KF-X | Coreea de Sud a publicat imagini de la asamblarea primului prototip al noilor avioane de generația 4 ++ (Foto + Video)
În premieră, compania sud-coroeeană Korea Aerospace Industries (KAI) a dat publicității imagini de la asamblarea primului prototip al noilor avioane KF-X.
Prin programul FK-X, Coreea de Sud urmărește dezvoltarea a noi avion de luptă multirol de generația 4 ++. Deși nu se specifică, cel mai probabil imaginile au fost surprinse în instalațiile KAI din Sacheon. La începutul lunii iunie, KAI a dat publicității o imagine foto cu fuselajul viitoarei aeronave aflată în asamblare.
Potrivit canalului de YouTube South Korean Military, prototipul aflat în asamblare ar trebui finalizat până la jumătatea anului 2021, urmând ca testele să le efectueze în 2022. Producția noilor avioane sud-coreene e programată să debuteze în 2026.
KAI plănuiește ca în viitor aeronavele să dețină tehnologie de generația a V-a.
Despre programul KF-X
Deşi Seulul s-a raportat inițial la noua aeronavă ca fiind de generația a V-a, Forțele Aeriene ale Coreei de Sud confirmă că va fi dezvoltat un avion multirol de generație 4++. Dezvoltarea KF-X, conform programului, ar trebui finalizată undeva în 2026. Coreea de Sud intenționează să achiziționeze peste 250 de aeronave de acest fel.
Noile avioane ale Coreei de Sud, dezvoltate intern, vor înlocui treptat aeronavele F-4 Phantom II și Northrop F-5E Tiger II.
Amintim că în cursul lunii trecute, producătorul GE Aviation a anunțat în luna mai a livrat primul motor F414-GE-400K către Korea Aerospace Industries, compania sud-coreeană care se ocupă cu dezvoltarea programului.
Motoarele F414 se regăsesc de asemenea și pe aeronavele Boeing F/A-18 Super Hornet, JAS 39 Gripen, dar și pe aparatele indiene HAL Tejas.
Știm totodată că în ceea ce privește armamentul, pe viitoarea aeronavă vor fi integrate rachete aer-aer Meteor dezvoltate de MBDA.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News