Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Moşteanu: Procedura doborârii dronelor e aprobată din iulie / Piloţii aveau autorizarea, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul
Forțele aeriene
Data actualizării:
Data publicării:
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, precizează că piloţii au avut autorizarea să doboare drona, însă au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul.
Avioane F-16 ale României și aeronave Eurofighter Typhoon ale Italiei / MApN
Avioane F-16 ale României și aeronave Eurofighter Typhoon ale Italiei / MApN

"Azi am analizat raportul complet al misiunii de aseară şi am discutat cu colegii implicaţi, chiar şi cu pilotul care a condus formaţia de F-16. Piloţii au avut autorizarea să doboare drona, însă în momentele în care au avut contact direct au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul. E o decizie de profesionalism şi responsabilitate", a scris ministrul, pe Facebook.

El a menţionat că pe data de 4 iulie a semnat un ordin de ministru prin care a stabilit că aprobarea doborârii dronelor este dată de comandantul militar al operaţiunii.

"Vreau să mai clarific o dată cadrul legal, pentru că sunt multe fake-news-uri: pe 4 iulie, la 10 zile după ce am devenit ministru, am semnat ordinul de ministru prin care am stabilit că aprobarea doborârii dronelor este dată de comandantul militar al operaţiunii", a mai precizat Moşteanu.

2. F-16 Fight... (f-16-pilot-romania-f-16_91734400.jpg)

F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Române. Foto: Bogdan Pantilimon @ForțeleAerieneRomâne

Ministrul a adăugat că Armata Română îşi va continua planurile de pregătire şi de înzestrare.

"România condamnă ferm aceste provocări venite din partea Rusiei şi rămâne în coordonare permanentă cu aliaţii NATO. Armata Română îşi va continua planurile de pregătire şi de înzestrare, iar iniţiativa Eastern Sentry anunţată vineri de Secretarul General NATO, Mark Rutte, va duce la creşterea capacităţilor de apărare şi descurajare pe flancul estic", a precizat Moşteanu.

Amintim că o dronă Geran folosită de Federaţia Rusă în atacurile asupra Ucrainei a pătruns în spaţiul aerian al României sâmbătă, la ora 18:05 şi a fost interceptată de două aeronave de luptă F-16, care executau o misiune de patrulare aeriană în nordul Dobrogei, informează Ministerul Apărării.

"Drona a orbitat pentru aproximativ 50 de minute, de la NE de Chilia Veche spre SV de Izmail, şi a părăsit spaţiul aerian naţional în dreptul localităţii Pardina, îndreptându-se către Ucraina. Aeronavele F-16 au avut contact intermitent cu ţinta, vizual şi radar, urmărind-o pe tot parcursul evoluţiei. Piloţii au primit autorizarea de a doborî ţinta, însă în momentele în care au avut contact direct, au evaluat riscurile colaterale şi au decis să nu deschidă focul", reiese din comunicatul MApN.

Conform aceleiaşi surse, în sprijinul aeronavelor româneşti au venit şi aliaţii germani dislocaţi la baza de la Mihail Kogălniceanu cu două aeronave Eurofighter Typhoon, care au monitorizat zona până la ora 21:30.

"Ministerul Apărării Naţionale condamnă ferm acţiunile iresponsabile ale Federaţiei Ruse şi subliniază că acestea reprezintă o nouă provocare la adresa securităţii regionale şi a stabilităţii în zona Mării Negre", se mai arată în comunicat. 

 

Ambasadorului Federației Ruse la București, convocat la Ministerul Afacerilor Externe


 
MAE român a a nunțat că ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat astăzi, 14 septembrie 2025, la sediul Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu încălcarea spațiului aerian al României de o dronă rusească în cursul zilei de 13 septembrie 2025.

Partea română a transmis protestul ferm față de acest act inacceptabil și iresponsabil, care reprezintă o violare a suveranității României. Astfel de situații recurente determină escaladarea și amplificarea amenințărilor la adresa situației de securitate regionale.

S-a solicitat părții ruse să ia neîntârziat toate măsurile care se impun pentru a evita pe viitor încălcarea spațiului aerian al României.
România este în permanent contact cu aliații săi și cu ceilalți membri UE.

 

Mesaje de susținere din partea UE și statelor membre: "Suntem solidari cu România"

 

Șefa Comisiei și șefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, au criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse în spaţiul aerian românesc în timpul unui atac contra Ucrainei efectuat în ajun, ea acuzând Moscova de o ''escaladare imprudentă'', informează agenţia France Presse.

"Colaborăm strâns cu România pentru a proteja teritoriul Uniunii Europene", a decalarat Ursula von der Leyen.

''Încălcarea spaţiului aerian românesc de către drone ruse este o încălcare inacceptabilă a suveranităţii unui stat membru al Uniunii Europene'', a scris Kaja Kallas pe X.

