Ministrul Apărării vine cu clarificări: România nu deține avioane MiG-29 funcționale
Ministrul Vasile Dîncu a declarat că România nu deține avioane de tip MiG-29 funcționale.
Ministrul Apărării Naționale precizează că în momentul de față nu există MiG-uri 29 în stare de funcționare. El a făcut declarațiile la mijlocul acestei săptămâni, în contextul în care la nivel internațional se discuta despre trimiterea către Ucraina a unor avioane de luptă.
„Noi nu avem MiG-uri funcționale din categoria MiG-29. Am avut niște MiG-uri, care nu sunt în stare de funcționare (…) Am văzut că se discuta la un moment de Polonia, care le-ar fi dat astfel de MiG-uri, dar nu s-a mai concretizat”, a spus Vasile Dîncu, citat de publicația locală Tomis News.
Discuția despre MiG-29 a fost adusă în spațiul public după ce Viorel Manole, directorul Patromil, în cadrul unei ediții a emisiunii „Pe Plan Extern”, difuzată săptămânal de DefenseRomania în fiecare vineri de la 11:00, a declarat că țara noastră ar deține o escadrilă de MiG-29 cu resursa „aproape intactă”, avioane de care de-a lungul timpului s-au interesat mai multe state, dar care nu ar fi putut fi vândute din cauze birocratice.
Ministrul Apărării clarifică și precizează că nu există MiG-29 funcționale în țara noastră.
Precizăm că la jumătatea anilor 1990 aeronavele MiG-29 ale României au fost propuse pentru modernizare, fiind dezvoltat un prototip la standardele NATO - MiG-29 Sniper. Programul nu a continuat din varii motive iar în 2003, după ce s-a încercat vânzarea fără succes a avioanelor MiG-29, ele au fost retrase oficial, Guvernul optând pentru modernizarea programului MiG-21 LanceR.
CITEȘTE ȘI: Ambasada SUA în România: Vă asigurăm că niciodată nu veți auzi un soldat american spunând „Davai ceas!”
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News