Marea Britanie acuză Rusia de „propagandă sub orice critică” după o gafă a Londrei privind suveranitatea unor teritorii rusești
Ministrul de externe britanic Liz Truss a auzit greşit atunci când omologul său rus Serghei Lavrov i-a adresat o întrebare despre suveranitatea Rusiei asupra a două regiuni din sudul ţării (Rostov şi Voronej, unde Moscova îşi sporeşte prezenţa militară), în timpul întrevederii cu uşile închise desfăşurate recent, a susţinut o sursă britanică, respingând astfel un comentariu al Kremlinului, transmite Agerpres, care citează Reuters.
Potrivit a două surse diplomatice citate de cotidianul rus Kommersant, în timpul întrevederii lor cu uşile închise de joi, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a întrebat-o pe Liz Truss dacă recunoaşte suveranitatea Rusiei asupra Rostov şi Voronej, două regiuni din sudul ţării unde Moscova îşi sporeşte prezenţa militară.
Kommersant a scris că şefa diplomaţiei britanice a răspuns că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată cele două regiuni ca fiind ruse, ea fiind însă corectată imediat de ambasadorul britanic la Moscova.
Marea Britanie acuză Rusia de propagandă sub orice critică și spune că șefa diplomației britanice a înțeles greșit întrebarea lui Lavrov
''Este absolut propagandă rusă clasică şi sub orice critică'', a declarat sursa citată, răspunzând astfel unei remarci a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Aceeaşi sursă a precizat că Londra nu contestă suveranitatea rusă asupra regiunilor în cauză (Rostov şi Voronej, n. red.).
Kremlinul a invocat vineri o gafă geografică a şefei diplomaţiei britanice Liz Truss ca exemplu despre cât de slab informaţi sunt liderii occidentali în legătură cu subiectul disputei dintre Est şi Vest în privinţa Ucrainei.
"Aceasta este realitatea în care trebuie să ne apărăm poziţia", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un briefing de presă, adăugând că discuţiile de joi în aşa-numitul format Normandia între reprezentanţi ucraineni şi ruşi, la care au participat Franţa şi Germania ca mediatori, pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei, nu au dus la niciun rezultat.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News