Irakul a fost informat de Iran în legătură cu atacul împotriva militarilor americani
Premierul irakian Adel Abdul Mahdi a primit un mesaj verbal din partea Iranului în care a fost înştiinţat că riposta sa la uciderea de către SUA a generalului iranian Qassem Soleimani este "iminentă şi în curs", a anunţat miercuri într-un comunicat purtătorul de cuvânt al şefului guvernului de la Bagdad, potrivit Reuters.
Teheranul i-a spus lui Abdul Mahdi că va ţinti doar locaţii unde sunt prezenţi soldaţi americani, însă nu a specificat aceste locaţii, a adăugat purtătorul său de cuvânt.
Abdul Mahdi a mai fost contactat telefonic de SUA, în timp ce rachete iraniene au căzut peste aripa americană a bazei Ain al-Assad din provincia Anbar şi a bazei aeriene Harir din Erbil, a mai spus acesta.
Nu s-au raportat decese în rândul militarilor irakieni sau ale coaliţiei militare conduse de SUA.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News