Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Jurnalist rus, asasinat. Serviciile din Ucraina își justifică înscenarea
News
Data publicării:
Autorităţile ucrainene se confruntau joi cu un val de critici după înscenarea unui fals asasinat împotriva cunoscutului jurnalist rus Arkadi Babcenko, un virulent critic al Kremlinului, după reacţiile de uşurare, venind rândul întrebărilor, potrivit AFP. 

Reapariţia într-o conferinţă de presă-spectacol miercuri a acestui reporter de război experimentat, despre care s-a spus că fusese ucis marţi seara cu trei gloanţe în spate la intrarea în apartamentul său din Kiev, unde trăieşte în exil, a fost întâmpinată cu efuziune de către colegii de breaslă reuniţi în piaţa centrală din capitala ucraineană. 

Serviciile speciale ucrainene au justificat această înscenare pentru dejucarea unui atentat real organizat - potrivit Kievului - de către serviciile secrete ruse împotriva sa, precum şi împotriva a încă aproximativ 30 de persoane şi identificarea executantului şi a comanditarilor. 

Fără surprize, Moscova şi-a manifestat imediat indignarea, denunţând o 'provocare antirusească', dar procedeul la care a recurs Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a suscitat de asemenea o avalanşă de critici din partea jurnaliştilor şi organizaţiilor de media pe plan internaţional. 

Organizaţia neguvernamentală Reporteri fără Frontiere (RSF) a condamnat o simulare 'regretabilă' şi o 'nouă etapă în războiul informaţional' între Kiev şi Moscova. 'Oare era nevoie să se recurgă la o astfel de stratagemă? Nimic nu justifică înscenarea morţii unui jurnalist', consideră secretarul general al RSF, Christophe Deloire. 

Acest caz 'va diminua şi mai mult nivelul microscopic de scăzut al încrederii ucrainenilor în guvernul şi media lor', a apreciat istoricul Anne Applebaum în Washington Post, apreciind că autorităţile ucrainene au 'rupt un tabu'. 'În cele urmă, alte ţări reuşesc să pună mâna pe infractori fără să însceneze moartea fictivă a unor personalităţi cunoscute şi fără să declanşeze doliu naţional şi internaţional', a rezumat ea. 

Revista americană The Atlantic întrevede o 'accentuare a atmosferei de praf în ochi care domneşte în Europa de Est şi în Rusia, unde dezinformarea pare să evolueze liber'. 

'Într-un moment în care Ucraina doreşte să se poziţioneze ca membru responsabil al comunităţii europene şi le cere donatorilor săi internaţionali să o ajute împotriva informaţiilor false, de ce contribuie ea la crearea acestora?', se întreabă la rândul său expertul Michael Bociurkiw la CNN. 

Reacția Rusiei

'Această istorie este cel puţin bizară. Nu sunt sigur că scopul justifică mijloacele', a reacţionat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. 

Răsuflând 'uşurată', Uniunea Europeană a declarat că aşteaptă 'mai multe detalii' cu privire la această operaţiune a SBU. 

Arkadi Babcenko, care a explicat miercuri în faţa presei că a pregătit timp de mai multe săptămâni această înscenare împreună cu serviciile speciale pentru a dejuca o tentativă de asasinat reală, a respins aceste critici joi. 

'Le doresc tuturor apărătorilor de moralitate înaltă să se găsească într-o astfel de situaţie: să-şi arate respectul pentru principiile morale şi totodată să moară cu capul sus fără să înşele mass-media', a scris el într-o postare pe Facebook. 

Un consilier al ministrului de interne ucrainean, Anton Gheraşcenko, a explicat că această înscenare a fost necesară pentru a 'reface şi documenta întregul lanţ, de la ucigaşul angajat, la organizatori şi comanditari, convingându-i pe cei din urmă că 'ordinul a fost executat''. 

Asasin recrutat de ruși

Şeful SBU, Vasil Griţak a afirmat că un cetăţean ucrainean a fost recrutat de către 'serviciile de securitate ruse', el fiind prezentat ca 'organizator'. Acesta a fost arestat. Autorităţile de la Kiev nu au furnizat însă nicio informaţie despre identitatea sa. 

Potrivit şefului SBU, el urma să pregătească asasinarea a încă 30 de persoane, în principal ruşi exilaţi în Ucraina. 

