Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Iohannis: NATO, cea mai puternică alianță militară din istorie. România și românii sunt mai bine protejați
News
Data publicării:
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că NATO este cea mai puternică alianţă militară şi a reiterat că securitatea României este mai bine garantată prin deciziile luate la recentul Summit al Alianţei.
Președintele Klaus Iohannis, urmărind exercițiile Armatei României, în poligonul Smârdan. Sursă foto: Administrația Prezidențială
Președintele Klaus Iohannis, urmărind exercițiile Armatei României, în poligonul Smârdan. Sursă foto: Administrația Prezidențială

"Prin deciziile luate la Summitul NATO din 14 iunie, România şi românii sunt mai bine protejaţi, securitatea României este mai bine garantată. Pentru statele noastre, pentru naţiunile noastre amândouă, relaţia transatlantică puternică este vitală. Relaţia transatlantică nu este o relaţie de tip diplomatic doar sau economic doar, relaţia transatlantică este chiar baza democraţiilor noastre, care se bazează pe valori.

Aş menţiona, în acest context, ceva ce a spus preşedintele Biden în cadrul alocuţiunii pe care a ţinut-o la NATO: din păcate, în ziua de astăzi, în lume sunt mai puţine democraţii şi mai multe autocraţii. Este îngrijorător şi este sarcina noastră, este obiectivul nostru, să păstrăm abordarea noastră democratică. Asta înseamnă să fim puternici. NATO este cea mai puternică alianţă militară din câte au existat pe pământ, dar acest lucru nu ne permite să lăsăm garda jos", a spus Iohannis în conferinţa de presă comună cu omologul eston, Kersti Kaljulaid.

El a subliniat că aliaţii trebuie să fie mai puternici, mai rezilienţi, mai rapizi, mai bine pregătiţi.

"Trebuie să avem grijă ca NATO să rămână, împreună cu Statele Unite, împreună cu Uniunea Europeană, acolo unde este vârful de tehnologie. Trebuie să fim garanţii unei dezvoltări economice, democratice, tehnologice, care este extrem de performantă, dar şi deschisă pentru toţi cetăţenii noştri", a afirmat Iohannis.

În acest context, preşedintele a arătat că aliaţii trebuie să lucreze la un nou concept strategic.

"Cel vechi datează din 2010, de atunci lumea s-a schimbat şi trebuie să schimbăm, să adaptăm şi noi conceptul nostru strategic. Permanenta adaptare la o lume în rapidă schimbare este vitală. Fără asta nu vom putea performa aşa cum ne dorim cu toţii. Faptul că acest summit a avut loc şi a demonstrat că suntem uniţi, că suntem solidari este probabil vestea cea mai bună pe care au putut să o primească naţiunile noastre şi de aceea am spus: în această conjunctură, România, dar şi Estonia şi toţi aliaţii sunt mai bine poziţionaţi şi mai bine protejaţi", a mai spus Iohannis.

 

Noul concept NATO



Şi preşedintele eston a vorbit despre noul concept strategic al NATO.

"În ceea ce priveşte securitatea, nivelul de descurajare al NATO a fost mărit atunci când a fost nevoie, iar uneori a fost moderat pentru a crea o Europă mai puternică. Acum, suntem într-un punct de creştere şi cred că vom fi într-un punct de creştere pentru încă o perioadă, pentru că în spatele graniţei estice a NATO este un vecin impredictibil. NATO are un succes de 100% să protejeze integritatea teritorială a membrilor săi, însă acest lucru nu se întâmplă de la sine, vine după o muncă grea din partea tuturor membrilor", a mai spus preşedintele eston.

