Ministerul Apărării din Japonia a anunțat vineri că a fost selectat principalul contractor pentru programul de dezvoltare al avionului de generața a 6-a F-X.
Compania Mitsubishi Heavy Industries a fost selectată drept principal contractor pentru construirea avioanelor de luptă de generația următoare, a anunțat Ministerul Apărării, la scurt timp după ce a fost semnat contractul. "Vom continua în mod constant cu dezvoltarea următorului avion de luptă (F-X) împreună cu compania", se arată într-un comunicat de presă postat pe site-ul ministerului Apărării, transmite defensenews.
Presa locală anunță că ministrul apărării, Nobuo Kishi, a declarat că țara va alege un partener extern până la sfârșitul acestui an pentru colaborare în domeniul tehnologiei aeronavelor, tehnologia stealth fiind un domeniu de interes.
Selecția MHI ca principal contractor pentru programul F-X arată că Japonia este hotărâtă să-și repornească capacitățile de producție pentru avioanele de luptă. Compania este singura din Japonia cu experiență în acest domeniu. Firma a ocupat locul 21 pe cea mai recentă clasare a Defense News din primele 100 de companii de apărare din lume.
Contractul pentru dezvoltarea viitorului avion de generația a 6-a ar putea ajunge la 40 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Citește și: Japonia îşi creşte bugetul pentru apărare. Bani pentru avioane F-35 şi rachete hipersonice
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News