Finlanda se oferă pentru a disloca pe teritoriul său o bază pentru dronele mari de recunoaștere ale NATO, potrivit Radioteleviziunii naționale finlandeze (YLE).
Mike Pompeo a salutat, joi, discuţii 'substanţiale' purtate cu generalul Kim Yong Chol, considerat mâna dreaptă a lui Kim Jong-Un, în vederea unui summit istoric între preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul nord-coreean, informează AFP.
'Discuţii substanţiale cu echipa Coreei de Nord. Am vorbit despre priorităţile noastre pentru eventualul summit între liderii noştri', a menţionat Pompeo într-o postare pe Twitter, în finalul întâlnirii - care a durat aproape două ore şi jumătate - cu generalul nord-coreean, desfăşurată joi la New York.
Progrese
'Reuniunile au decurs bine, ei au făcut progrese', a declarat un responsabil al Departamentului de Stat, după discuţiile între Mike Pompeo şi generalul Kim Yong Chol, cel mai important oficial nord-coreean care se deplasează în SUA în ultimii 18 ani.
Dialogul între Washington şi Phenian merg pe drumul cel bun: Donald Trump aşteaptă cu nerăbdare o scrisoare din partea lui Kim Jong-Un, în timp ce negociatorii şefi ai celor două părţi au încercat să pună la punct agenda viitorului summit istoric între cei doi lideri.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News
Finlanda se oferă pentru a disloca pe teritoriul său o bază pentru dronele mari de recunoaștere ale NATO, potrivit Radioteleviziunii naționale finlandeze (YLE).
În Germania sunt în prezent peste 30.000 de militari americani, inclusiv cu tehnică de luptă. În 2020 în primul său mandat, în contextul tensiunilor cu Berlinul care nu atingea 2% din PIB, Trump intenționa să scadă numărul militarilor americani la 25.000 iar aceștia să fie redislocați.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că este "gata să reia contactul" cu Donald Trump după victoria republicanului în alegerile prezidenţiale din SUA, pentru care l-a felicitat, relatează Agerpres, AFP şi Reuters.
Preşedintele în exerciţiu al SUA, Joe Biden, le-a transmis joi un mesaj de încurajare democraţilor săi întristaţi şi îngrijoraţi de pierderea de către Kamala Harris a scrutinului prezidenţial în faţa republicanului Donald Trump, dar şi de pierderea alegerilor pentru Senat, unde republicanii şi-au recăpătat majoritatea, subliniind că aceste rezultate nu înseamnă că democraţii sunt "înfrânţi", relatează agenţiile Agerpres și EFE.
Patriot mai elimină încă un argument al propagandei rusești, care spunea că sistemele americane sunt vulnerabile întrucât pot detecta țintele doar la un unghi de 120 de grade. Performanțele din Ucraina arată că vulnerabilitățile Patriot sunt cu mult depășite de avantajele pe care sistemul le aduce. Totuși, noul radar LTAMDS ar trebui să rezolve problema localizării țintelor la 360 de grade (pentru a fi mai eficient în zone vulnerabile la atacuri venite din mai multe direcții).
De-a lungul campaniei pentru Casa Albă, Trump a criticat modul în care Biden a gestionat situația din Ucraina, avertizând că aceasta a făcut mai probabil un al treilea război mondial și susținând că ar putea rezolva rapid conflictul, aducând ambele părți la masa de negocieri, fără însă a dezvălui cum ar face acest lucru. „Nu vă pot oferi acele planuri pentru că, dacă vi le dau, nu voi mai putea să le folosesc”, a declarat Trump în timpul campaniei, când, de fapt, apropiații săi confirmau că nu a fost stabilit un plan specific de pace, nici măcar privind modul în care Trump îi va convinge pe Putin și Zelenski să stea la aceeași masă și să negocieze.
Autoritățile române au desfășurat discuții constante, atât la nivel oficial, cât și informal, cu statele membre UE, arată un mesaj al ministrului de interne Cătălin Predoiu.