Preşedintele Klaus Iohannis efectuează, miercuri şi joi, o vizită de stat în Estonia. Joi, va avea întrevederi cu prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, precum şi cu preşedintele Parlamentului eston, Jüri Ratas. De asemenea, va depune o coroană de flori la Monumentul Războiului de Independenţă şi va vizita Primăria oraşului Tallinn, Centrul e-Estonia şi start-up-ul Unicorn Squad, şcoală profesională de robotică. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Se reiau căutările zborului MH370. Avionul de linie Boeing 777 dispărut brusc de pe radar în 2014 fără să fie găsit vreodată e cel mai mare mister din istoria aviației
S-a stabilit, UE renunță definitiv la gazul rusesc. Interdicție treptată până în 2027 și controale înaintea importurilor
Pași importanți pentru consolidarea suveranității tehnologice și a rezilienței cibernetice din România: Codata Software Solutions semnează un parteneriat strategic cu ICI București
NATO trimite tot mai des avioane de luptă pentru a intercepta MiG-urile și Su-urile rusești deasupra Mării Baltice
Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, reținută într-o anchetă privind trucarea unei licitații
NATO lansează serviciu cloud pentru schimbul de date de luptă cu Ucraina: Aplicabil din 2026, dar securitatea rămâne o problemă
Primul stat non-UE acceptat în mecanismum european SAFE. Un pas major în redefinirea cooperării transatlantice de apărare
Flota fantomă a Rusiei, lovită din nou în apropierea coastelor Turciei. Al treilea petrolier a fost lovit în doar câteva zile
România încă ține la „secret” programele de pe SAFE, dar Bulgaria le-a publicat: Printre ele se numără obuziere de 155 mm sau rachete VL Mica
Lituania și Belarusul se acuză reciproc de incursiuni cu baloane de contrabandă și drone. UE pregătește un nou pachet de sancțiuni pentru aliatul Rusiei
Furie la Moscova din cauza afirmațiilor unui ofițer superior NATO: Un atac asupra Moscovei va avea consecințe
După încă o vizită la Moscova, Orban preia masiv tezele preferate ale propagandei ruse. Președintele Poloniei anulează brusc întâlnirea cu liderul ungar
NATO își propune să iasă din postura defensivă. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone: Inclusiv o lovitură preventivă asupra Rusiei nu mai trebuie să fie un scenariu tabu
La mulți ani, România! Militarii români și aliații noștri vor defila pe sub Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naționale a României (Video)
Bombardiere rusești Tu-22M3 au patrulat deasupra Mării Baltice. Avioanele rusești au fost escortate de Gripen și Eurofighter aliate
Premierul Bolojan confirmă demisia lui Ionuț Moșteanu. Radu Miruță, ministrul Economiei preia interimatul la Apărare
Anticorupția ucraineană a descins la domiciliul lui Andrii Yermak, șeful Administrației Prezidențiale și apropiat al lui Zelenski. Acțiunile sunt în defășurare
Trump anunță operațiuni militare terestre în Venezuela „foarte curând”. Riscă SUA un desant maritim sau aerian?
Președintele Nicușor Dan spune că dronele ruse care intră „din când în când” în România sunt accidente. Una a survolat „accidental” 100 de kilometri
În timp ce Macron încă se chinuie să introducă serviciul militar voluntar, Polonia nu-și face probleme: A recrutat deja 55 de mii de voluntari pentru 2025
Europa se pregătește să răspundă Rusiei cu aceleași arme: De la răspunsuri cibernetice la exerciții militare ad-hoc
În timp ce vizitează Moscova mai des decât Bruxellesul, oficialii ungari concluzionează: "Da aderării Serbiei la UE. Nu aderării Ucrainei”
Trump nu vrea să pericliteze dialogul SUA cu China și sfătuiește Japonia să nu provoace „dragonul roșu” pe tema Taiwanului
Doi membri ai Gărzii Naţionale, împuşcaţi de un afgan, în apropierea Casei Albe. SUA suspendă procesarea cazurilor de imigrare pentru afgani
Cum amplifică competiția în Orient primele avioane rusești Su-57E livrate vreodată extern. Ca răspuns multe țări vor F-35, dar unele trebuie să se mulțumească cu "second best"
Sancțiuni contra Rusiei. România vrea să introducă ”supravegherea extinsă” pentru companiile rusești
Witkoff, consilierul lui Trump, a sfătuit Rusia cum să abordeze relația cu președintele SUA inclusiv în războiul din Ucraina (Bloomberg)
Trump spune că Rusia a fost de acord cu unele concesii în planul de pace pentru războiul din Ucraina
Dronă rusă căzută în Vaslui. Ministrul Moșteanu spune că avioanele Eurofighter ale Germaniei și F-16 ale României au încercat să o doboare

