Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DCNewsTV.ro -  Live  |  Video  |  Înregistrări
Linie telefonică TELVERDE destinată veteranilor și văduvelor de război
30 Martie, 14:39
Ministerul Apărării Naționale a decis înființarea unei linii telefonice TELVERDE, cu numărul de apel 0800.410.990, pentru sprijinirea veteranilor și văduvelor de război pe perioada stării de urgență, în perioada măsurilor de prevenire a efectelor pandemiei COVID-19, se arată într-un comunicat al instituției.

"Linia telefonică TELVERDE 0800.410.990 a fost deja pusă în funcțiune și este destinată semnalării situațiilor deosebite în care s-ar putea afla veteranii și văduvele de război, fără susținători sau alte forme de ajutor direct, în contextul măsurilor adoptate pentru combaterea pandemiei COVID-19. Programul de funcționare al liniei telefonice TELVERDE 0800.410.990: între orele 08.00 - 20.00 (de luni până vineri) și între orele 08.00 - 16.00 (sâmbăta și duminica)", se arată în comunicatul MApN.

Operatorii liniei TELVERDE vor prelua solicitările de sprijin și vor înștiința echipele din țară pregătite pentru rezolvarea situațiilor semnalate. Solicitările de sprijin pentru veteranii și văduvele de război, pentru asigurarea alimentelor, medicamentelor, nevoi de asistență medicală sau alte situații vor fi soluționate prin centrele militare zonale, județene și de sector, cu sprijinul autorităților locale, al Comitetului pentru Situații de Urgență al Municipiului București și comitetelor județene pentru situații de urgență.

Linia telefonică TELVERDE a fost realizată de Comandamentul Comunicațiilor și Informaticii din cadrul Statului Major al Apărării, iar funcționarea acesteia este asigurată de Direcția calitatea vieții personalului a MApN.

În prezent, 4.607 veterani de război și 126 văduve de război se află în evidențele Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naționale, Casei de pensii sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne și Casei Naționale de Pensii Publice.

Ştiri Recomandate

Sistemele de rachete antiaeriene ruseşti Pantsir-S1 s-au dovedit a fi inutile, atât în Siria, cât şi în Libia (Foto/Video)
Forţele Aeriene ale țărilor membre NATO au efectuat în 2019 un număr de 290 de misiuni de interceptare a unor avioane rusești
Pandemia COVID-19 | O echipă de 15 specialişti din Ministerul Apărării Naţionale vor efectua o misiune în SUA
Ministrul chinez de externe: China şi Statele Unite sunt ''în pragul unui nou Război Rece''
Două submarine ruseşti au efectuat lansări de torpile în Marea Neagră
Kim Jong Un: Coreea de Nord îşi va întări capacitatea de "descurajare nucleară"
EXCLUSIV
Camioanele Iveco pentru Armată, produse în România? Îngrijorările industriei: Riscăm să fim puși în fața faptului împlinit
Retragerea SUA din Tratatul „Cer Deschis”. Dan Dungaciu: Perdanți sunt în primul rând europenii, nu Federația Rusă