Ministerul rus al Apărării a anunțat, pe 07.11.2024, că încă o rachetă balistică intercontinentală de tip Yars a fost încărcată într-un siloz aparținând Trupelor de Rachete cu Destinație Strategică (RVSN) din centrul Rusiei.
Europa trebuie să-și asume o mai mare responsabilitate pentru propria sa securitate - este concluzia pe care o știau deja liderii europeni, dar care va fi pusă în aplicare mult mai rapid.
Kamala Harris l-a sunat pe Donald Trump pentru a-l felicita pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale, potrivit unui consilier al candidatei democrate, transmit France Presse şi EFE.
Oficialii europeni s-au grăbit să-l felicite pe Donald Trump după victoria sa în cursa pentru Casa Albă.
Rusia ar putea intensifica utilizarea unor metode neconvenționale de sabotaj și intimidare împotriva infrastructurii critice și a aliaților NATO, pe fondul conflictului din Ucraina și al tensiunilor geopolitice cu Occidentul.
Rusia a denunţat marţi alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, pe care le-a calificat drept incorecte pentru că, potrivit Kremlinului, cetățenii moldoveni din Rusia nu a putut vota.
Povestea incursiunii avionului chinez de spionaj în spațiul aerian nipon este departe de a se încheia și pare că ia o turnură spre escaladare.
Ucraina nu se va opune în cazul în care Qatarul sau orice altă țară ar încerca să negocieze un acord privind securitatea energetică, cu ajutorul discuțiilor purtate separat cu Rusia și Ucraina. Deocamdată, nu există un astfel de acord, a declarat șeful Biroului președintelui ucrainean, Andriy Yermak, potrivit Reuters.
Timp de 15 ore și jumătate, aproape 100 de drone explozive au bântuit Ucraina de la est la vest și de la nord la sud ajungând până în regiunile Hmelnitsky și Odesa.
Ministerul rus de Externe a redenumit structura care se ocupă de temele europene în Departamentul Probleme Europene (Департамент европейских проблем/Departament Evropeiskih Problem).
Președinta R.Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj de felicitare și mulțumire adresat cetățenilor statului pentru votul acordat în cadrul celui de-al doilea tur al scrutinului prezidențial. „Moldova, ești învingătoare! Azi, dragi moldoveni, ați trecut o lecție de democrație, demnă de a fi scrisă în manuale de istorie. Azi, voi, ați salvat Moldova!”, a declarat Sandu în cadrul unei conferințe de presă.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a furnizat primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din Republica Moldova.
Candidatul democrat din SUA la președinție Kamala Harris l-a depășit pe republicanul Donald Trump în Iowa, alegătoarele fiind probabil responsabile pentru o schimbare într-un stat câștigat cu ușurință de Trump în 2016 și 2020, potrivit unui nou sondaj Des Moines Register/Mediacom Iowa, publicat sâmbătă. Stafful de campanie al lui Trump a spus că sondajul nu reflectă situația electorală din Iowa.
Toate secţiile de votare constituite pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova s-au deschis duminică la ora 7:00, a anunţat, într-un briefing de presă, preşedinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman.
Compania belgiană THALES Belgium a semnat un Memorandum de Cooperare cu o întreprindere de apărare ucraineană.
Premierul polonez Donald Tusk a anunțat, joi, pe rețeaua X, că Polonia a început construcția de fortificații la granița cu regiunea Kaliningrad a Rusiei.
Uniunea Europeană ar putea avea propria agenție de spionaj, pentru a putea răspunde coordonat la amenințările cu care se confruntă blocul european.
Coreea de Nord a efectuat lansarea de probă a unei rachete balistice intercontinentale.
Premierul ungar Viktor Orban a declarat marți că Uniunea Europeană încearcă să-i submineze guvernul și să-l înlocuiască cu o administrație mai conformistă la Budapesta.
Autoritățile ruse sunt scandalizate de acțiunile Washingtonului, acuzat de încălcarea libertății presei.
