Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Mircea Dușa, vizită în Portugalia. Analiză a contextului de securitate în UE și NATO
News
Data publicării:
Mircea Duşa a efectuat o vizită oficială în Portugalia unde a avut consultări cu ministrul portughez al apărării.
Mircea Dușa
Mircea Dușa

Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit joi, 5 iulie, cu ministrul portughez al apărării, José Alberto Azeredo Ferreira Lopes, în contextul unei vizite oficiale efectuată în Portugalia.

„Cei doi demnitari au analizat actualul context de securitate, riscurile şi ameninţările care apar la nivel global și regional, precum şi măsurile care trebuie luate atât la nivel NATO şi al Uniunii Europene, cât şi din punct de vedere al cooperării bilaterale. Un punct important al agendei de discuţii a fost Summit-ul NATO de săptămâna viitoare şi interesele comune ale României şi Portugaliei pentru adoptarea unor măsuri coerente şi echilibrate pe toate flancurile, atât cel estic, cât şi cel sudic al NATO și UE. De asemenea, un punct de interes comun al celor două ţări îl reprezintă securitatea maritimă. Ambii demnitari susţin necesitatea adoptării unei noi declaraţii comune NATO-UE, care să sublinieze încă o dată solidaritatea transatlantică”, se arată într-un comunicat al MApN.

Mircea Duşa a mulţumit ministrului portughez pentru contribuţia adusă la eforturile aliate de întărire a măsurilor de asigurare pe flancul estic prin afilierea unui batalion de manevră la Brigada Multinaţională Sud – Est de la Craiova şi prin încadrarea cu personal a elementelor NATO de comandă – control de pe teritoriul României. De asemenea, secretarul de stat a apreciat sprijinul oferit de portughezi în intărirea misiunilor de poliţie aeriană în România.

Contextul Uniunii Europene

„În context UE, cei doi demnitari au convenit să intensifice dialogul româno – portughez în domeniul apărării în vederea pregătirii şi exercitării de către România a viitoarei Preşedenţii UE. Secretarul de stat a menţionat că printre priorităţile mandatului României se va număra şi Politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC), iniţiativele precum Cooperarea structurată permanentă (PESCO), Procesul de revizuire coordonată anuală a apărării (CARD) şi Fondul european de apărare (EDF) reprezentând trecerea apărării europene la un nivel superior.

În privinţa cooperării bilaterale, ambii demnitari au apreciat progresul semnificativ înregistrat odată cu demararea programului Avion multirol al forțelor Aeriene. "Programul de înzestrare cu avioane F-16 Fighting Falcon îşi dovedeşte importanţa strategică nu doar pe plan naţional, ci şi la nivel regional, întărind capacitatea României de a răspunde într-o manieră adecvată cerinţelor de descurajare şi apărare specifice regiunii Mării Negre. Aşadar, unul dintre domeniile prioritare de dezvoltare a cooperării bilaterale rămâne cel tehnico-militar", a precizat Mircea Duşa.

În acest sens, cei doi demnitari s-au consultat asupra posibilităţii de a continua colaborarea pentru realizarea capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului Avion multirol al forțelor Aeriene. Mircea Duşa a subliniat că prioritatea imediată a României este completarea primei escadrile de avioane F-16 Fighting Falcon, în paralel cu implicarea industriei naţionale de apărare în acest program.

Printre alte domenii de cooperare bilaterală au mai fost identificate şi intensificarea activității comisiilor mixte româno – portugheze în domeniul militar, informaţiile militare, participarea la exerciţii multinaţionale, învăţământul militar și apărarea cibernetică.

