Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mark Carleton-Smith: Rusia, o amenințare mai mare decât Al-Qaida şi gruparea Stat Islamic
News
Data publicării:
Mark Carleton-Smith, șeful Statului Major al Marii, atrage atenția asupra amenințării pe care o reprezintă Rusia în acest moment. 

Şeful Statului Major al armatei britanice a atenţionat sâmbătă cu privire la ameninţarea pe care o reprezintă Rusia, "mult mai mare" decât cea pe care o reprezintă unele grupări jihadiste precum Statul Islamic (SI), informează AFP.

"Rusia reprezintă astăzi în mod indiscutabil o ameninţare mult mai mare pentru securitatea noastră naţională decât ameninţările extremiste islamiste pe care le reprezintă Al-Qaida şi gruparea Stat Islamic ", a declarat generalul Mark Carleton-Smith, şeful Statului Major interarme al Marii Britanii, într-un interviu pentru The Telegraph.

"Este gata să folosească forţa militară"

Această declaraţie intervine după o vizită a sa în Estonia, unde trupe britanice sunt desfăşurate în cadrul unui program al NATO, la circa 150 de kilometri de frontiera rusă.

"Rusia a arătat că este gata să folosească forţa militară pentru a-şi apăra şi dezvolta propriile interese naţionale. Ruşii încearcă să exploateze vulnerabilitatea şi slăbiciunea peste tot unde le detectează", a adăugat el.

"NATO reprezintă centrul gravitaţional al securităţii europene"

Mark Carleton-Smith a atenţionat de asemenea asupra "riscurilor netradiţionale" pe care le pune Moscova, menţionând infracţionalitatea cibernetică, războiul submarin sau cel din spaţiu.

Dimpotrivă, el a estimat că "ameninţarea islamistă s-a redus odată cu destructurarea" grupării Stat Islamic.

Mark Carleton-Smith a condus operaţiunile britanice pentru găsirea lui Oussama Bin Landen, după atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA. Apoi, el a condus armata britanică în campania militară împotriva SI în Irak şi în Siria.

 "Nu va susţine nicio iniţiativă care ar diminua eficacitatea NATO"

Şeful Statului Major al armatei britanice a afirmat de asemenea că el "nu va susţine nicio iniţiativă care ar diminua eficacitatea NATO", cu referire la proiectul de înfiinţare a unei armate europene, susţinut de preşedintele francez Emmanul Macron. "NATO reprezintă centrul gravitaţional al securităţii europene", a subliniat generalul britanic, îndemnând la "întărirea" mijloacelor organizaţiei.

Londra a acuzat în octombrie Rusia că a întreprins în ultimii ani principalele atacuri cibernetice din lume, împotriva Partidului Democrat american, a Agenţiei sportive Antidoping sau a aeroportului din Odesa, Ucraina. Ministerul britanic al Afacerilor Externe a desemnat serviciul de spionaj al armatei ruse (GRU) responsabil de aceste atacuri, care "au costat economiile naţionale milioane de lire"


