Harta granițelor maritime, care a fost publicată la momentul anunțului, a arătat că acordul este de fapt doar parțial și lipsesc detaliile cheie.

În timp ce unii au fost surprinși de anunț, adevărul este că durata consultărilor dintre cele două țări datează de pe vremea fostului președinte egiptean Hosni Mubarak. Decenii întregi Grecia și Egiptul au încercat să găsească solutii cu privier la spinoasa problemă a granițelor maritime, negocierile fiind practic uitate de către analiști. Ele au devenit de actualitate la sfârșitul anului 2014, cunoscând o noua dinamică la începutul 2018.

Ceea ce este cel mai surprinzător este însă momentul acordului, care a venit la câteva zile după anunțul că Turcia va suspenda toate activitățile de cercetare din estul Mediteranei, în urma inițiativei cancelarului german Angela Merkel de a controla tensiunile dintre cei doi vecini și de a deschide o fereastră pentru o nouă rundă de negocieri. Germania și-a arătat astfel forta nu numai în fața Turciei, dar a reuțit să imprime dinamici diferite atat proiectelor grecești cât și celor egiptene.

Acordul dintre Grecia şi Egipt  poate aprinde scânteia în Mediterană

Cu toate acestea, iar Berlinul a luat în calcul acest lucru, este interesant de știut dacă acest accord încheiat brusc între Grecia și Egipt este scânteia care poate aprinde și mai mult tensiunile dintre actorii principali din Marea Mediterană.  Pe 8 august, un raport oficial al analiștilor de la Berlin, strecurat în presa de politică externă germane, vorbea de posibilitatea reala a izbucnirii unor conflicte calde în estul Mediteranei.

Despre istoria negocierilor dintre cele doua țări se cunosc destule elemente pentru a ne da seama că ele au ajuns la un accord, fie el și incomplete, tocmai datorită necesarului de asigurare pe care Grecia îl solictiă de la principalii săi protectori europeni, Germania și Franța. Negocierile care au început sub Mubarak au fost complexe, Cairo avand strategia presiunii puternice prin maximizarea solicitărilor slae. În cadrul negocierilor din 2014, președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a devenit semnificativ mai maleabil, Cairo făcând concesii privind demarcarea frontierei. La vremea respectivă, însă, guvernul grec s-a confruntat cu presiuni din partea Europei și a amânat toate discuțiile. Problema s-a redeschis la începutul anului 2017, deoarece discuțiile au continuat cu același model oferit de către concesiile egiptene pentru a începe rapid explorarea gazelor și a petrolului din estul Mediteranean. La acea vreme, partea greacă a cerut amânarea lor datorită reticienței guvernului Syriza, format din forte politice majoritar de stânga și naționaliste, condus de Alexis Tsipras de a incita noi tensiuni cu Ankara.

Atena este dominată de Paris. Franța, cel mai important jucător european pe dealul Acropolelor

Această încetinire greacă și lipsa de seriozitate s-au schimbat acum odată cu noua administrare a lui Kyriakos Mitsotakis. Cu toate acestea, vine în momentul nepotrivit. Astăzi, guvernul elen este puternic influențat de Paris. Președintele Emmanuel Macron pare a își fi construit o influență majoră la atena. Tsipras nemaifiind prim-ministru, Macron a știut abil să manevreze pentru a oferi Greciei protecția necesară în locul Marii Britanii, care a părăsit corabia europeană, lăsând un vid de influență. La vremea respectivă, Grecia a avut nevoie constant de sprijin european, atât financiar cât și politic, având în vedere rolul regional tot mai mare al Turciei, iar Mitsotakis, noul prim-ministru grec din iulie 2019, a apelat la Franța în Europa, la Israel la nivel regional și la Abu Dhabi în lumea arabă. Poziția slabă prezentată de guvernul elen a fost exploatată de Paris pentru a controla în mare detaliu politica externă greacă, astăzi Parisul fiind cel mai important jucător din Uniunea Europeană pe dealul Acropolelor.

Grecia, pentru prima dată, a decis să ia parte în diferitele conflicte din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, trimițând rachete Patriot și trupe în Arabia Saudită sau găzduind pe liderul general al Armatei Naționale Libiene (LNA), mareșalul Khalifa Haftar, pentru a oferi acoperire diplomatică într-o vizită coordonată cu Paris. Ca atare puterea regional grecească, sponsorizată de către Paris nu a făcut decât să crească și să se dezvolte. Un pariu riscant în acest moment, mai ales cel al pandemiei, în care economia Atenei este dur lovită.

Dar cu ajutorul francez, Grecia devine exemplul concret al strategiei creionată de ani buni, de către Macron, de a oferi Sudului European o voce în fața Ligii Hanseatice. Același joc, după cum se poate obeserva deja a fost declanșat de către Paris și în Liban, oportunist exploatând drama exploziei devastatoare din portul Beirut.

Strategia Franței, în patru etape, de a pune presiune pe Turcia

În cele din urmă, cel mai important anunț a fost demarcația frontierei maritime cu Egiptul. Pentru a înșelege complexitatea jocului trebuie amintit ca acordul neașteptat obținut între Grecia și Egipt face parte dintr-o strategie franco-emirateză de a pune presiune asupra Turciei în conflictul libian.

Prima etapă a planului francez aprobate de UAE a venit din Cairo, atunci când parlamentul egiptean a aprobat desfășurarea militară egipteană în Libia sub pretextul protejării securității naționale a Egiptului. Această mișcare s-a făcut la presiunea Emiratelor Arabe Unite (Emiratele Arabe Unite), care au promis că guvernul egiptean, destul de sărăcit din punct de vedre financiar va avea o miză în tortul libian.

A doua mișcare a fost făcută de către Rusia, care s-a confruntat recent cu creșterea tensiunilor în nordul Siriei, în principal în jurul provinciei Idlib. Ca atare Moscova a trimis mai multe forțe ale regimului sirian în zona Idlib, trimițând un mesaj clar Turciei că tentativele lor de implicare masivă ar putea complica și mai mult situația lor în Libia.

A treia etapă a planului o reprezinta acordul maritim greco-italian care trimita trimite un mesaj clar Turciei pe măsură ce tensiunile din Mediterană cresc prin prezenta nedorită a flotilei militare turce. Erdogan devine nervos pe acest plan și dislocă complet rețeaua anti israeliană din Oman, pentru a permite finalizarea nefocierilor de deschidere a relațiilor diplomatice dintre Ierusalim și UAE. Fapt care este imediat preluat de către administrația Trump și premierul Netanyahu care practic, zilele acestea, sunt pe punctul de anunța semnarea primei declarații de pace și de instalare a unei ambasade a unei țări arabe, după cea semnată cu Egiptul acum mai bine de 40 de ani.

De aceea, acordul de la Cairo privind delimitarea frontierei maritime dintre Grecia și Egipt este considerat o a patra etapă a planului franco-emirateztreia mișcare, alimentând tensiunile dintre Grecia și Turcia în estul Mediteranei și sporind presiunea externă asupra Ankara pe mai multe fronturi. Scopul Parisului a fost atins. Urmează Libanul.