Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, însărcinat cu supervizarea mecanismului de reglementare a diferendelor prevăzut în acordul nuclear încheiat cu Iranul în 2015, le-a cerut marţi tuturor părţilor semnatare să susţină documentul, transmit AFP şi DPA.
,,Protejarea JCPOA (acronimul acordului nuclear semnat în 2015, n.red.) este astăzi mai importantă ca oricând. Mecanismul de reglementare a diferendelor cere eforturi intense şi bună credinţă din partea tuturor. În calitate de coordonator, aştept ca toţi participanţii la JCPOA să abordeze acest proces în acest spirit'', a adăugat Borrell.
El a luat notă de intenţia Franţei, Germaniei şi Marii Britanii de a ''apăra JCPOA în speranţa sinceră de a găsi o cale de avansa pentru depăşirea impasului prin dialog diplomatic constructiv''.
,,JCPOA este o realizare semnificativă a diplomaţiei multilaterale susţinute, după ani de negocieri. În lumina escaladărilor periculoase din Orientul Mijlociu, menţinerea JCPOA este acum mai importantă ca oricând'', a adăugat demnitarul european.
Franţa, Germania şi Marea Britanie, cele trei state europene co-semnatare ale acordului nuclear din 2015 cu Iranul, au declanşat mecanismul de reglementare a diferendelor, prevăzut în text, pentru a constrânge Teheranul să revină la respectarea angajamentelor asumate, au anunţat şefii diplomaţiilor celor trei state, într-un comunicat comun emis marţi.
,,Nu acceptăm argumentul că Iranul este îndreptăţit să-şi reducă conformarea la JCPOA'', au afirmat miniştrii europeni, menţionând că nu au altă alegere decât să declanşeze procedura care ar putea duce la sancţiuni din partea ONU.
În baza acordului semnat în 2105 la Viena, cunoscut ca Planul comun de acţiune cuprinzător (JCPOA), Iranul a convenit cu Franţa, Germania, Marea Britanie, China, Rusia şi SUA să-şi limiteze programul nuclear, în schimbul unei ridicări a sancţiunilor.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News