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rebelii sirieni au capturat sisteme rusești moderne și avioane de antrenament
Doi lideri ai opoziției pro-europene au fost arestați în Georgia fiind acuzați de legături cu protestele pentru Europa
Iranul e și mai aproape de arma nucleară. Teheranul a crescut drastic la 60% cantitatea de uraniu îmbogățit, apropiindu-se de pragul necesar de 90%
Comisia Europeană somează TikTok să trimită, în 24 de ore, clarificari despre sprijinul acordat lui Călin Georgescu
Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale din România. Ciolacu: Singura soluție corectă / Lasconi: Statul român a eșuat să apere democrația
Iranul a plasat pe orbită un satelit militar
Antony Blinken acuză Rusia că a influențat alegerile din România printr-un efort ”de amploare și bine finanțat”
Convorbire telefonică Gherasimov-Brown: Șeful Armatei ruse susține că Moscova plănuia lansarea Oreshnik cu mult timp înainte de decizia SUA de a permite lovituri cu rachete ATACMS
”Mașină de scris automată la penețeu”. Autoritățile georgiene - declarații pro-UE, fapte pro-Moscova. Pe scenariul mineriadelor, perchezițiile la sediile opoziției găsesc ”echipament pentru revolte”
Pashinyan spune că Armenia refuză să mai revină în OTSC: “Punctul de la care mai este posibilă întoarcerea a fost depășit”
Așa arată o demonstrație de forță de generația a 5-a: Avioane F-35 completate de bombardiere B-52 au arătat Rusiei ce înseamnă puterea aviației aliate
Nordul Flancului Estic a ieșit din sală în timpul discursului lui Lavrov de la OSCE
Războiul sancțiunilor: China ripostează la măsurile SUA și vizează 13 companii americane din industria de apărare
Guvernul premierului francez Barnier a fost demis de Adunarea Naţională
Rutte: Nu trebuie să fim naivi, tehnologiile nucleare rusești care ajung în RPDC pot amenința Europa și SUA
Fără precedent: Iohannis desecretizează rapoartele SRI și SIE: România, percepută de Rusia ca inamic. Operațiunea de creștere a lui Călin Georgescu
Trump are pe masă trei planuri pentru conflictul din Ucraina. Fiecare implică mai multe arme pentru Kiev, dar niciunul nu include aderarea la NATO
Moscova devine tot mai agresivă: O navă rusă a tras o rachetă de semnalizare asupra unui elicopter german
E.S. Adrian Zuckerman, live, înainte de un moment crucial pentru România. Ce urmează?
România, la răscruce. Mesajul diplomației române: Neutralitatea este o vorbă în vânt. Toate ororile războiului se întâmplă în state fără umbrela NATO
Rubla scade, un scenariu negru amenință Rusia, dar Kremlinul răspunde: ”Uite ce se întâmplă cu dolarul, e clar cine eșuează”
Situație ciudată în Coreea de Sud: A fost ridicată legea marțială după ce Parlamentul a blocat decretul președintelui de instituire a legii
Salome Zurabişvili, președinta Georgiei: „Înainte de România au fost Moldova și Georgia”. Rusia bate la porți
Mark Rutte: ”Două procente din PIB pentru apărare nu vor fi suficiente”. Șeful NATO preconizează o iarnă crucială pentru Ucraina
Germania vrea încă patru submarine. Flancul Nordic al NATO trebuie întărit în fața Flotei ruse, spune ministrul apărării
CCR validează primul tur al alegerilor prezidențiale; turul II, pe 8 decembrie între Călin Georgescu și Elena Lasconi
SUA vor să încetinească avântul Chinei în dezvoltarea AI pentru domeniul militar: Restricții pentru 140 de producători chinezi de cipuri
Alegeri parlamentare 2024, rezultate finale
Scenariul Germaniei de Vest? „Articolul 5 nu se va aplica pe întreg teritoriul Ucrainei”. Zelenski face primul pas în direcția negocierilor și solicită garanţii de la NATO