''Această escaladare imprudentă ameninţă securitatea regională. Ne exprimăm solidaritatea cu România'', a adăugat Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe şi politică de securitate.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

IAR-99 Șoim. Sursă foto: Forțele Aeriene Române
EXCLUSIV
Privatizarea, ultima șansă pentru IAR-99 Șoim? Mișcare tectonică în industria românească: O companie, interesată de Avioane Craiova
Eurofighter vs. Rafale în „bătălia” pentru echilibrul strategic din Mediterană. Cum mută grecii după achiziția istorică a Turciei de 44 de avioane Eurofighter
Rușii au livrat un nou lot de Su-34, „calul de bătaie” al aviației în Ucraina. Câte avioane Su-34 au fost pierdute de la începutul invaziei
Înlocuitor ieftin pentru rachetele de croazieră. Rușii au mărit la 200 km raza de acțiune a bombelor de aviație sovietice cu ajutorul motoarelor chinezești
Turcia vinde armament și în Vest: Contract gigant în Europa pentru 45 de avioane de antrenament HURJET, în valoare de 3.1 miliarde de euro
Belgia anunță că va doborî drone deasupra bazelor sale
Teroarea aeriană crește: În octombrie, rușii au lansat un număr record de bombe aeriene asupra Ucrainei
Germania dorește să fie mai puțin dependentă de Statele Unite pentru apărarea antiaeriană: Noile avioane de ,,spionaj'' Pegasus vor monitoriza mişcările armatei ruse
F-35 pentru Polonia: Șapte avioane produse, piloții se antrenează în Statele Unite. Când ajunge escadrila „Husarz” pe Flancul Estic?
Noapte de foc la granița României | Două valuri de atacuri rusești au ridicat de la sol avioane F-16 și Eurofighter. Piloții aveau undă verde să tragă
Informațiile DefenseRomania din aprilie, confirmate oficial: Încă 18 avioane F-16, pentru un euro. România a semnat azi contractul pentru încă o escadrilă
Rusia mizează pe Su-35, generația a 4++, folosit intens și în Ucraina livrând un nou lot. Numărul de Su-35 doborâte de ucraineni
Niciun F-16 Viper livrat. Un aliat al SUA cere despăgubiri din cauza întârzierilor F-16 Block 70, cea mai modernă versiune a F-ului american
Un militar american cu zero experiență de pilotaj a controlat un elicopter Black Hawk
Nu doar Gripen. Kievul își dorește o flotă de 250 de avioane noi, inclusiv F-16 și Rafale. Cât costă ora de zbor pentru fiecare
Războiul F-35 vs. Rafale, deghizat în "glume". De ce râd francezii de avioanele belgienilor și cum demontează Bruxellesul narațiunea Parisului
Eurofighter, pe val dintr-un capăt în celălalt al continentului. Europa ridică ștachete și vrea să ia fața F-35 într-un stat care a pus semnul de întrebare pe F-35
Avionul supersonic silențions X-59 al NASA, testat în zbor pentru prima dată
De ce Turcia chiar nu plânge după F-35: Din cele 44 de avioane Eurofighter, 20 vor fi „pe steroizi”, în versiunea Tranche 5
Zelenski a anunțat utilizarea în luptă a rachetelor Flamingo
Un singur lansator, 3 rachete: Rușii se laudă că pot lovi cu „rachetele invincibile” Iskander, Oreshnik și Burevestnik de pe aceeași platformă
Înlocuitorului "Himars-ului cu șenile", Europa lucrează la lansatorul de rachete THUNDART care lovește la 150 km
Rachete chinezești cu tehnologie americană? China, suspectată că și-a îmbunătățit rachetele PL-15 cu ajutorul informațiilor sustrase din SUA
Vânători de Shahed. SUA au reprofilat avioane de atac la sol A-10 Thunderbolt II pentru misiuni de combatere a dronelor
Rafale F5 e „noul avion” al Franței, cu motoare mai puternice. Planul B după ce ruptura de Germania în avionul viitorului de generația a 6-a e mai mare decât părea
HIMARS hipersonic. SUA vor avea o rachetă hipersonică care să poate fi utilizată de sistemele HIMARS actuale
Sistemul rusesc de detecție a eșuat din nou: Minus trei radare și o navă de debarcare, după un atac ucrainean în Crimeea
SUA își mențin prezența în Marea Neagră: O dronă de recunoaștere RQ-4B a monitorizat activitățile militare rusești din zonă
Gripen, aproape de un moment istoric: "Contăm pe 150 de avioane" și primul ajunge anul viitor, spune Kievul; SAAB va produce 20-30 de unități pe an
Rusia vrea să-și etaleze forța și trimite în patrulare bombardiere Tu-95MS până în Marea Japoniei

