Iranul va continua să îşi dezvolte sistemele de rachete, dar nu intenţionează să crească raza de acţiune a acestor arme, a declarat marţi secretarul consiliului naţional de securitate, Ali Shamkhani, citat de Reuters, care preia televiziunea de stat IRIB.
"Iranul nu are restricţii ştiinţifice sau operaţionale pentru creşterea razei de acţiune a rachetelor, dar pe baza doctrinei sale de apărare, acţionează continuu pentru creşterea preciziei rachetelor şi nu are nicio intenţie de a le creşte raza de acţiune", a spus Shamkhani, un apropiat al liderului suprem de la Teheran, ayatollahul Ali Khamenei, potrivit televiziunii de stat IRIB.
Ministrul apărării iranian, Amir Hatami, a afirmat tot marţi că performanţele rachetelor ţării sale nu sunt negociabile, deşi "inamicii spun că puterea rachetelor Iranului trebuie eliminată", transmite agenţia de presă Tasnim, preluată de Reuters. El a respins astfel apelurile unor ţări europene şi ale Statelor Unite de restricţionare a tehnologiei rachetelor balistice iraniene.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News