Cel mai tânăr marinar este, însă, Andrei Eider: 18 ani. El și-a început activitatea în cadrul Forțelor Navale Ucrainene cu mai puțin de un an în urmă. Tânărul e unul dintre cei trei marinari ucraineni care au fost răniți de FSB în timpul atacului. Părinții prizonierilor au declarat pentru presa din Ucraina că nu cunosc nimic despre starea copiilor lor și nici despre operațiunea la care ei au participat duminică, 25 noiembrie.
Atacul Forțelor Navale ale FSB a avut loc duminica trecută, seara. Au fost rănite trei persoane, iar altele 24 au fost luate ca ostatici.
Trei marinari ucraineni – dintre cei peste 20 luaţi prizonieri duminică de către Paza de Coastă rusă în largul Crimeei – au fost plasaţi în detenţie preventivă, pe o perioadă de două luni, sub acuzaţia că au trecut ilegal frontiera rusă, potrivit hotărârii unui tribiunal din peninsula anexată de Rusia, relatează AFP.
„Pentru moment, trei persoane au fost plasate în detenţie provizorie până la 25 ianuarie”, a declarat marţi pentru AFP delegata pentru drepturile omului în Crimeea Liudmila Lubina.
Este vorba despre marinarii Vladimir Varimez, Vladimir Bespalcenko şi Andrei Oprisko, a precizat ea.
În total, aproximativ 12 marinari ucraineni au fost prezentanţi marţi în faţa unui judecător, la Sinferopol, capitala Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în 2014, a precizat ea.
Restul de 24 de marinari ucraineni luaţi prizonieri urmează să apară în justiţie miercuri,
Uniunea Europeană, NATO, SUA și mai multe organizații internaționale au cerut Moscovei eliberarea imediată a tuturor prizonierilor.
Ministrul de Externe din Republica Moldova, Tudor Ulianovschi, a fost întrebat de către premierul Pavel Filip, în cadrul unei ședinței a Cabinetului de Miniștri, dacă poate să confirme informaţiile apărute în presă cu privire la originea tânărului ofiţer de rang,Veaceslav Zimcenco.
„Am văzut că în presă a apărut informația că un cetățean sechestrat de pe aceste corăbii este moldovean. Ce ne puteți spune la acest subiect, ați verificat?” , l-a întrebat premierul Pavel Filip pe Ministrul de Externe Tudor Ulianovschi, potrivit Deschide.md.
„Informația a fost verificată împreună cu ambasada Republicii Moldova la Kiev și potrivit acestora, domnul Zimcenko este cetățean al Ucrainei deși originar este, din orașul Chișinău”, a răspuns Ulianovschi.
„Din câte cunosc în Ucraina este interzisă dubla cetățenie, prin urmare nici nu există logică”, a completat Filip.