Lockheed Martin Space Systems va fabrica variante modernizate a rachetei balistice Trident II
Lockheed Martin Space Systems a primit o modificare a contractului de 40,3 milioane de dolari pentru producția rachetelor balistice de ultimă generație lansate de submarine, transmite defence blog.
Modificarea contractului a fost anunțată luni de către Departamentul Apărării al SUA și acoperă opțiunile necesare din cadrul unui contract atribuit anterior pentru producția de rachete Trident II (D5) cât și asistența sistemelor implementate. Compania furnizează suport tehnic și logistic la bazele unde sunt dislocate rachetele.
Trident II (D5) este cea mai recentă generație a rachetelor balistice lansate de submarinele US Navy, în urma programelor Polaris, Poseidon și Trident I C4.
Desfășurată pentru prima dată în 1990, racheta D5 se află în prezent la bordul submarinelor din clasa OHIO și a submarinelor britanice din clasa VANGUARD. Racheta balistică ghidată cu trei motoare cu propulsie solidă, poate să parcurgă 4.000 de mile nautice și transportă mai multe dispozitive care, la reintrarea în atmosferă pot fi direcționate independent către ținte.
Racheta Trident II D5 a obținut 167 lansări de încercare reușite de la finalizarea proiectării în 1989 - un record neegalat de orice altă rachetă balistică mare sau vehicul de lansare spațială.
Vezi și: US Navy va recepționa sâmbătă nava USS Indianapolis din clasa Freedom Littoral Combat Ship
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News