Iohannis: Situaţia de securitate la Marea Neagră - îngrijorătoare; am pledat pentru creşterea prezenţei militare aliate
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că situaţia de securitate de la Marea Neagră este îngrijorătoare, motiv pentru care NATO trebuie să continue să îşi întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar şi coerent.
"Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră - despre care am discutat pe larg - ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Aşadar, NATO trebuie să continue să îşi întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar şi coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. De aceea, am pledat - inclusiv în discuţia cu preşedintele Biden - pentru o creştere a prezenţei militare aliate, inclusiv a SUA, în România şi în sudul Flancului Estic", a spus şeful statului în declaraţia comună cu omologul polonez, Andrzej Duda, la finalul Summitului B9, transmite Agerpres.
La Summitul B9 au participat prin videoconferinţă preşedintele SUA, Joe Biden, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi ceilalţi şefi de state din Formatul Bucureşti - Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Ungaria.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News