Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
„Minciunile ambasadorului Lipaev”. Armata României amintește de multiplele agresiuni ruse asupra românilor și dorința Rusiei de muta granița pe Prut
Strategica
Data actualizării:
Data publicării:
Ambasadorul rus în România, Vladimir Lipaev, într-un interviu acordat recent presei din Federația Rusă, a expus „ca la carte” toate narativele propagandei ruse, acuzând că România „își trădează propriile interese” și susține „regimul criminal de la Kiev” (!). Un răspuns la obiect ce merită adus în atenția publică vine din partea Trustului de Presă al Ministerului Apărării Naționale.
Sursă foto: MApN
Sursă foto: MApN

Ambasadorul Lipaev a afirmat că „după începerea Operațiunii Militare Speciale (!) (n.r. - invadarea brutală și neprovocată a Ucrainei) relațiile dintre Rusia și România s-au deteriorat vizibil din cauza poziției Părții Române care manifestă o solidaritate totală cu politica Uniunii Europene și a NATO, orientată spre escaladarea tensiunilor internaționale. România continuă să se implice activ în conflictul din Ucraina, participă la livrări de arme și muniții, instruiește militari ai forțelor armate ucrainene, oferă regimului criminal de la Kiev sprijin financiar, logistic și de altă natură, în detrimentul propriei stabilități economice. Dialogul politic dintre țările noastre este înghețat, iar cooperarea bilaterală este suspendată în toate domeniile”.

1. Ambasadoru... (vladimir-lipaev_03377400.jpg)

Ambasadorul rus în România, Vladimir Lipaev. Foto: Ambasada Rusiei în România

Azi, 05.08.2025, Agenția Media a Armatei a publicat un material în care răspunde afirmațiilor ambasadorului rus. DefenseRomania consideră că e necesar publicarea integrală a textului transmis de sursa citată, text intitulat atât de sugestiv „Minciunile ambasadorului Lipaev”:

România nu doar că sprijină o țară vecină aflată sub agresiunea neprovocată a Rusiei, dar o face tocmai pentru a-și apăra propriile interese strategice. O eventuală capitulare a Ucrainei ar aduce frontiera rusă direct la Nistru, și, în cele din urmă pe Prut, ceea ce ar transforma România într-un stat de graniță sub o amenințare constantă. În consecință, ajutorul acordat Ucrainei nu este altruism, ci investiție în securitatea proprie. Motiv pentru care, prin canale oficiale și neoficiale, Rusia asaltează mediul informațional de limbă română cu narațiuni ostile și agresive. Ultimele declarații ale ambasadorului rus în România, Vladimir Lipaev, se încadrează perfect în scenariul de război cognitiv/informațional.

Rezumând și sintetizând declarațiile diplomatului rus de la București, Moscova consideră că România își trădează interesele proprii pentru a susține regimul criminal de la Kiev, în detrimentul interesului național. De asemenea, susține, în mod vădit mincinos, că tocmai apartenența la NATO (…) reprezintă, astăzi, principala amenințare la adresa securității României. Nu în ultimul rând, Lipaev minte, atunci când acuză un proces închipuit de românizarea Republicii Moldova, cu caracter artificial, în mare măsură forțat, și urmărește exploatarea economică, asimilarea ca o anexă demografică, precum și distrugerea identității naționale.

Declarațiile recente ale ambasadorului Vladimir Lipaev, alături de cele ale purtătoarei de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, vin în continuarea narațiunilor false diseminate de Kremlin: „Maia Sandu, cetățean român deci trădător al R. Moldova”; „România, rampă de lansare NATO și sclavă a Bruxellului”; „România vrea să înghită R. Moldova, distrugându-i identitatea”.

În discursul Kremlinului, legitimitatea Maiei Sandu se dorește a fi anulată pentru că are și cetățenie română. Este ignorat faptul că alegerea ei a fost democratică și validată de votul popular. A susține că cetățenii de peste Prut, cu pașapoarte românești, sunt proxy ai Bucureștiului este o insultă la adresa suveranității R. Moldova. De fapt, Rusia recunoaște voința cetățenilor din statele independente, doar dacă votează pro-Moscova, restul fiind etichetați ca marionete.

Nicio surpriză, ambasadorul Lipaev reia narațiunile preferate: „România este o colonie, nu are suveranitate”, iar „NATO o transformă în țintă”. Ce uită Moscova este că toate deciziile majore de apărare au fost luate în Parlamentul României, care a fost ales în mod democratic de cetățeni (spre deosebire de ce se întâmplă, de 25 de ani, în Federația Rusă). Nimeni nu a impus României să se alăture NATO. Cetățenii României și-au dorit acest lucru. De ce? Pentru că alternativa era sistemul dictatorial și de subdezvoltare rusesc. Iar, în ceea ce privește cheltuielile de 5% din PIB pentru apărare, acestea nu sunt dictate de frică, ci de realitatea unui conflict la graniță și a necesității ca Armata României să-și finalizeze rapid procesul de modernizare, pentru a putea face față amenințărilor actuale de securitate.