Ştiri Recomandate

Îngheţarea războiului ruso-ucrainean nu este fezabilă. General ucrainean: Nimeni nu ne va garanta securitatea, respectarea incontestabilă a încetării focului
Aviația ucraineană a lovit depozitul rusesc cu drone „Shahed” din regiunea Oryol: Atacul ar fi fost efectuată cu cel puțin trei rachete Storm Shadow
Grecia va furniza Ucrainei rachete Sea Sparrow: Acestea au fost scoase din arsenalul armatei elene
Ce face propaganda rusă de sărbători? Filme în care Moș Gerilă doboară cu o rachetă sania lui Moș Crăciun (Video)
Rușii dispun de o rezervă de aproximativ 1.400 de rachete, cu care pot ține în șah Ucraina pentru mult timp. Alte câteva sute de rachete pot fi produse în fiecare lună
Arabia Saudită are în vedere achiziționarea a până la 100 de avioane de luptă turcești Kaan, în timp ce avionul F-35 fabricat în SUA rămâne inaccesibil
Petrolierul suspectat că a deteriorat cablurile în Baltica, avea echipamente de spionaj
Device-uri și senzori acustici ieftini: Tehnologia utilizată pe frontul din Ucraina a pus la încercare producătorii de arme din întreaga lume
Franța trece la următorul concept hipersonic: Noua rachetă ASN4G va atinge viteza de 7 Mach și va fi lansată din aer de avioane Rafale
Finlanda, membru nou și exemplu: Investiții în armată mult peste nivelul cerut, dintr-un motiv simplu: Confruntarea pe care o vizează Rusia este cu statele NATO
Primul tip de avion occidental care ajunge sub comanda Ucrainei după F-16. Dar există aceeași problemă ca la F-urile americane
Ucraina a capturat primul militar nord-coreean care luptă alături de Rusia (Foto). Informația e confirmată de serviciile sud-coreene de intelligence
Moment istoric pentru industria din Turcia: Anka-3, primul avion turc de luptă stealth fără pilot și simbolul „independenței industriale”, livrat în curând
Marina rusă a primit în dotare încă un submarin nuclear multifuncțional. Submarinul “Arkhanghelsk” din clasa Yasen-M a fost livrat Flotei de Nord
Israelul va extinde producția de rachete sol-aer Arrow-3 pe fondul creșterii amenințărilor cu rachete
Mai multe surse din anchetă arată că Azerbaijan Airlines ar fi fost doborât din greșeală de antiaeriana rusă cu un sistem Pantsir. Rusia nu neagă, dar nici nu confirmă
Niciun sistem de apărare nu poate proteja Europa de rachete balistice ruseşti Oreshnik: Comandantul NATO admite că are nevoie de un arsenal arme cu rază lungă de acțiune
Germania consolidează forțele de blindate ale Ucrainei prin livrarea a încă 15 tancuri Leopard 1A5
„Investigăm un sabotaj grav” - o navă a „flotei fantomă” ruse este considerată suspectă de ruperea unui cablu în Marea Baltică
A survolat sau nu racheta rusă România? Sandu Valentin Mateiu explică de ce tactic „rușii sunt comozi” și vorbim de o rachetă Kalibr
Industria din Polonia a ridicat atât de sus ştacheta: Program îndrăzneț pentru prima rachetă balistică poloneză care ar schimba regulile jocului
O dronă rusă a intrat în spațiul României prin Tulcea. MApN confirmă „ținta” iar radarele Armatei au pierdut contactul cu ea după 5 minute
Ucraina a atacat Rusia cu aproape o escadrilă de avioane de luptă. Rușii se laudă că ar fi doborât un F-16 care a participat la atac, dar nu e confirmată informația
„Prea mulți oameni din Occident au devenit indiferenți la crimele de război ale Rusiei” - Generalul Hodges
China a testat un prototip al unei aeronave necunoscute (Foto/Video): Noul avion de luptă va dispune de o serie de tehnologii de ultimă generație
Forțele Aeriene Ucrainene atacă cu precizie o facilitate militar-industrială rusească destinată rachetelor balistice
Misterioasa prăbușire a avionului azer ERJ-190 stârnește o teorie referitoare la utilizarea unui sistem rusesc de rachete
De ce au fost coreenii eliminați din licitația României privind achiziția de sisteme SHORAD/VSHORAD și cine se mai află în competiție
Un al doilea F/A-18 Super Hornet american a fost aproape lovit de ,,focul prieten'': Crucișătorul USS Gettysburg ar fi lansat dintr-o eroare două rachete
Câte avioane F-35 au fabricat deja americanii pentru Polonia și de ce ele au fost transferate la baza aeriană a Gărzii Naționale a SUA
Rusia acuză că NATO vrea să transforme Moldova în hub militar pentru Ucraina, uitând de fapt că Armata rusă de ocupație e prezentă ilegal în Moldova
Poate fi interceptată din România noua rachetă rusă Oreșnik? Pe val, rușii analizează interceptoarele americane SM-3 din România și dau verdictul
pixel