Ştiri Recomandate

Japonia își propune cheltuieli militare record. Amenințarea chineză, contracarată cu un "Scut" de drone, dar și cu rachete antinavă
Spania își întărește apărarea pe flancul sudic, pe fondul modernizării accelerate a armatei marocane
Ce a discutat Bush cu Putin în 2001 la castelul Brno? Putin era nemulțumit încă de pe atunci de extinderea NATO
Un partener important al industriei militare românești își turează motoarele. Israelul intenționează să investească până la 110 miliarde de dolari în industria de armament
"Multe pot fi decise până în Noul An”. Trump îl va primi pe Zelenski la reședința sa din Mar-a-Lago
Rușii au lovit cu drone și rachete Kalibr portul Odesa și au avariat o navă aflată sub pavilion slovac
România a ridicat de la sol două F-16, după noi atacuri cu drone asupra porturilor ucrainene de la Dunăre
Bârlogul dronelor maritime rusești din Crimeea, lovit de ucraineni. Atacul a fost executat cu o rachetă autohtonă
Cum a ajuns țara de la care România a cumpărat primele F-16 să rămână în urma noastră. Dilema F-35 și decizia proastă de a nu lua nicio decizie
Ucrainenii și rușii continuă atacurile cu drone și rachete. Kremlinul a schimbat tactica și țintește repetat sectorul energetic al Ucrainei
SUA au lovit cu rachete în Nigeria; Trump: „Este o lovitură fatală pentru gunoaiele teroriste care ucid cu cruzime creștini”
Avioane de vânătoare poloneze au interceptat un avion de cercetare rusesc deasupra apelor neutre ale Mării Baltice
Ucraina dezvăluie detalii neștiute din „operațiunea submarinul”. Înainte a fost distrus singurul avion Il-38N al Rusiei din regiune, care putea compromite operațiunea
Bruxelles-ul vrea război, Ungaria vrea pace, tună Viktor Orban care nu suflă niciun cuvânt despre ce vrea Rusia
Pentru a „Face America măreață din nou”, americanii trebuie să apere ceea ce este corect
Rușii îl caută pe Moș Gerilă: Bombardiere Tu-95MS au zburat în nordul Scandinaviei / Între timp, dronele și rachetele ruse au lovit din nou infrastructura din Odesa
Kim Jong Un a mers în inspecție la docurile unde RPDC construiește primul „submarin nuclear” și l-a adus cu el pe probabilul său succesor
Cu dedicație pentru Rusia? Avioanele Gripen vor putea lovi în mare adâncime cu rachete Taurus. Integrarea Taurus pe avioanele europene, accelerată
MAGA-Dreptate: Trump vrea libertate de exprimare pe rețele de socializare, dar amenință cu închiderea emisiunile tv incomode
Noua generație a sistemului SAMP/T va primi botezul focului cât de curând: Anul 2026 ar putea aduce o veste bună pentru Ucraina, direct din Franța
Așa arată versiunea finală a planului de pace: Zelenski dezvăluie proiectul complet în 20 de puncte stabilit cu SUA și trimis Rusiei
Un fel de HIMARS ucrainean: Confruntați cu coșmarul logistic, ucrainenii dezvoltă un lansator universal compatibil cu mai multe rachete, pe principiul GMLRS și ATACMS
De ce guvernul Netanyahu închide postul de radio al armatei israeliene?
Dronele ucrainene au pătruns adânc în Rusia și au lovit o fabrică de cauciuc din regiunea Tula
Un înalt oficial SUA arată cum China se pregătește de război: În cazul unui conflict planul Chinei e de a bloca industria americană, motorul celei mai puternice Armate din lume
Se conturează sistemul antidronă de la frontiera de est a NATO: Polonia anunță că a instalat o parte dintre sistemele radar
Rușii au avansat la Siversk, dar prețul plătit pentru 1% din Ucraina e uriaș pentru Moscova: 400 de mii de oameni în ultimii 2 ani, estimează britanicii
Pakistanul în cooperare cu industria chineză vinde avioane JF-17 într-un stat „fierbinte” din Africa. Unul din cele mai controversate și mari acorduri pentru Pakistan
Radu Miruță a preluat oficial Ministerul Apărării, în timp ce Irineu Darău este noul ministru al Economiei, în subordinea căruia se află și industria de apărare
Avionul care nu a mai fost: De ce au renunțat SUA la YF-23 „Văduva Neagră” schimbând istoria aviației militare. Eșecul proiectului a însemnat nașterea F-22
Șeful Armatei Libiei a murit în accidentul aviatic din Turcia. Avionul s-a prăbușit la puțin timp după decolare și anunțase o problemă electrică
Fără submuniții. SUA testează la 112 km ER GMLRS, soluția modernă care înlocuiește muniția cu dispersie
pixel