Ministrul de externe iranian a sosit la New York; Pompeo afirmă că deplasările acestuia vor fi strict limitate
Ministrul de externe iranian, Mohammad Javad Zarif, a sosit duminică la New York, pentru a participa la o conferinţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a anunţat agenţia oficială iraniană IRNA, preluată de dpa. Zarif va lua parte la o reuniune a Consiliului Economic şi Social al ONU, a precizat IRNA.
Nu au fost anunţate întâlniri cu omologi americani, însă la Teheran erau vehiculate zvonuri că Zarif îşi propune să pregătească o potenţială întrevedere cu oficiali de la Washington în marja Adunării Generale a ONU din septembrie.
Duminică, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că a dat undă verde pentru ca Zarif să primească viză de intrare pentru o vizită la sediu ONU din New York, precizând că deplasările ministrului iranian vor fi strict limitate, a relatat Xinhua.
Javad Zarif şi ceilalţi membri ai delegaţiei iraniene, care au sosit duminică la New York, vor avea permisiunea de a se deplasa între sediul ONU, misiunea diplomatică a Iranului şi reşedinţa ambasadorului iranian, situată în apropiere, a declarat Pompeo pentru Washington Post.
'Diplomaţii americani nu se plimbă prin Teheran, aşa încât nu văd niciun motiv ca diplomaţii iranieni să se plimbe liber prin New York', a explicat Pompeo, citat de Washington Post.
Acordul nuclear
Duminică, preşedintele Hassan Rouhani a afirmat că Iranul este pregătit pentru discuţii cu Washingtonul, citând însă precondiţii pentru negocieri şi chemând la încetarea sancţiunilor americane şi a presiunilor economice împotriva Teheranului. Tot duminică, Franţa, Germania şi Marea Britanie au chemat la dialog pentru salvarea acordului nuclear cu Iranul.
Într-un comunicat comun, preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Theresa May şi-au exprimat îngrijorarea că acordul din 2015 'va continua să se destrame sub presiunea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi în urma deciziei Iranului de a nu mai implementa câteva dintre prevederile centrale ale acordului'.
Vezi și: Ministrul de externe iranian îl acuză pe John Bolton de complot pentru război
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News