Coordonându-se în reacții publice, Lipaev și Zaharova, mai ales cea din urmă, nu au omis să inducă ideea falsă că „România vrea să înghită R. Moldova, distrugându-i identitatea”. O minciună care-și trage rădăcinile dintr-o propagandă născocită tocmai din timpurile perioadei imperialiste rusești. Este evident că nu există nicio presiune din partea României. A invoca „anularea culturii moldovenești”, pentru a opri procesul de apropiere de România, este exact tipul de narațiune paternalist-imperială pe care Rusia o folosește și în Georgia, Armenia sau Kazahstan.

 

România, țintă strategică a războiului informațional rus

 

De ce face Kremlinul toate aceste afirmații? Pentru că România se află în linia întâi, fiind stat de frontieră NATO și UE. În același timp, prin poziționarea sa geografică, este una dintre principalele rute logistice de sprijinire a Ucrainei. Dar, foarte important, reprezintă principalul suport în procesul, dorit de populația Republicii Moldova, de aderare la Uniunea Europeană. Astfel, România este principalul vector de propagare a valorilor democratice europene, din zonă, situație pe care Moscova nu o poate tolera.

În acest context, pentru că Rusia încă nu-și poate permite economic și militar să atace NATO și UE, încearcă să le submineze din interior. Pe lângă narativele ostile amintite mai sus, războiul cognitiv al Rusiei se folosește de demonizarea liderilor pro-europeni; instigarea la revoltă socială, folosind tema „sărăcirii populației din cauza NATO”; rescrierea istoriei (se încearcă ștergerea memoriei colective privind multiplele agresiuni ruse asupra românilor); promovarea ideii că Moscova este porumbelul păcii, în contextul în care statele europene s-ar pregăti să atace Rusia.

Având în vedere că, în perioada 4-18 august, la Centrele de Instruire ale Armatei Naționale din Republica Moldova, se va desfășura exercițiul anual Scutul de Foc 2025, la care participă și militari din România și din SUA, rămâne de văzut cum vor fi reîmpachetate dezinformările de la fabrica de minciuni a Moscovei.

CITEȘTE ȘI: Ce uită să ne spună apologeții „rusofobiei”. Invaziile Rusiei în teritoriile românești: Când cineva te bate ce 12 ori, nu o va face din nou?


