Masacrul din Vinița: Rusia neagă și spune că a lovit o locație unde se aflau ofițeri ucraineni și furnizori străini de arme. În atac au murit însă și copii
Ministerul rus al apărării a afirmat vineri, într-un comunicat, că bombardamentul de joi asupra oraşului Viniţa din centrul Ucrainei a vizat o şedinţă de comandament a forţelor aeriene ucrainene, transmite Agerpres, care citează AFP. Documentul precizează că s-au folosit rachete Kalibr lansate de pe mare.
Potrivit armatei ucrainene, acestea au lovit o parcare şi un imobil comercial cu birouri şi magazine mici din centrul localităţii, unde au ucis cel puţin 23 de oameni.
Comunicatul oficial de la Moscova susţine că ţinta a fost o "casă a ofiţerilor" unde comandanţii aviaţiei ucrainene se întâlneau cu furnizori străini de armament, iar "ca urmare a loviturii participanţii la reuniune au fost eliminaţi".
Rusia nu a recunoscut până acum nicio greşeală sau crimă a forţelor sale armate în Ucraina şi susţine că nu loveşte decât ţinte militare.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că este "consternat" de atacul de la Viniţa, iar Uniunea Europeană a acuzat Rusia de noi "atrocităţi".
Amintim că ieri, în jurul orei 11 a.m., forțele ruse au lansat un atac cu rachete asupra orașului Vinița, situat la aproximativ 200 km S-V de capitala Kiev.
Cel mai recent bilanț, comunicat între 15.00 și 16.30, indică 21 de morți, inclusiv trei copii, și 34 de răniți grav. 91 de persoane au solicitat ajutor medical. 52 de persoane, inclusiv patru copii, au fost internate. Căutările continuă pentru 42 de persoane despre care nu se mai știe nimic și se aflau în clădirile lovite.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News