Un grup format din patru nave NATO a intrat marţi în portul Odessa, a anunţat serviciul de presă al Ministerului ucrainean al Apărării.
,,În dana portului Odesa au ancorat patru nave antimină din ţări NATO, respectiv nava "ESPS Sella" (Spania), nava "ROS Lt. Lupu Dinescu" (România), nava "BGS Şkval" (Bulgaria) şi nava "STI Numana" (Italia) - au anunţat surse din cadrul ministerului ucrainean.
Aceste nave desfășoară o misiune de patrulare în Mediterana, ca parte a Grupul nr. 2 al Forțelor NATO Permanente privind Contramăsurile împotriva Minelor Marine (SNMCMG 2, prescurtarea în engleză de la Standing NATO Mine Counter Measures Group 2). Sursele citate au adăugat că navele se vor afla în portul Odesa timp de o săptămână, fără însă a preciza scopul prezenţei lor în acest port, transmite rador.
O delegație a NATO condusă de secretarul general Jens Stoltenberg este aşteptată, pe 30 octombrie, să urce la bordul navelor, în timpul vizitei sale în portul Odessa.
Secretarul general va avea, de asemenea, o întâlnire cu conducerea Marinei ucrainene și cadeții Academiei Militare.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News