Arkadi Babcenko a părăsit Rusia în februarie 2017, denunţând 'hărţuirea' sa. A stat o perioadă în Cehia, apoi în Israel şi în cele din urmă s-a instalat la Kiev, unde modera o emisiune de televiziune. 

Anunţul morţii sale false intervine la mai puţin de doi ani de la asasinarea jurnalistului ruso-belarus Pavel Şeremet, ucis în explozia maşinii sale sub care fusese plasată o bombă, în centrul Kievului. În martie 2017, un fost deputat rus refugiat în Ucraina a fost împuşcat mortal în centrul capitalei ucrainene. 

Babcenko a declarat că a fost ameninţat după ce denunţase rolul Rusiei în conflictul din estul Ucrainei, unde ostilităţi armate între forţele guvernamentale ucrainene şi separatişti proruşi au făcut deja peste 10.000 de morţi în patru ani. 'Promit să mor la 96 de ani dansând pe mormântul lui Putin.Voi încerca să o fac', a scris el pe reţelele sociale după anunţul privind 'reînvierea' sa miercuri seara. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Trump a răspuns cu un „da” categoric întrebării dacă SUA ar apăra Europa de Est în cazul unui atac al Rusiei
Venezuela anunță „lupta întregului popor” împotriva SUA. Maduro le cere fermierilor să pună mâna pe arme
Kamala e „all in”. În cartea sa de memorii „107 Days” Kamala Harris lovește în Biden și în liderii democrați provocând o furtună, într-un moment critic pentru partid
Trump amenință Venezuela cu consecințe „incalculabile”, dacă aceasta din urmă refuză să primească migranții înapoi din SUA
Două direcții cruciale: România construiește o fabrică de drone și începe exploatarea grafenului. Resursă care le lipsește multora și e esențială în conflictele viitorului
Rutte spune că răspunsul NATO a fost „rapid și decisiv” după ce 3 avioane MiG-31 rusești au intrat în spațiul aerian al Estoniei
UE a propus al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. „Ținta” sunt hidrocarburile ruse, esențiale pentru bugetul Federației
Fragmente ale unei rachete au fost găsite în estul Poloniei. Cel mai probabil e vorba de o rachetă care interceptat dronele rusești
Rusia nu are un parteneriat echitabil cu Coreea de Nord. Kim Jong-un, „dezamăgit” de compensațiile primite?
„Ziua rafinăriilor ruse” pentru Ucraina: Dronele ucrainene aproape că au ajuns la Urali unde și rafinăria Neftekhim Salavat a Gazprom a fost lovită azi-noapte
UE înăsprește regulile privind exportul de tehnologii cu dublă utilizare, care folosesc mașinii de război a Rusiei
Kremlinul pompează ”până la 300 de milioane de euro” pentru cumpărarea votului din 28 septembrie, anunță ambasadorul Republicii Moldova
China denunță „logica hegemonică” arătând cu degetul către SUA
Consilier important al lui Putin a demisionat. Singurul care s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina, era și autorul Planului Kozak pentru R. Moldova
Pakistanul extinde frăția strategică din zona Orientului Mijlociu: Acord de "apărare reciprocă", semnat cu Arabia Saudită
Abrams, avioane F-35 și Apache, în acțiune. Armata poloneză, demonstrație de forță la doar 100 de km de Coridorul Suwałki
Șeful MApN, în vizită la poligonul Smârdan: Armata este pregătită să riposteze împotriva oricăror amenințări la adresa României
Spania încetează să mai elibereze vize cetățenilor ruși, Germania înăsprește condițiile
Propaganda Kremlinului a găsit vinovații pentru "OZN-urile" din România și Polonia: Incursiunile cu drone, organizate de serviciul de informații britanic MI6
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de subminare a ordinii constituționale
Ursula von der Leyen: Europa nu mai poate depinde în mod excesiv de alții pentru propria securitate
Președintele naționalist al Poloniei: "Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război"
”Garda de Est” a NATO, întărită cu avioane Eurofighter britanice / Varșovia înființează Comandamentul Forțelor Medicale
Trump semnează ordinul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Ucraina răspunde ironiilor Ambasadei Rusiei la București: Afirmațiile cu privire la „date nesatisfăcătoare”, o practică rusească bine-cunoscută
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei
Adio F-16 și rachete costisitoare pentru doborârea dronelor? Ucraina anunță că e una dintre puținele țări care dezvoltă arme electromagnetice
SUA și Marea Britanie vor semna un acord privind reactoare modulare mici în timpul vizitei lui Trump la Londra
MApN: Spațiul aerian românesc, încălcat de drone de 11 ori de la începutul invadării Ucrainei / Echipele poloneze anti-drone vor fi instruite de operatori ucraineni

