Aliaţii SUA din Orientul Mijlociu riscă să se confrunte cu revolte ale "cetăţenilor lor umiliţi" dacă mai continuă să depindă de Washington, a avertizat un responsabil iranian.
„Preşedintele american Donald Trump şi chiar şi vasalii săi ridiculizează şi umilesc zi şi noapte Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, spunând "voi nu sunteţi nimic fără noi şi nu aţi rezista nicio zi fără sprijinul SUA", a avertizat amiralul Ali Shamkhani, secretar al Consiliului suprem de securitate naţională din Iran, potrivit AFP.
În octombrie, Trump a declarat că regele Salman al Arabiei Saudite, în vârstă de 83 de ani, ar putea să nu reziste nici "două săptămâni" fără sprijinul militar al SUA, afirmaţii pe care Riadul le-a ignorat.
"Dacă aliaţii Statelor Unite în regiune îşi continuă politica de dependenţă faţă de duşmanii islamului, se vor confrunta cu revolte ale cetăţenilor lor umiliţi", a insistat Shamkhani, potrivit Irna.
Relaţiile dintre Iran şi vecinii săi din Golf s-au deteriorat în ultimii ani, aminteşte AFP, care notează că tensiunile s-au accentuat la jumătatea lui februarie în condiţiile în care Teheranul a acuzat Arabia Saudită, principalul său rival în Orientul Mijlociu, şi Emiratele Arabe Unite că au fost complice în comiterea unui atentat care a ucis 27 de membri ai armatei de elită iraniene, Gardienii Revoluţiei.
Atentatul, care a vizat la 13 februarie un autobuz al Gardienilor Revoluţiei, în provincia Sistan-Balucistan (sud-est), a fost revendicat de gruparea jihadistă Jaich al-Adel (Armata Justiţiei), cu baza în Pakistan.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News