Efectul sancţiunilor SUA. Iranul reduce preţul petrolului
Iranul va reduce preţul petrolului destinat clienţilor săi asiatici, în contextul restabilirii sancţiunilor americane, a anunţat luni agenţia oficială de presă Irna.
O sursă din cadrul Ministerului iranian al Petrolului a refuzat să ofere detalii despre cât de mult va fi redus acest preţ şi a încercat să minimalizeze iniţiativa, prezentând-o ca fiind o practică răspândită în industria petrolieră, citată de AFP.
,,Reducerile de preţ sunt propuse de toţi exportatorii de petrol şi fac parte din funcţionarea pieţelor mondiale'', a indicat respectiva sursă agenţiei Irna.
Statele Unite au în vedere blocarea tuturor exporturilor de petrol iranian începând cu data de 5 noiembrie, când intră în vigoare sancţiunile reinstituite de Washington în urma deciziei preşedintelui Donald Trump de a retrage SUA din acordul privind dosarul nuclear iranian.
Mai mulţi dintre clienţii importanţi ai Iranului, printre care China şi India, au transmis că nu doresc să-şi reducă în mod semnificativ importurile de petrol iranian.
Unii analişti estimează că în urma reinstituirii sancţiunilor producţia de petrol a Iranului ar putea să scadă cu circa 700.000 de barili pe zi, de la nivelul actual de 2,3 milioane de barili.
Evoluţiile vor depinde şi de Uniunea Europeană, care intenţionează să se împotrivească sancţiunilor americane împotriva Iranului. În practică însă, companiile europene sunt mai vulnerabile decât cele asiatice în faţa unor eventuale represalii din partea SUA, astfel că multe dintre ele ar putea decide să aplice sancţiunile cerute de Washington.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News