Ştiri Recomandate

Aflat la putere de un sfert de secol, Putin e îngrijorat de alegerile din România / MAE român: Rusia nu poate da lecții de democrație; acolo, opozitia e asasinată la doi pași de Kremlin
Venezuela condamnă un presupus zbor ilegal al unui avion de vânătoare american în largul coastei sale
Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război
„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente
Tomahawk vs. ,,tigrul de hârtie'': De ce aleg acum Statele Unite să încurajeze Ucraina să lovească în inima sistemului rusesc de rafinării
Un general eston explică de ce doborârea avioanelor rusești MiG-31 ar fi fost o greşeală strategică: Analiza incursiunilor Rusiei și riscul de escaladare
Sistemele Patriot ar avea o rată de succes în scădere în Ucraina. Rușii au reprogramat rachetele Iskander și lovesc prin surprindere
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Tancurile României se „bat” cu achiziția de F-35. Ce știm despre program și cum tancurile intră fulgerător în topul celor mai mari achiziții din istoria României
Ce mai aruncă Rusia în luptă pe frontul din Ucraina? Un lot nou de vehicule blindate BMPT „Terminator” trimis la sacrificiu în faţa dronelor (VIDEO)
Ungaria va cumpăra gaze de la compania franceză Engie, dar nu renunță la gazul rusesc
Zidul se ridică. Președintele Nicușor Dan spune că „în câteva luni” zidul împotriva dronelor rusești ar putea deveni operațional
Sancțiunile nu funcționează? Aviația civilă din Rusia, nevoită să-și ”canibalizeze” opt aeronave Boeing pentru piese de schimb
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Proiectul de lege privind serviciul militar VOLUNTAR, discutat azi în Guvern. Patru luni de pregătire militară, în condiții similare cu cele ale militarilor profesioniști
SUA vor furniza Ucrainei informații pentru atacuri în interiorul Rusiei, scrie presa americană
Militarii francezi au urcat pe unul dintre petrolierele Flotei Fantomă a Rusiei (Video). Boracay, suspectat că era folosit pe post de portavion pentru dronele rusești
Punctul de cotitură al noului război hibrid. Cum ,,flota din umbră'' a Rusiei a forțat NATO să iasă ,,la vânătoare'' în Marea Baltică
Rușii discută despre reacordarea gradului de mareșal în armată. Deocamdată însă, le lipsește eroul care ar putea să-l poarte
Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără electricitate după un bombardament rusesc
Viktor Orban spune că Ungaria nu e pregătită să renunțe la petrolul rusesc, lucru cerut de SUA
Trupele ruse și-au intensificat atacurile aeriene în luna septembrie: Peste 5.600 de drone și 185 de rachete au vizat ținte de pe teritoriul Ucrainei
Premiul Nobel: Miza personală a lui Donald Trump în geopolitică
Rusia, aproape de eșec total: De la benzină nelimitată la rații de 10-30 de litri. Atacurile ucrainenilor au paralizat rafinăriile, iar logistica armatei e afectată
Lovitură simbolică în Crimeea: O dronă ucraineană a „orbit” ochii sistemului rusesc S-400, atacând chiar radarul destinat să o intercepteze
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Europa își caută scut: Din Norvegia și până în România, incursiunile dronelor forțează Europa să ridice mai rapid „Zidul” anti-dronă
Novorossiisk a evitat scenariul de groază al submarinului ”Kursk”, dar pericolul încă nu a trecut: Prezintă risc de explozie
Rușii folosesc o nouă armă: Bombă aeriană cu motor de pe AliExpress. Racheta de croazieră ”Banderol” poate fi lansată din drone
Nici direcția vest nu mai e sigură? Drone ale Ungariei au făcut o incursiune în Ucraina. Maghiarii asigură ironic că „nu vor ataca”
Avioane de luptă Gripen, ca și sosite în Ucraina? „Când le veți vedea în aer, veți înțelege”. Ucraina așteaptă încă un lot de F-16 și va deține o flotă occidentală mixtă
Liderii UE se întâlnesc la Copenhaga pentru a discuta despre apărare şi Ucraina
pixel