Din delegatie au făcut parte generalul de flotilă aeriană Lian Someşan, ambasadorul României în Portugalia, Ioana Bivolaru, și ataşatul român al apărării, comandor Adrian Duţă”, mai informează sursa citată.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Dincolo de reacție: De ce are nevoie Europa de o mare strategie comună în fața amenințării rusești
Director austriac al OMV, demis din cauză că spiona pentru FSB
Kim Jong-un afirmă că Coreea de Nord a dezvoltat o nouă ”armă secretă”
Trump a răspuns cu un „da” categoric întrebării dacă SUA ar apăra Europa de Est în cazul unui atac al Rusiei
Venezuela anunță „lupta întregului popor” împotriva SUA. Maduro le cere fermierilor să pună mâna pe arme
Kamala e „all in”. În cartea sa de memorii „107 Days” Kamala Harris lovește în Biden și în liderii democrați provocând o furtună, într-un moment critic pentru partid
Trump amenință Venezuela cu consecințe „incalculabile”, dacă aceasta din urmă refuză să primească migranții înapoi din SUA
Două direcții cruciale: România construiește o fabrică de drone și începe exploatarea grafenului. Resursă care le lipsește multora și e esențială în conflictele viitorului
Rutte spune că răspunsul NATO a fost „rapid și decisiv” după ce 3 avioane MiG-31 rusești au intrat în spațiul aerian al Estoniei
UE a propus al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. „Ținta” sunt hidrocarburile ruse, esențiale pentru bugetul Federației
Fragmente ale unei rachete au fost găsite în estul Poloniei. Cel mai probabil e vorba de o rachetă care interceptat dronele rusești
Rusia nu are un parteneriat echitabil cu Coreea de Nord. Kim Jong-un, „dezamăgit” de compensațiile primite?
„Ziua rafinăriilor ruse” pentru Ucraina: Dronele ucrainene aproape că au ajuns la Urali unde și rafinăria Neftekhim Salavat a Gazprom a fost lovită azi-noapte
UE înăsprește regulile privind exportul de tehnologii cu dublă utilizare, care folosesc mașinii de război a Rusiei
Kremlinul pompează ”până la 300 de milioane de euro” pentru cumpărarea votului din 28 septembrie, anunță ambasadorul Republicii Moldova
China denunță „logica hegemonică” arătând cu degetul către SUA
Consilier important al lui Putin a demisionat. Singurul care s-a pronunțat împotriva războiului din Ucraina, era și autorul Planului Kozak pentru R. Moldova
Pakistanul extinde frăția strategică din zona Orientului Mijlociu: Acord de "apărare reciprocă", semnat cu Arabia Saudită
Abrams, avioane F-35 și Apache, în acțiune. Armata poloneză, demonstrație de forță la doar 100 de km de Coridorul Suwałki
Șeful MApN, în vizită la poligonul Smârdan: Armata este pregătită să riposteze împotriva oricăror amenințări la adresa României
Spania încetează să mai elibereze vize cetățenilor ruși, Germania înăsprește condițiile
Propaganda Kremlinului a găsit vinovații pentru "OZN-urile" din România și Polonia: Incursiunile cu drone, organizate de serviciul de informații britanic MI6
Călin Georgescu, trimis în judecată pentru tentativă de subminare a ordinii constituționale
Ursula von der Leyen: Europa nu mai poate depinde în mod excesiv de alții pentru propria securitate
Președintele naționalist al Poloniei: "Trebuie să facem totul să fim pregătiţi de război"
”Garda de Est” a NATO, întărită cu avioane Eurofighter britanice / Varșovia înființează Comandamentul Forțelor Medicale
Trump semnează ordinul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis
Câte avioane de luptă a pierdut Ucraina de la începutul războiului? "Contabilii" rușilor numără de câteva ori același avion doborât
Ucraina răspunde ironiilor Ambasadei Rusiei la București: Afirmațiile cu privire la „date nesatisfăcătoare”, o practică rusească bine-cunoscută
Iată de ce e mai ieftin să te înarmezi pentru descurajare: Ucraina cheltuie 172 de milioane de dolari pe zi, doar pentru a se apăra de invazia Rusiei

