Mirajul F-35 face ca Turcia să vină cu o nouă propunere către SUA: S-400 nu va fi utilizat permanent, invocând 'exemplul Grecia'
Turcia este dispusă să nu utilizeze permanent sistemul rusesc de apărare antiaeriană S-400, dacă va ajunge la un acord cu Statele Unite pentru detensionarea relaţiilor legate de acest subiect, a declarat ministrul turc al apărării, Hulusi Akar, într-un interviu publicat marţi de cotidianul Hurriyet, preluat de AFP și citat de agenția Agerpres.
"Suntem deschişi la o negociere după un model similar celui în vigoare pentru sistemele S-300 prezente în insula Creta, în Grecia", a arătat oficialul.
Amintim că în urma protestelor Turciei, Ciprul a renunţat în 1999 la desfăşurarea pe teritoriul său a sistemelor S-300 achiziţionate din Rusia. În urma unui acord cu Atena, sistemele respective antiaeriene au fost instalate în Creta; Grecia le-a folosit o singură dată, în cadrul unui exerciţiu de tir, în 2013.
Referitor la statutul "non-operaţional" al rachetelor din Creta, Akar a afirmat că nici Turcia nu trebuie să "utilizeze permanent" sistemele de apărare antiaeriană S-400, care "se folosesc în funcţie de natura ameninţării". "Vom lua o decizie", a adăugat el.
Deși nu face referire la ce înseamnă un asemenea acord cu SUA, cel mai probabil Hulusi Akar se referă la acceptarea din nou a Ankarei de către Washington în programul F-35.
CITEȘTE ȘI: Turcia trebuie să uite de avioanele F-35. Administraţia Biden a năruit aşteptările Ankarei: Renunţaţi la S-400
Turcia și SUA, o relație extrem de complicată după achiziționarea sistemelor S-400
Achiziţia de armament rusesc a înrăutăţit relaţiile dintre Ankara şi Washington. Partea americană susţine că rachetele S-400 sunt incompatibile cu sistemele defensive ale NATO, alianţă în care Turcia este partenera Statelor Unite. În decembrie anul trecut, SUA au interzis eliberarea oricărui permis de export de arme către SSB, agenţia guvernamentală turcă răspunzătoare de achiziţiile de echipamente militare.
Înaintea acestor sancţiuni, Statele Unite au suspendat participarea Turciei la programul de producţie a avioanelor de luptă F-35, cele mai avansate modele americane, pe motiv că sistemele S-400 pot obţine informaţii tehnologice secrete despre aceste aeronave. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat vinerea trecută că poziţia Washingtonului privind acest subiect nu s-a schimbat şi a cerut Ankarei să renunţe la rachetele ruseşti.
Unii observatori consideră, potrivit AFP, că o eventuală decizie a Turciei de a nu utiliza sistemele S-400 ar putea satisface cerinţele americanilor.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News