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Dezinfectarea unui siloz de rachete aflat lângă orașul Derazhnya din centrul Ucrainei, 23 octombrie 1996. Sursa foto: Arhiva Radio Free Europe/AFP.
EXCLUSIV
Cum plătește Ucraina prețul naivității din 1994: A dat stocul de arme nucleare pe o bucată de hârtie, iar acum i se cere o amputare teritorială
Cum să supraviețuiești lângă Rusia: Estonia rescrie programa școlară și transformă pilotajul dronelor într-o competență vitală de apărare națională
Umilința scutului antiaerian rusesc: Dronele ucrainene au spulberat sistemele Buk și Tor, vitale pentru Kremlin. De ce devine Rusia vulnerabilă în propriul teritoriu
Mitul „Sarmat” s-a prăbușit din nou (FOTO/VIDEO): Eșecul catastrofal de la poligonul rusesc Yasny dovedește că șantajul nuclear al Rusiei nu are acoperire tehnică
Putin, odă pentru Orban care provoacă frisoane: Relațiile bilaterale, cele mai bune din istorie. Între timp, România vrea Lynx jumătate "made in Hungary"
Căderea lui Andrii Yermak: Când lupta anticorupție lovește chiar în mâna dreaptă a lui Zelenski, în cel mai vulnerabil moment al războiului
Ukrainian Army. Photo credit: Генеральний штаб ЗСУ / General Staff of the Armed Forces of Ukraine
EXCLUSIV
Mai există Ucraina ca stat pentru Statele Unite sau a rămas doar un teritoriu de negociat: Cum s-a ajuns la amputarea teritoriilor ucrainene de dragul Rusiei?
Cercul de foc din Caraibe se strânge: Cum transformă Statele Unite lupta antidrog într-un asediu tăcut la adresa Venezuelei
Lynk KF41 / rheinmetall
EXCLUSIV
Paradoxul periculos al reînarmării Europei: Cum logica „fiecare pentru el” riscă să slăbească NATO exact când amenințarea Rusiei este mai mare
O pace falsă pentru un viitor război prelungit?: De ce transformă Vladimir Putin ,,planul american'' într-un ultimatum pentru capitularea totală a Ucrainei
Mesagerul de serviciu al Kremlinului: Cum folosește Putin „pionul” Lukașenko pentru a șantaja Ucraina cu pierderea totală a litoralului dacă refuză planul Trump
Este NATO pregătită dacă Rusia atacă „mâine”? Planul militar german „OPLAN DEU” dezvăluie vulnerabilitățile critice ale Europei
Avertismentul generalului Ben Hodges: De ce abandonarea Europei ar fi o „eroare de calcul fatală” pentru economia SUA. Iluzia păcii prin concesii teritoriale
Cum văd rușii România, deja a doua putere militară din Est. Suntem pe locul 10 în topul statelor ostile și anticipează F-35, bombardiere B-52 și avioane AWACS dislocate aici
Între sabotaj și acaparare forțată: Strategia Rusiei pentru preluarea controlului centralei nucleare de la Zaporojie
Vladimir Putin ordonă „rusificarea” totală a teritoriilor anexate din Ucraina: Planul strategic până în 2036 pentru ștergerea identității ucrainene
Rachete antiaeriene MANPAD Mistral pentru Armata României. Ce prevede contractul de peste 600 de milioane de euro semnat cu Franța
Rusia a trezit colosul militar german. Pe lângă achiziții de F-35 sau Patriot, nemții vin cu o idee bună și pentru România: Veterani ucraineni împărășesc experiența de luptă împotriva Rusiei
UE, pe două voci în relația cu Israelul: De ce statele care critică Israelul sunt mai agresive și vocale? Ambasadoarea Israelului în Ungaria: UE nu sprijină Hamas. Dar sprijină Fatah
Pregătiri pentru amenințarea chineză: Japonia anunță planuri de desfășurare a rachetelor; Taiwanul crește cheltuielile pentru apărare cu 40 de miliarde de dolari
Cât va fi, de fapt, armata Ucrainei pe timp de pace? Detaliile noului acord cu SUA care sfidează cerințele inițiale ale Rusiei
Pacea din Ucraina se joacă acum la Abu Dhabi: Între realpolitik-ul Statelor Unite și „liniile roșii” de pe frontul din Donbas
Lovitură în inima aviației strategice ruse (Foto/Video): Ucraina distruge rarul ''laborator zburător A-60'' și un prototip A-100 la Taganrog
De la dialog la „forțe de reasigurare”: Cum răspunde Franta amenințării rusești și de ce Europa nu își mai permite să fie ,,naivă militar''
Amețirea Rusiei, de la presiuni brutale la propuneri neașteptate de pace. Toată isteria din aceste zile ar putea fi parte a noii strategii pe care SUA o aplică Rusiei?
EXCLUSIV
Adio, pace pe repede-înainte! Statele Unite au realizat că nu pot livra Rusiei o Ucraină „pe tavă” până la Ziua Recunoștinței
Azi are loc ședința CSAT care rescrie securitatea României: Miza accesării fondurilor europene SAFE și conceptul de „independență solidară” propus de președinte
Europa ripostează la Geneva. Contrapropunerea oficială care demontează „Planul în 28 de puncte” al SUA și schimbă total datele problemei pentru Ucraina
Pace din Ucraina, în etapa bătăliei din birouri. Europa vrea o ofensivă diplomatică asupra echipei lui Trump pentru a relaxa predarea Donbasului către ruși
Centrul analizei geostrategice s-a mutat la Constanța săptămâna aceasta: Dezbatere internațională de anvergură privind strategia UE la Marea Neagră