Premierul Slovaciei, Robert Fico (Fițo), a acordat un interviu propagandistei Skabeyeva și a declarat că „ar fi onorat” să vină la Moscova în 2025 pentru a participa la sărbătorirea Zilei Victoriei Ruse.
Grupul de țări din Europa Centrală prietenoase cu Rusia s-ar putea extinde pentru a include Republica Cehă odată cu revenirea lui Andrej Babiš la conducerea guvernului. Potrivit serverului Politico, extinderea în continuare a blocului, care include acum Ungaria și Slovacia, va reprezenta o problemă majoră pentru Uniunea Europeană.
Un atac cu dronă care a distrus Universitatea Forțelor Speciale Ruse a din orașul cecen Gudermes pe 29 octombrie ar fi putut fi lansat din republicile limitrofe ale Rusiei din Caucazul de Nord, a declarat o sursă din cadrul serviciilor de informații pentru Kyiv Independent.
Lituania și Rheinmetall au dat startul construcției unei fabrici moderne de producție pentru muniție de artilerie de 155 mm.
La începutul acestui an, adjunctul ministrului polonez al Apărării a dezvăluit că Ministerul intenționează să semneze peste 150 de contracte pentru achiziționarea de arme și echipamente militare.
Însă până la noi contracte, Polonia are de primit un arsenal imens: de la noi avioane de luptă, elicoptere de atac, drone, mai multe lansatoare de rachete, obuziere, vehicule blindate și cantități mari de tancuri.
Potrivit unui raport recent al revistei americane Newsweek, drona interceptoare HitchHiker, dezvoltată de companiile americane IronNet și Asterion Systems, este testată în prezent pe linia frontului ucrainean. Concepută pentru a contracara o gamă largă de vehicule aeriene fără pilot (UAV), această platformă de ultimă generație nu numai că îmbunătățește intelegerea situației de pe câmpul de luptă, dar oferă și un instrument eficient pentru neutralizarea amenințărilor aeriene. Implementarea sa evidențiază rolul din ce în ce mai important al tehnologiei de ultimă generație în războaiele moderne.
Duminica acesta în Piața Arcului de Triumf în timpul paradei militare dedicată Zilei Naționale a României vom înregistra o premieră: Pentru prima dată în dispozitivul aerian participă și drone. E vorba de un UAV de tip Bayraktar TB2 produs în Turcia și intrat anul acesta în dotarea Forțelor Terestre Române.
La 29 noiembrie, 11 avioane de război rusești și chineze au intrat în zona de apărare aeriană a Coreei de Sud, forțând armata de la Seul să lanseze avioane de luptă. Armata sud-coreeană a identificat avioanele rusești și chinezești înainte ca acestea să intre în zona de apărare aeriană a țării și „a desfășurat avioane de luptă ale forțelor aeriene pentru a lua măsuri tactice de pregătire pentru orice circumstanțe neprevăzute”.
Armata sud-coreeană a identificat aeronavele și și-a desfășurat avioanele pentru a efectua manevre tactice de răspuns.
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi marţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat joi eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializare a primului tur al alegerilor prezidenţiale din România.
Unitățile speciale din cadrul Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (HUR), au distrus sistemul radar rus 48Ya6-K1 Podlyot, amplasat în peninsula Crimeea ocupată temporar, a cărui valoare este de cinci milioane de dolari.
Ați crezut că telenovela turcă s-a terminat? Ei bine, nu. Turcia tocmai a anunțat în aceste zile că renunță la modernizarea celor 79 de avioane F-16 Fighting Falcon, la versiunea Block 70 Viper, cea mai modernă versiune, modernizare pentru care turcii s-au bătut, aproape la propriu, pentru ca americanii să le dea undă verde.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a ameninţat joi cu un "război intens" în cazul încălcării armistiţiului cu gruparea libaneză pro-iraniană Hezbollah, după două luni de război deschis cu mişcarea armată libaneză susţinută de Iran, relatează Agerpres și AFP.
Polonia ar putea avea sisteme antirachetă Patriot din Germania, care vor fi transferate pentru o perioadă de șase luni.
