Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
MiG-21, capitol închis. Șeful Armatei: Misiune îndeplinită. MiG-21 rămân în istoria militară ca avioanele care au contribuit la construirea aviației supersonice
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Avioanele MiG-21 au ajuns ieri la final de drum. În cadrul mai multor ceremonii la bazele aeriene din țară, bătrânele MiG-21 au fost retrase din serviciul Forțelor Aeriene Române care se vor baza exclusiv pe F-16 Fighting Falcon, avioane ce vor asigura tranziția către generația a V-a - F-35 Lightning II.
MiG-21 LanceR. Foto: MApN
MiG-21 LanceR. Foto: MApN

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, în cadrul ceremoniilor de ieri, a salutat contribuția pe care MiG-21 le-au adus aviației de vânătoare a României. 

Șeful Armatei a declarat „misiune îndeplinită” pentru MiG-21.

„Astăzi, la Borcea, Câmpia Turzii și Bacău, MiG-21 a prezentat, pentru ultima oară, onorul din înaltul cerului românesc pe care l-a apărat de peste șase decenii.

Cu o evoluție presărată cu succese, dar și cu momente dramatice, avionul MiG-21, cu variantele modernizate MiG-21LanceR, și-a îndeplinit misiunea. Va rămâne cunoscut în istoria militară ca aeronava care a contribuit la construirea aviației supersonice de vânătoare în Forțele Aeriene Române și integrarea acestora în sitemul aliat, pregătind tranziția către aeronavele moderne F-16.

Le mulțumesc tuturor celor care au stat la manșa supersonicelor, dar și personalului tehnic care a întreținut aceste avioane! Aparatele de zbor MiG-21 LanceR intră în conservare.

Gloria zborului românesc continuă. Forțele Aeriene vor continua să execute Poliţie Aeriană cu avioanele F-16, sprijinite de capabilități aliate, urmând ca în viitor să se facă trecerea către F-35 - Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu.

 

România a retras din serviciu avioanele MiG-21 

 

2. MiG-21 Lan... (mig-21-lancer-rom1_41910400.jpg)

MiG-21 LanceR. Foto: MApN

Ieri au avut loc ultimele zboruri cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române, acestea urmând a fi scoase din serviciu în baza Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 083 din 18.05.2022, pentru aprobarea Memorandumului privind „Scoaterea din serviciu a aeronavelor MiG-21 LanceR și tranziția accelerată la exploatarea aeronavelor F-16 din dotarea Forțelor Aeriene Române”.

Astfel, luni, 15 mai, s-au desfășurat simultan ceremonii în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, Câmpia Turzii și în Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniţă”, Borcea, care s-au finalizat cu decolarea ultimelor aeronave MiG-21 LanceR aflate în exploatare către Baza 95 Aeriană ,,Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, Bacău, unde vor fi retrase din serviciu.

Forţele Aeriene Române au primit în dotare primul avion MiG-21F-13 în anul 1962, iar ulterior au intrat în serviciu variantele MiG-21 PF (denumire locală MiG-21RFM), MiG-21 PFM (denumire locală MiG-21RFMM), MiG-21M şi MiG-21MF. De-a lungul timpului au intrat în dotarea Forţelor Aeriene peste 400 de avioane MiG-21, ultimul avion de acest tip intrând în serviciu în anul 1982, potrivit ROAF.

3. MiG-21 Lan... (mig-21-lancer-rom2_04033200.jpg)

MiG-21 LanceR. Foto: MApN

În anul 1992, Forţele Aeriene Române au iniţiat un program de modernizare a aparatelor MiG-21, pentru a asigura interoperabilitatea cu NATO şi pentru a mări capacitatea acestora de a executa misiuni la cerinţele luptei aeriene moderne.

România a achiziționat recent 32 de avioane F-16 Fighting Falcon din Norvegia, la un preț de 388 de milioane de euro, pentru a asigura tranziția către F-35.

