Manifestații anti-Putin. Peste 100 de arestări în Rusia
Peste 100 de persoane au fost reţinute miercuri de poliţie şi de membri ai gărzii naţionale în Rusia în cursul unor proteste care au avut loc cu prilejul zilei de 1 Mai, au anunţat activişti anti-guvernamentali şi un grup de monitorizare a drepturilor omului OVD-Info.
Potrivit OVD-Info, 124 de persoane au fost reţinute în Rusia, cele mai multe cazuri de reţinere, 68, fiind înregistrate la Sankt-Petersburg, unde sute de persoane au ieşit în stradă şi au cerut alegeri corecte.
Peste 2.000 de persoane au participat la o manifestaţie autorizată de autorităţile locale în centrul oraşului Sankt-Petersburg, al doilea ca mărime din Rusia, între participanţi aflându-se şi susţinători ai liderului opoziţiei, Alexei Navalnîi, notează AFP.
Unii demonstranţi purtau portrete ale preşedintelui rus, strigând în acelaşi timp "Putin este un hoţ" şi provocând intervenţia forţelor de ordine.
Mii de comunişti au demonstrat, de asemenea, la Moscova şi în restul ţării, purtând steaguri roşii, amprenta trecutului sovietic.
Nemulţumirea în rândul populaţiei a crescut în Rusia în ultimele luni din cauza, în special, a unei reforme controversate a sistemului de pensii şi scăderii nivelului de trai.
Vladimir Putin, a cărui popularitatea scăzut, a promulgat în luna martie o lege contestată care prevede pedeapsa cu închisoarea pentru persoanele găsite vinovate de ''ofense la adresa simbolurilor statului'', menţionează AFP.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News