Ucraina și-a consolidat capacitățile de apărare aeriană prin adăugarea a trei lansatoare de rachete Patriot, un atu esențial în contracararea valului tot mai intens de atacuri rusești cu rachete și drone. Oficiali de la Kiev și din Țările de Jos au anunțat livrarea acestora, subliniind sprijinul internațional continuu pentru eforturile defensive ale Ucrainei.
Mii de cetățeni din Tbilisi au protestat vineri împotriva deciziei guvernului de a amâna negocierile de aderare la Uniunea Europeană până în 2028. Poliţia a folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor.
Același guvern introducea în Constituție un pachet toxic pentru Georgia, care prevedea parcursul european al țării, dar tăia o mare parte din puterile președintelui.
Transferul avioanelor de luptă Gripen din Suedia către Ucraina a fost mult timp un subiect de discuție, cu explicații privind motivul pentru care acestea nu au fost încă livrate. De data aceasta, explicația a fost oferită de șeful Apărării din Țările de Jos, generalul Onno Eichelsheim, o persoană cu o vasta expertiză in domeniul militar, deoarece olandezii nu sunt doar unul dintre principalii donatori de avioane de luptă F-16 către Ucraina, ci o forță motrice foarte importantă în spatele „coaliției de avioane occidentale”.
Autoritățile din estul Libiei caută mai multă deschidere față de Statele Unite fără a ignora alianța cu Rusia, ceea ce s-a reflectat în vizitele repetate ale oficialilor din cele două țări în regiune, în special vizitele adjunctului ministrului rus al apărării Iunus-Bek Evkurov în orașul Benghazi.
Avioanele de bombardament Su-34 sunt, de departe, cele care înregistrează cele mai multe pierderi în războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei care a a ajuns să depășească 1.000 de zile de la cucerirea Kievului în 3 zile.
Decizia Washingtonului de a permite Kievului să folosească arme fabricate în SUA pentru a lovi adânc în Rusia nu a crescut riscul unui atac nuclear, a raportat Reuters pe 27 noiembrie, citând cinci surse anonime familiarizate cu datele serviciilor de informații. Vestea vine în contextul în care președintele rus Vladimir Putin a actualizat doctrina nucleară la 19 noiembrie, iar oficialii guvernamentali ruși continuă să critice recenta decizie a Casei Albe, numind-o un impuls pentru „escaladare”.
Europa nu se află în prezent într-o situație de „pre-război”, ci într-un „război real” împotriva Rusiei, a declarat fostul șef al MI6 Richard Dearlove pentru Sky News pe 27 noiembrie. „Cred că trebuie să recunoaștem faptul că rușii cred că sunt în stare de război cu noi”, a declarat Dearlove.
Țările U.E care se învecinează cu Rusia își consolidează frontierele anticipând o eventuală ofensivă a Moscovei. În același timp, țările occidentale suferă deja de pe urma războiului hibrid al Rusiei împotriva lor, iar o serie de experți și politicieni susțin că europenii „evită să reacționeze” la acesta, numind atacurile hibride manifestări directe ale terorismului.
Joi, 28 noiembrie 2024, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele României, Klaus Iohannis. Consiliul Suprem de Apărare a Țării nu are atribuții legate de desfășurarea procesului electoral, însă, în cazul în care există elemente cu impact asupra securității naționale, se impune analiza acestor aspecte în cadrul unei reuniuni a CSAT.
Rusia ar putea încerca să testeze articolul 5 al NATO privind apărarea colectivă a membrilor NATO, consideră șeful serviciilor de informații germane, Bruno Kahl. Potrivit acestuia, Moscova nu ar face acest lucru prin lansarea unui război deschis, ci printr-o operațiune militară parțială izolată.
Producătorul global de sisteme terestre OTOKAR și C.N. ROMTEHNICA S.A, ca reprezentant al Ministerului Apărării Naționale au semnat un contract multianual în valoare de 4,26 miliarde de lei (aproximativ 857 milioane de euro) pentru furnizarea a 1059 de autovehicule 4x4 tactice blindate de tip ușor COBRA II către Ministerul Apărării Naționale din România.
