Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ministerul Apărării din Franța vrea să ia măsuri împotriva generalilor care au denunțat ''islamismul și hoardele din suburbii''
News
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Apărării de la Paris Florence Parly a cerut sancţiuni contra militarilor - dintre care 20 de generali - semnatari ai unui articol care denunţă ''delictul'' Franţei şi îi cere preşedintelui Emmanuel Macron să apere patriotismul, informează Agerpres, care citează AFP.
Sursă foto: Ministerul Apărării din Franța - Ministère des Armées (Facebook)
Sursă foto: Ministerul Apărării din Franța - Ministère des Armées (Facebook)

''În ceea ce îi priveşte pe militarii care au încălcat datoria rezervistului, evident sunt prevăzute sancţiuni, iar pentru cei care ar fi printre semnatarii semnalaţi, militari activi, i-am cerut şefului Statului Major să aplice regulile care sunt prevăzute în statutul militarilor, adică sancţiuni'', a declarat luni Parly pentru postul de radio France Info.

''Acestea sunt acţiuni inacceptabile'', a adăugat Florence Parly, care duminică a criticat ''articolul iresponsabil''.

Articolul în cauză a fost publicat la 21 aprilie de săptămânalul de dreapta Valeurs Actuelles, fiind semnat de ''20 de generali, o sută de înalţi gradaţi şi peste o mie de alţi militari''.

Militarii semnatari denunţă ''ura dintre comunităţi'' alimentată de ''un anumit antirasism'', precum şi ''islamismul şi hoardele din suburbii'' care supun o parte a teritoriului ''unor dogme contrare Constituţiei'' franceze.

Ei se declară ''dispuşi să sprijine politicile care vor lua în considerare salvgardarea naţiunii''.

În săptămâna precedentă apariţiei acestui articol, Valeurs Actuelles publicase un editorial al fostului ministru de dreapta Philippe de Villiers, intitulat ''Fac apel la insurecţie''. Fratele semnatarului, Pierre de Villiers, fost şef al Statului Major al armatei franceze, este considerat un posibil candidat la alegerile prezidenţiale din 2022. 


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Pot europenii să facă față Rusiei chiar și fără SUA? Diferența e uriașă, chiar dacă Moscova aplică tactica demoralizării Europei
Marine Le Pen, găsită vinovată de delapidare și nu va putea candida la funcția de președinte
Ucraina ar putea avea alegeri prezidențiale în această vară
Trump amenință că va bombarda Iranul dacă nu ajunge la un acord privind dosarul nuclear. Iranul și-a răspândit rachete în toată țara, pentru a fi lansate în caz de escaladare
În timp ce președintele Trump încearcă să obțină o încetare a focului în Ucraina, rușii anunță capturarea unor noi localități
Nu bate, nu troncăne. Una dintre mașinile cu care se deplasează oficial Putin a luat foc în apropierea sediului FSB
Controlul Arcticii trece și prin Finlanda. SUA va cumpăra spărgătoare de gheață de la principalul producător al acestui tip de nave
Olandezii nu se mint singuri și avertizează: Putin are nevoie doar de un an pentru a mobiliza o armată uriașă împotriva NATO
Șeful de la Pentagon își liniștește cel mai important aliat din Asia: Parteneriatul Japonia-SUA va rămâne piatra de temelie a securităţii în Indo-Pacific
Canada intră în bătălia pentru Arctica, investind miliarde de dolari în tehnologie pe care puțin o au: Radare JORN cu bătaie peste orizont
Noul Acord al mineralelor, este "complet diferit" de versiunea anterioară. Zelenski: Proiectul ar putea ameninţa aderarea Ucrainei la UE
Din Groenlanda, JD Vance critică dur Danemarca și le promite locuitorilor bunăstare și securitate. SUA spun că Rusia și China încearcă să controleze aici rutele navale în Arctica
Soția lui JD Vance refuzată în Groenlanda. Guvernul de coaliție al insulei se solidarizează împotriva intențiilor administrației americane
Ucraina, tot mai integrată în securitatea europeană: Kievul primește acces la informații, dar și licențe vestice de armament. La schimb, se va investi în drone și rachete ucrainene
În timp ce firmele de apărare caută să se extindă, Fitch crede că reînarmarea Europei trebuie pregătită: 500 de miliarde este o sumă realistă pentru următorii 5 ani
Putin sugerează plasarea Ucrainei sub administrație interimară. Casa Albă: Ucrainenii vor decide singuri
Toate deciziile luate în CSAT azi: România va achiziționa o corvetă ușoară și își va mări din nou bugetul pentru Apărare
China își trimite bombardierele în Marea Chinei de Sud, chiar înainte de vizita în Filipine a secretarului american al apărării
O metodă de sinucidere: Șeful Comitetului Militar NATO spune că dacă Rusia ar ataca Europa, ceea ce ar urma ar fi catastrofal pentru ruși
Bătălia pentru Arctica? Putin arată cu degetul către imperialismul american și spune că „Rusia nu e deloc surprinsă că SUA încearcă să preia Groenlanda”
Securitatea României, garantată și de o industrie autohtonă de apărare mai puternică. Bolojan nu exclude nici creșterea prezenței militare Aliate în Flancul de Est
Prietenia de conjunctură se va strica în Nordul Îndepărtat? Putin: SUA nu glumește despre Groenlanda, iar Rusia își va apăra interesele în Arctica
Ministrul de externe Radoslaw Sikorski, în vizită la București. ”În aceste vremuri, colaborarea noastră în domeniul securității este și mai importantă”
Kim se laudă cu o aeronavă de avertizare timpurie. AWACS-ul nord-coreean seamnă izbitor cu avionul rusesc Beriev A-50
Macron propune trimiterea de forțe de reasigurare în Ucraina. ”Rusia nu este cea care decide”. Care sunt pozițiile statelor europene
Prin România nu se trece. CCR a respins contestațiile celor trei partide și dă „undă verde” avioanelor F-16 și sistemelor Ghepard să doboare drone rusești
Trump amenință ”țările” UE și Canada cu noi taxe dacă se vor coordona pentru represalii. Ce stat UE va fi cel mai lovit de taxele SUA pe importurile auto
Polonezii aprobă redirecționarea către apărare a fondurilor PNRR. General: În caz de război muniția ne ajunge doar o săptămână sau două
Ministrul de Externe, la un pas să fie schimbat. Emil Hurezeanu va avea o discuție cu premierul Ciolacu care își dorește „o altă dinamică în relația cu SUA”
Trump impune noi tarife la toate importurile de mașini. Europa spune că va răspunde, dar nu anunță încă o măsură concretă