În prezent țara noastră dispune de o escadrilă completă de F-16 formată din 17 avioane achiziționate din Portugalia.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Rușii fac orice compromis pentru ca Su-57 să ia fața F-35. Transferul tehnologic total către indieni e ceva rarisim, dar ar putea însemna salvarea programului
SUA tranșează dezbaterea: Au sau nu viitor elicopterele de atac? Apache în versiunea V6 tocmai au doborât 13 din 14 drone, folosind inclusiv rachete Hellfire și tactici diferite
Avionul fără pilot Kizilelma nu doar că a zburat cu un F-16, dar a și executat un atac aerian simulat asupra F-ului (Video). Turcia țintește fotoliul de lider mondial în domeniul dronelor
Kievul "privatizează" apărarea aeriană: Companiile din infrastructura ucraineană vor avea liber la folosirea armelor anti-drone
Bilanțul real al utilizării avioanelor F-16 în Ucraina: Cum au interceptat 1.300 de rachete rusești și au preluat 80% din misiunile de luptă ale Forţelor Aeriene Ucrainene
Franța mută imediat pentru a echilibra balanța: F-35 american pentru saudiți, contracarat în regiune cu Rafale în cea mai modernă versiune F5
Nu doar că nu e sfârșitul pentru F-22, ci e o nouă eră. În premieră un pilot american a controlat din cockpit o dronă de luptă MQ-20 Avenger
De la dovada celor şase rachete ruseşti doborâte la acordul strategic. Cum a folosit Ucraina avionul Mirage 2000 pentru a obține 100 de avioane Rafale de la Franța
Gripen latino american. JAS 39 Gripen învinge oficial F-16 american, tocmai în „curtea din spate” a SUA
Rachetele europene care vor putea lovi la peste 1.000 km. Storm Shadow și ATACMS sunt letale, însă au o rază de doar câteva sute de km
Obiectivul Rusiei pe 2025: 120.000 de bombe tip sovietic, transformate în bombe cu planare. Kremlinul lucrează și la creșterea razei de acțiune la 400 de km
Un avion de luptă Su-30 s-a prăbușit în nord-vestul Rusiei
Nu e nevoie de ruși: Europenii își „prăbușesc” singuri viitorul avion de generația a 6-a. De la „nemții nu pot construi singuri peste noapte un avion” la „francezii sunt liberi să plece”
”Zidul dronelor”, dezvoltat de NATO, perfecționat pe front. Dronele interceptoare care ajung în Ucraina, eficiență 100%, dar trebuie ”antrenate” la fiecare câteva săptămâni
O nouă oprire pentru Su-57E. Rușii continuă „ofensiva” să-și vândă avionul de generația a 5-a, după ce le-a luat ani să spargă gheața
Un bombardier american B-52H a îndeplinit misiuni specifice în spațiul aerian al Estoniei, la numai 50 de kilometri de granița Rusiei
SUA continuă monitorizarea Peninsulei Crimeea și a bazei navale Novorossiysk. Spațiul aerian al României utilizat intens în operațiunile americane
Angola și-ar putea păzi cei 5.000 de kilometri de graniță cu tehnologie din Emiratele Arabe Unite care integrează AI și drone de supraveghere
”Darul” cehilor pentru Putin: Armata Ucrainei primește sateliți militari, drone sau rachete, cumpărate de guvern sau ONG-uri
FSB acuză Kievul că a vrut să deturneze un MiG-31 asupra bazei de la Mihail Kogălniceanu pentru a fi doborât de sistemele NATO. De ce povestea e cusută cu ață albă
Ce știm despre sistemul american anti-dronă MEROPS trimis în România săptămânile trecute
Avioanele Super Tucano ar putea fi marea surpriză din flota Ucrainei. Ce poate face un Super Tucano și nu poate un F-16 sau Gripen
Bombardiere strategice americane B-52H au fost dislocate în Spania pentru misiunea “Bomber Task Force 26-1” în teatrul de operații european
IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei

Ştiri Recomandate

Vigilență sporită în Marea Neagră: O aeronavă americană P-8A Poseidon a scanat din nou Peninsula Crimeea și Baza Navală Novorossiysk
Rusia, bună de plată? Grecia s-a alăturat oficial Comisiei Internaționale care va stabili despăgubirile pentru Ucraina
Dronele ucrainene au lovit baza aeriană Belbek pentru a doua oară într-o săptămână: Două avioane rusești Su-27 distruse
Schimbare de discurs la Praga? Ministrul ceh al Apărării: „Suntem de partea Ucrainei, Rusia este agresorul”
Digitizarea ,,bătrânului'' F-16: Cum X-62 VISTA și Proiectul VENOM construiesc viitorul aviației autonome în cadrul Forțelor Aeriene ale SUA
Ucraina atinge pragul de 1.000 de drone interceptoare pe zi: Soluția de 2.500 de dolari care înlocuiește rachetele scumpe în lupta contra UAV-urilor Shahed
Decizie strategică la NATO: România preia comanda celui de-al doilea mare hub militar pentru aprovizionarea Ucrainei
Cea mai amplă operațiune americană împotriva ISIS din ultimii ani (VIDEO): Pentagonul a declanșat un atac masiv în Siria
Trupele ruse distrug podurile de cale ferată din regiunea Odesa pentru a tăia accesul la logistica de pe Dunăre
Cea mai mare putere de foc din Europa: Fregatele germane F127 vor primi simultan 96 de lansatoare de rachete Tomahawk
Rușii au din nou un submarin în Marea Mediterană, cu toate că pierderea portului Tartus a afectat capacitatea Rusiei de a-și proiecta puterea în regiune
Rouhani sparge mitul: Iranul, mai puternic în declarații decât pe câmpul de luptă
Statele Unite au un nou ambasador în România: Darryl Nirenberg, confirmat de Senatul SUA
Ucraina primește de la Rusia trupurile a peste 1.000 de militari căzuți în luptă. Cum se explică diferența foarte mare de trupuri repatriate reciproc
Portavioanele SUA nu vor avea prea curând un avion de generația a șasea: F/A-XX aproape că a rămas fără finanțare în 2026
Americanii sunt interesați de dronele navale ucrainene: O delegație de la Pentagon a asistat la teste oficiale
Kievul dezvăluie cât durează trecerea pe F-16. Cu MiG-29 poloneze, Aviația Ucrainei cumpără timp
Întâlnirea din Miami. Oficialii europeni vor participa la discuțiile de pace dintre Umerov și Witkoff
Brațul lung al spionajului ucrainean ajunge în Marea Mediterană (VIDEO): Un petrolier din Flota Fantomă a Rusiei, „vânat” cu drone la 2.000 km de front
Germania introduce serviciul militar voluntar, iar după 2027 ar putea trece la armata obligatorie
F-35 vs. Gripen: Dilema de miliarde care împarte Canada în două și pune la încercare relația politico-economică cu Statele Unite
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Dronele ucrainene scot din joc două lansatoare de rachete S-400 în Belgorod, expunând flancul aerian rusesc la noi atacuri (VIDEO)
Egiptul devine „gardianul Canalului Suez”: Strategia militară de un miliard de dolari care schimbă echilibrul în Orientul Mijlociu
„Nimeni să nu se pună cu Polonia”: Armata poloneză, prima care operaționalizează complet sistemul Patriot integrat cu IBCS
Ungaria și compania Lockheed Martin semnează un acord industrial pentru integrarea sistemelor HIMARS pe camioane produse local
Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
pixel