Membrii ai Statului Islamic, uciși înainte de atacuri în SUA și în alte două state
Șase membrii care pregăteau atacuri asupra SUA, Arabiei Saudite și Suedia au fost uciși.
Şase membri ai grupării extremiste Stat Islamic, care pregăteau atacuri în Statele Unite, Arabia Saudită şi Suedia, au fost ucişi în raiduri aeriene conduse de SUA în Siria, a anunţat armata americană, informează miercuri dpa. Cei şase au fost descrişi ca lideri şi planificatori, potrivit unui comunicat difuzat marţi noapte de Comandamentul Central al SUA la Tampa, în Florida.
Cele cinci lovituri conduse de Statele Unite au avut loc la sfârşitul lunii aprilie şi în iunie, potrivit comunicatului.
Planurile memebrilor grupării, ținute secrete
Televiziunea suedeză TV4 a difuzat iniţial un raport în legătură cu comunicatul.
Armata americană nu a oferit detalii despre planuri sau ţinte, dar a declarat că patru dintre cei şase au planificat atacuri în Suedia.
Serviciul de securitate suedez Sapo nu are de făcut niciun comentariu suplimentar faţă de comunicatul SUA, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt Johanna Blomqvist.
Sapo ar putea, de exemplu, să nu spună dacă persoanele numite în comunicatul armatei americane erau cunoscute autorităţilor suedeze, "întrucât aceasta face parte din munca noastră operaţională şi riscăm să o perturbăm anunţând ceea ce ştim", a declarat ea pentru dpa, conform Agerpres.
Nivelul naţional de alertă teroristă în Suedia a rămas la trei pe o scară de cinci puncte
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News