Ştiri Recomandate

Sistemele S-400 înapoi la Rusia? În ce constă planul Turciei de a recâştiga accesul la avioanele F-35
Armă de asalt NARP. Foto: Beretta
EXCLUSIV
Avem detalii despre armele de asalt: Ce înseamnă localizarea 100% în România a puștilor de asalt NARP 5.56 mm, pistoalelor APX și lansatoarelor de grenade de 40 mm
Nu poate conduce la nesfârșit Belarusul: Lukașenko a vorbit din nou despre retragerea de la putere
Rusia se îndoiește că Europa a adus ceva pozitiv planului de pace în Ucraina și așteaptă clarificările și modificările punctelor să îi fie prezentate de SUA
Continuă saga rachetelor Oreshnik: Belarusul își umflă mușchii iar Rusia susține că a format prima brigadă dotată cu astfel de sisteme
Câte blindate 4x4 Cobra II au fost livrate României? A doua veste bună e că începe producția Cobra II „made in Romania” 100%
Racheta balistică ucraineană FP-7 e o clonă de S-400 rusesc, recunoaște Kievul. Ucrainenii pregătesc o variantă de balistică cu rază de acțiune mult extinsă
Rușii au lovit pentru prima dată o țintă la 800 km cu noul sistem de rachete Iskander 1000. Timpul de avertizare e de 5 minute, mult mai mic decât în cazul hipersonicelor Kinjal
Armata spaniolă anunță o achiziție-record: 100 de elicoptere militare Airbus vor intra în dotarea tuturor categoriilor de forțe
Schimb de replici între Polonia și Ungaria: Înțelegem că dacă Armatele ruse invadează Europa, maghiarii vor lupta alături de Rusia
Rusia primește o nouă lovitură puternică, de data aceasta în Crimeea (FOTO): Printre țintele atinse se numără un MiG-31 complet înarmat
Mutare strategică: Norvegia cumpără rachete sovietice S-300 și muniție F-16 pentru înarmarea Ucrainei
Asta înseamnă frontieră comună cu Rusia: Trei grăniceri ruși s-au plimbat pe teritoriul NATO și au rămas în Estonia timp de 20 de minute
Salt tehnologic în Armata poloneză: Roboții tereștri intră oficial în prima linie. Ce pot face vehiculele „Goblin” și „Gnom”
Submarine B-271 Kolpino, Black Sea Fleet (photo by Andrey Brichevsky, 28 October 2019).
EXCLUSIV
Au apărut dovezile: Vopseaua trădează victima. Submarinul lovit de ucraineni e de fapt B-271 „Kolpino”, cel mai modern „ucigaș tăcut” al Flotei ruse din Marea Neagra
Taiwanul cotizează pentru propria securitate: Aproape 8 mii de rachete HIMARS, zeci de obuziere, drone - contracte în valoare de 11 miliarde
Generalul ucrainean Zalujnîi avertizează: Pericol de război civil în Ucraina. Milioanele de veterani, marea provocare post-conflict
Tancul K2 Black Panther produse de compania Hyundai Rotem. Sursa foto: Defence24.com.
EXCLUSIV
Polonia securizează licența pentru tancul K2 „Pantera Neagră”. Lecția de 6,5 miliarde de dolari pentru ambițiile blindate ale României
Arabia Saudită lansează prima navă de luptă, construită după modelul navelor americane Freedom-class LCS
Încep să curgă primele contracte finanțate prin SAFE: Un stat din fosta Iugoslavie va achiziționa 420 de camioane militare Tatra
Rusia anunță că a bombardat în premieră sudul Ucrainei cu bombe de aviație FAB lansate de Su-34, pentru a o „decupla” de România
Congresul SUA aprobă 900 de miliarde de dolari pentru apărare și stabilește un număr minim de militari americani staționați în Europa
Patriot se adaptează rachetelor hipersonice ruse Kinjal și va putea „trage peste umăr”. Patriot va angaja ținte care au trecut deja de el
"Oreshnik va fi dat în folosință până la sfârșitul anului”, anunță Putin. Oreshnik folosit ca intimidare pentru europeni
Zero din 10: Nu a fost livrat niciun IAR-99 Șoim la mai bine de un an de când toate trebuiau livrate. Avioane Craiova riscă penalități record de 30 de milioane de euro
Patriot, IRIS-T sau rachete pentru F-16, promise de europeni. Formatul Ramstein, sprijin concret pentru Ucraina
Marea Britanie confirmă planurile pentru un sistem integrat de apărare aeriană de tip „Iron Dome”, avertizând asupra pericolului reprezentat de rachetele Rusiei
Serbia așteaptă clarificări de la ruși: Un oficial al companiei de armament Yugoimport a murit la Moscova, în condiții suspecte
Obsesia balistică a Teheranului: Iranul maschează eșecul militar printr-o reînarmare agresivă
Imaginile satelitare dinainte și după operațiunea ucraineană cu drone subacvatice în portul Novorossiysk arată pagubele produse la debarcaderul din apropierea submarinului de clasă Kilo. Sursa foto:X/Vantor.
EXCLUSIV
Văzut din satelit: Lovitură devastatoare pentru Flota rusă din Marea Neagră: Atacul care deschide un „nou capitol” în războiul dronelor (FOTO/VIDEO)
Dronele ucrainene lovesc rafinăria Slaviansk și paralizează rețeaua electrică în Krasnodar, într-o nouă campanie coordonată „Deep Strike”
Trump: „Venezuela, încercuită de cea mai mare Armadă din istoria Americii de Sud”. Președintele SUA ordonă o blocadă petrolieră totală și declară întregul regim Maduro organizație teroristă
pixel