Combinația letală, rachete Meteor și F-35, tot mai aproape de realitate, iar România ar putea fi unul dintre beneficiari. Teste la sol, trecute cu brio, urmează zborul
În perioada următoare, Europa va putea integra pe aeronavele F-35 și rachete Meteor produse de MBDA. Testele sunt în plină desfășurare.
Testele la sol de la Baza Forțelor Aeriene Edwards au adus racheta aer-aer Meteor și modelul F-35A cu un pas mai aproape de testele în zbor.
Racheta aer-aer Meteor cu rază lungă de acțiune a încheiat testele la sol pe avionul de vânătoare F-35A, ceea ce reprezintă un pas important pentru pregătirea operațională.
Testele de vibrații la sol și verificările de compatibilitate au validat compatibilitatea dintre avionul de vânătoare de a 5-a generație și rachetă. Acest lucru demonstrează că aceste arme pot fi utilizate în siguranță, fără a afecta aeronava sau a-i afecta abilitatea de a-și ascunde prezența pe radar.
Înainte de autorizarea începerii testelor de zbor, mai este nevoie de un test la sol.
Aceste teste recente vin după anunțul făcut de Forțele Aeriene britanice la începutul acestui an privind testele de zbor Meteor pe un F-35B (varianta cu decolare scurtă și aterizare verticală).
METEOR integrat pe F-35

În ceea ce privește racheta aer-aer METEOR, dezvoltată de MBDA, aceasta este o versiune modernă de rachetă tactică aer-aer cu bătaie dincolo de raza vizibilității directe, care poate funcționa în cele mai ostile medii.
Suita de senzori a F-35, împreună cu METEOR, vor oferi operatorilor capacități ridicate de lovire precisă la distanțe mari.
Meteor poate angaja cu succes o mare varietate de ținte, de la avioane de luptă la UAV-uri mici și rachete de croazieră, la distanțe de peste 150 km, fiind capabilă să atingă viteze de peste Mach 4.
În centrul acestei capacități avansate se află propulsia statoreactor a METEOR cu combustibil solid și flux variabil, potrivit informațiilor publicate de producătorul rachetei. Spre deosebire de rachetele tradiționale care se bazează pe o amplificare inițială, statoreactorul METEOR oferă o tracțiune susținută până la interceptarea unei amenințări. Interceptarea este asistată de un radar activ pentru ghidare terminală și susținută de navigație inerțială la mijlocul cursei, completată de o legătură de date bidirecțională.
METEOR este integrată pe platformele: Saab Gripen, Eurofighter Typhoon, Dassault Rafale. Pe lângă integrarea cu F-35 Lightning II, care este în curs de desfășurare, Coreea de Sud a început, de asemenea, testarea rachetei pentru desfășurare pe KF-21 Boramae.
Avion de ultimă generație de tip KF-21 al Coreei, testând o rachetă aer-aer Meteor dezvoltată de MBDA. Photo source: DAPA
România speră că va semna în curțnd contractul final pentru F-35 Lightning II.
Într-o primă fază vor fi achiziționate 32 de avioane F-35 Lightning II. F-35 va fi de altfel cel mai scump program de înzestrare din istoria țării noastre.
Costul acestui program multianual, ce va fi derulat strict din bugetul MApN, este de aproximativ 6.5 miliarde USD, dar fără TVA. Programul de înzestrare a Forțelor Aeriene Romane cu F-35 a fost aprobat de CSAT iar în prezent se află în ultima fază de documentație, urmând semnarea contractului.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News