Două avioane de luptă rusești de tip Su-27 au interceptat două bombardiere americane B-52H Stratofortress în Mărea Baltică, în apropiere de Kaliningradul rusesc. Acest lucru a fost confirmat un oficial din domeniul apărării din SUA.
Administraţia preşedintelui Joe Biden pregăteşte un pachet de ajutor militar în valoare de 725 milioane de dolari pentru Ucraina, au declarat miercuri pentru Reuters, notează Agerpres, doi oficiali americani, în contextul în care preşedintele în exerciţiu caută să consolideze guvernul de la Kiev înainte de a părăsi funcţia în ianuarie.
Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front în războiul cu Rusia, ale cărei trupe mai numeroase şi mai bine echipate înaintează în estul Ucrainei şi recuperează din terenul pierdut în regiunea rusă de graniţă Kursk, a declarat miercuri un oficial din cadrul administraţiei americane citat de Agerpres și Reuters.
În cursul nopții și al dimineții de 28.11.2024, trupele ruse au lansat un nou atac masiv cu rachete și drone asupra unor obiective energetice și civile de pe teritoriul Ucrainei. Loviturile au vizat, îndeosebi, infrastructura energetică a statului ucrainean.
Potrivit surselor de monitorizare a aviației de pe rețelele de socializare, pe 27.11.2024, un avion de avertizare timpurie și control de tip Boeing E-3CF aparținând Forțelor Aeriene ale Franței a îndeplinit o misiune specifică deasupra apelor neutre ale Mării Negre.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, l-a nominalizat pe fostul consilier pe probleme de securitate națională al vicepreședintelui Mike Pence, generalul în retragere Keith Kellogg, în calitate de trimis special în Ucraina pentru negocieri în vederea încheierii războiului declanşat de Rusia, a anunțat Trump pe 27 noiembrie. „Împreună, vom asigura pacea prin forță și vom face America și lumea din nou sigure”, a declarat Trump pe rețeaua sa de socializare Truth Social.
Pe fondul tensiunilor în creștere la frontierele sale estice și pe frontul din Ucraina, Polonia își consolidează semnificativ capacitățile militare. În centrul acestei transformări se află achiziționarea tancurilor sud-coreene K2 Black Panther, o alegere strategică menită să modernizeze forțele terestre ale Poloniei și să-i consolideze rolul în cadrul NATO. Acest program reflectă ambiția Poloniei de a deveni un actor-cheie în apărarea regională, consolidându-și în același timp industria națională de apărare.
Turcia este acum pregătită să desfășoare sistemele sale de apărare aeriană S-400 în modul de luptă în doar 12 ore, conform unor informații publicate recent. Acest fapt survine după o schimbare semnificativă în relațiile dintre SUA și Turcia, Washingtonul nemaifiind împotriva pregătirii operaționale a celor patru baterii S-400 pe care Turcia le-a achiziționat de la Rusia cu ani în urmă. Între timp, conform unor informaţii încă neconfirmate oficial, Ministerul turc al Apărării a trimis deja Washingtonului o cerere de achiziție pentru șase avioane F-35A care au fost produse anterior în SUA pentru Turcia.
Ședință CSAT pe tema unor posibile acțiuni din partea ”unor actori cibernetici statali şi non-statali asupra unor infrastructuri IT&C”.
La 23 noiembrie 2024, la Vilnius, a fost semnat un memorandum între ministrul ucrainean al apărării, Rustem Umerov, și ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasčiūnas. Acest acord include o finanțare inițială de 10 milioane EUR din partea Lituaniei pentru a sprijini producția de arme cu rază lungă de acțiune în Ucraina, inclusiv dezvoltarea dronei „Palianîția”. În cadrul acestui acord, a fost aprobată o primă finanțare de 10 milioane EUR pentru dezvoltarea de arme cu rază lungă de acțiune, în special proiectul de dronă „Palianîția”.