirol Su-30MKI va fi modernizată substanțial.
Potrivit acestuia, India va comanda construcția altor 12 aeronave Su-30 MKI iar cele pe care le deține deja vor fi amplu modernizate.
Modernizarea Su-30MKI va include printre altele schimbarea radarului, actualizarea sistemului de armament, astfel încât avioanele să poată transporta inclusiv rachete supersonice BrahMos, dar și un software nou.
„Am început deja negocieri ample cu Rusia cu privire la acest proiect. Modernizarea avioanelor Su-30MKI va extinde capacitățile de luptă ale Indiei", a precizat mareșalul Bhadauria.
De asemenea, maresalul indian a subliniat, informează BulgarianMilitary, că New Delhi va achiziționa din Rusia 21 de avioane MiG-29, într-o versiune modernizată. Costul unitar al aeronavei, potrivit contractului, se ridică la aproximativ 32 de milioane de dolari.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News