Ştiri Recomandate

SVR rusesc amenință patru țări NATO că vor fi primele atacate. Rusia, deranjată inclusiv de minele antitanc instalate pe teritoriul NATO
Americanii riscă mult în goana după economii: Programul Minerva, desființat. Ce a însemnat Minerva și care sunt riscurile
SUA au deschis dosarul iranian. Condiție pusă de americani pentru a ajunge la un acord nuclear cu Iranul
O înregistrare video arată un atac rusesc cu drone FPV asupra Ucrainei, coordonat de la Moscova: Propaganda rusă este acuzată de neglijenţă pentru divulgarea acestor informaţii
Nava-spion a rușilor, care anterior a monitorizat coastele Irlandei, a intrat acum în Marea Mediterană
Relația cu SUA, vizita oficialilor Congresului american, Europa și războiul rus de agresiune | Interviu cu ministrul Emil Hurezeanu
Mimarea păcii: Rusia încă plănuiește să lanseze asupra Ucrainei o nou ofensivă militară în această vară
Planul de construcție navală al U.S. Navy, semnat de Trump: Pentru a contracara China, Statele Unite au nevoie de o flotă gigant de peste 350 de nave
SUA intenţionează să îşi închidă aproape 30 de ambasade şi consulate
Ce se mai întâmplă cu Nord Stream, sau cum poate Europa să depindă energetic și de SUA și de Rusia în același timp?
Șah-mat pentru partida pro-rusă? Delegația SUA, „mulțumită” de clarificările privind anularea alegerilor. SUA reiterează prezența militară în România
Forțele Aerospațiale Ruse caută în regiunea Indo-Pacific ,,o nouă casă'' pe avioanele sale: Rusia vrea să închirieze o bază aeriană din Indonezia
Pe fondul tensiunilor cu statele din regiune, Rusia a început executarea unor exerciții de amploare în Marea Baltică
Tarifele vamale impuse de Trump unui stat aliat din Indo-Pacific pun în pericol un contract pentru furnizarea avioanelor de luptă F-15EX
Beijingul ordonă companiilor sale aeriene să oprească importurile de avioane Boeing. Decizia, luată la pachet cu interzicerea exporturilor de minerale rare și magneți
Realitatea alternativă a agresorului: Rusia cere dizolvarea NATO și spune că menirea Alianței azi e doar pregătirea unui război major împotriva ei
Mihai Daraban (CCIR) spune că are informații că SUA analizează mutarea bazei de la Ramstein în România. Se pregătește terenul la Kogălniceanu pentru ceva major?
Fan Club HIMARS. În timp ce SUA a dublat deja producția, alte țări preiau modelul: Polonia va avea și Himars-uri coreene ”Chunmoo”, iar Franța lucrează la variantă proprie FLP-T
Armata rusă, asalt sinucigaș la nivel batalion: Imagini cu acțiunea din Donețk, în care rușii au trimis 21 de blindate și 41 de motociclete
Nimeni nu trebuie să se culce pe o ureche. Generalul Vlad, șeful Armatei României: Rusia ar putea testa Articolul 5 în următorii ani
Abrams au îmbătrânit iar SUA nu mai pierd timpul: Noul tanc va fi ceva nemaivăzut? Cockpit de Formula 1, tehnologia există
Mesajul diplomației UE pentru țările membre: Nu mergeți la Moscova pentru parada militară de 9 mai
JD Vance s-a supărat după ce Zelenski l-a făcut „pro-rus”. Vicepreședintele SUA spune că trebuie înțelese și „liniile roșii strategice” ale Rusiei
Ministrul iranian merge la Moscova pentru a pregăti negocierile cu SUA în dosarul nuclear
Trump dă din nou vina pe Zelenski pentru războiul din Ucraina: „Milioane de morți din cauza a 3 oameni”
Belgia intenționează să cumpere mai multe avioane F-35, dar nu de fabricație americană: Am putea produce F-35 suplimentare în Italia în loc de SUA
Pentru prima dată în istoria SUA, Trump va „îngheța” 2 miliarde de dolari pentru Universitatea Harvard
Rușii își caută noi prieteni în zona Mării Mediterane: Forțele Navale ruse și egiptene au executat un exercițiu naval comun
Prima imagine a sistemului laser ucrainean ''Tryzub'', conceput pentru a contracara drone și alte tipuri de amenințări aflate la mică distanță.
Contractul care-i ţine pe militarii americani în Europa? NATO achiziționează un sistem militar bazat pe AI de la compania americană Palantir
S-a săturat Ungaria de izolaționism? Opoziția e convinsă că Orban va pierde alegerile și anunță că Ungaria va fi din nou un aliat de încredere în NATO și UE
Nevoia Ucrainei de sisteme de apărare este acută: Kievul este pregătit să cumpere 10 sisteme Patriot din Statele Unite
pixel