Binomul franco-german vrea să fie tot mai puternic. Macron şi Merkel vor semna un nou tratat de cooperare
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel vor semna un nou tratat de cooperare franco-german la 22 ianuarie, la Aachen, având ca obiectiv 'întărirea legăturilor deja strânse' între cele două ţări, a anunţat marţi Palatul Elysée, transmite AFP.
Tratatul ,,se va sprijini pe soclul fondator al Tratatului de la Elysée din 1963, care a contribuit în mare parte la reconcilierea istorică între Franţa şi Germania, pentru a ţinti un nou obiectiv de convergenţă sporită între Franţa şi Germania'', a precizat preşedinţia franceză.
Tratatul va fi semnat cu ocazia primei întâlniri între Macron şi Merkel în 2019. În urmă cu un an, la 22 ianuarie 2018, cei doi s-au angajat să semneze un tratat care să-l completeze pe cel încheiat în 1963.
,,Tratatul de la Aachen va întări legăturile deja strânse între Germania şi Franţa, mai ales în domeniile politicii economice, politicii externe şi de securitate, educaţiei şi culturii, cercetării şi tehnologiei, climei şi mediului, precum şi în materie de cooperare între regiunile frontaliere şi între societăţile civile'', se menţionează în comunicatul de la Elysée.
,,Cele două state vizează să aprofundeze angajamentul lor comun în favoarea securităţii şi prosperităţii cetăţenilor lor, în cadrul unei Europe mai suverane, unite şi democratice'', subliniază preşedinţia franceză.
Tratatul de la Elysée a fost încheiat între Paris şi Berlin după aproape 18 ani de la înfrângerea nazismului şi consolidat progresiv, mai ales de către preşedintele François Mitterrand şi cancelarul Helmut Kohl în 1988, prin lansarea de consilii franco-germane pentru securitate şi politica economică şi monetară
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News