Ştiri Recomandate

Rusia creează o armată de drone în spatele frontului aproape de granița României. Informațiile arată că Transnistria va fi folosită ca trambulină împotriva Ucrainei și destabilizarea Moldovei
Ucraina e pe punctul de a mai primi câteva avioane MiG-29 din Europa. S-au reluat negocierile pentru avioanele MiG-29 poloneze „înghețate” de doi ani și jumătate
IAR-99 nu pot efectua testele în zbor ale noului soft. Nici „Dumnezeu, râul, ramul nu ține” cu avioanele românești IAR-99 Șoim
Moscova, încântată de declarațiile lui Trump: Interviul e în conformitate cu viziunea noastră
Nicuşor Dan a mers la fabrica Thales din Limours: "România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător"
Noua dronă MQ-28 a lovit cu succes cu o rachetă aer-aer AIM-120 o țintă reală. Statul fortăreață din celălalt capăt al flancului României ar putea fi primul client european
Imagini cu sistemul antidronă MEROPS, cumpărat și de România: Cu peste 1.000 de drone doborâte în Ucraina, un UAV costă 10% dintr-un Shahed
Siria prin ochii americanilor: „O călătorie nebună de la izolare la deschidere”. Experții îndeamnă la reforme și avertizează împotriva „conducerii unei țări falimentare”
Norvegia schimbă doctrina de apărare: Se caută rachete cu rază lungă capabile să lovească inima flotei rusești din Arctica
Nicușor Dan la Paris: Promisiuni ferme privind doborârea dronelor rusești și un nou demers în industria de apărare, după întâlnirea cu Emmanuel Macron
Avioane militare din China și Rusia au pătruns neautorizat în Zona de Identificare a Apărării Antiaeriene a Coreei de Sud
„Națiuni în descompunere”: Donald Trump lansează cel mai virulent atac de până acum la adresa Europei și a liderilor săi
„Cele mai periculoase vremuri”: Polonia se pregătește oficial de un eventual război dinspre Est și își transformă granița într-o fortăreață
Grecia cumpără 36 de sisteme de rachete israeliene PULS pentru 650 de milioane de euro
Germania are Unitate specială Anti-drone. Decizia, după ce un număr record de drone au fost observate în apropierea aeroporturilor
Vizită la nivel înalt la Paris (VIDEO): Președintele Nicușor Dan, primit la Palatul Élysée pentru discuții strategice cu Emmanuel Macron
Ultima aeronavă rusă de transport An-22 "Antey" s-a prăbușit astăzi din motive tehnice
Lovitură de teatru la negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina? SUA sunt gata să „sacrifice” Donbasul și să-l ofere Rusiei pentru pace
Tren militar din Rusia / Ministerul apărării (imagine ilustrativă)
EXCLUSIV
Gura de oxigen pentru Ucraina se amână: Japonia nu e de acord cu propunerea UE de confiscare a activelor rusești în favoarea Ucrainei
Revoluție tactică pentru blindate: SUA testează cu succes tancul Abrams transformat în ,,rampă de lansare'' pentru drone kamikaze
Croația mizează pe parteneriatul cu Franța și cumpără obuziere Caesar. De ce francezii și nu germanii
Ucraina arată momentul distrugerii „titanului zburător” al Rusiei (VIDEO): Unitatea Alpha a SBU a lovit un elicopter gigant Mi-26
Suspiciuni de corupție în NATO. Numele companiei israeliene Elbit apare printre companiile suspectate
Moment istoric la Marea Neagră: Bulgaria a ridicat drapelul pe prima sa navă de război construită local după un secol
Avioane de vânătoare confundate cu rachete: SUA publică rezultatele anchetei privind pierderea a trei avioane F/A-18 și haosul de pe portavionul Truman
Aliniere periculoasă? Rusia susține că noua strategie de securitate a Statelor Unite îi validează pretențiile geopolitice
Kievul avertizează că Rusia ar putea deschide un nou front în nordul Ucrainei, în timp înaintează și la Pokrovsk
Congresul american “corectează” strategia administrației Trump privind sprijinul aliaților. Reducerea numărului de trupe de la Kogălniceanu rămâne însă aplicată  
Rusia încearcă să revină în Marea Mediterană: O fregată și un submarin urmează să ajungă din nou în pozițiile pierdute după divergențele cu Siria
Raport Norvegia: Europa va plăti dublu dacă Rusia câștigă războiul din Ucraina. Factura se ridică la 1,6 trilioane de euro
În așteptarea mașinilor de luptă: Sub presiunea SUA, decizia României privind MLI devine un test strategic pentru Europa
Tensiuni în Pacific: Portavionul chinez Liaoning a efectuat 100 de decolări și aterizări în apropierea Japoniei, iar aeronavele nipone au fost luate la țintă
pixel