Ştiri Recomandate

US Army, prezentă la o paradă militară în Polonia. Sursă foto: Ministerul Apărării de la Varșovia
EXCLUSIV
Asul din mânecă și norocul României? Trei motive cruciale pentru care SUA nu se vor retrage din România
După un zbor de peste 1.700 de kilometri, dronele ucrainene au lovit un gigant chimic rusesc
Germania vrea armată obligatorie / Abordarea României: Serviciu militar voluntar; proiectul, trimis deja în Parlament
Aflat la putere de un sfert de secol, Putin e îngrijorat de alegerile din România / MAE român: Rusia nu poate da lecții de democrație; acolo, opozitia e asasinată la doi pași de Kremlin
Putin spune că Rusia nu a provocat niciodată vreun război și de fapt „tigrul de hârtie” e NATO
Belgia, ultima victimă a dronelor rusești care au isterizat Europa
Venezuela condamnă un presupus zbor ilegal al unui avion de vânătoare american în largul coastei sale
Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri de război
„Dormiți liniștiți, nu ne provocați”: Strategia lui Vladimir Putin de descurajare a statelor europene se rezumă la ameninţări cu atacuri iminente
Tomahawk vs. ,,tigrul de hârtie'': De ce aleg acum Statele Unite să încurajeze Ucraina să lovească în inima sistemului rusesc de rafinării
Un general eston explică de ce doborârea avioanelor rusești MiG-31 ar fi fost o greşeală strategică: Analiza incursiunilor Rusiei și riscul de escaladare
Sistemele Patriot ar avea o rată de succes în scădere în Ucraina. Rușii au reprogramat rachetele Iskander și lovesc prin surprindere
,,Fantoma din cer'': De ce s-a întors F-117A Nighthawk, avionul de vânătoare retras de U.S. Air Force, și ce caută el lângă Mexic?
Aici este dovada că drone ruseşti au fost doborâte în spațiul aerian al NATO: Un F-35 olandez se mândrește cu reușita sa (FOTO)
Tancurile României se „bat” cu achiziția de F-35. Ce știm despre program și cum tancurile intră fulgerător în topul celor mai mari achiziții din istoria României
Ce mai aruncă Rusia în luptă pe frontul din Ucraina? Un lot nou de vehicule blindate BMPT „Terminator” trimis la sacrificiu în faţa dronelor (VIDEO)
Ungaria va cumpăra gaze de la compania franceză Engie, dar nu renunță la gazul rusesc
Zidul se ridică. Președintele Nicușor Dan spune că „în câteva luni” zidul împotriva dronelor rusești ar putea deveni operațional
Sancțiunile nu funcționează? Aviația civilă din Rusia, nevoită să-și ”canibalizeze” opt aeronave Boeing pentru piese de schimb
Cum a ajuns Turcia să detoneze o dronă ucraineană Magura, cunoscută și drept „coșmarul Rusiei” pe mare
Proiectul de lege privind serviciul militar VOLUNTAR, discutat azi în Guvern. Patru luni de pregătire militară, în condiții similare cu cele ale militarilor profesioniști
SUA vor furniza Ucrainei informații pentru atacuri în interiorul Rusiei, scrie presa americană
Militarii francezi au urcat pe unul dintre petrolierele Flotei Fantomă a Rusiei (Video). Boracay, suspectat că era folosit pe post de portavion pentru dronele rusești
Punctul de cotitură al noului război hibrid. Cum ,,flota din umbră'' a Rusiei a forțat NATO să iasă ,,la vânătoare'' în Marea Baltică
Rușii discută despre reacordarea gradului de mareșal în armată. Deocamdată însă, le lipsește eroul care ar putea să-l poarte
Centrala nucleară de la Cernobîl a rămas fără electricitate după un bombardament rusesc
Viktor Orban spune că Ungaria nu e pregătită să renunțe la petrolul rusesc, lucru cerut de SUA
Trupele ruse și-au intensificat atacurile aeriene în luna septembrie: Peste 5.600 de drone și 185 de rachete au vizat ținte de pe teritoriul Ucrainei
Premiul Nobel: Miza personală a lui Donald Trump în geopolitică
Rusia, aproape de eșec total: De la benzină nelimitată la rații de 10-30 de litri. Atacurile ucrainenilor au paralizat rafinăriile, iar logistica armatei e afectată
Lovitură simbolică în Crimeea: O dronă ucraineană a „orbit” ochii sistemului rusesc S-400, atacând chiar radarul destinat să o intercepteze
Instruirea operatorilor rusi de drone. Sursa foto: pl-llc.ru.
EXCLUSIV
Europa își caută scut: Din Norvegia și până în România, incursiunile dronelor forțează Europa să ridice mai rapid „Zidul” anti-dronă
pixel