Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
NATO a exersat transferul trupelor și echipamentelor spre România, în Exercițiul Eagle Overland 24
News
Data actualizării:
Data publicării:
NATO a organizat, zilele trecute, un exerciţiu de dislocare rapidă a trupelor.
Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă

NATO a exersat procedurile de trecere a trupelor și echipamentelor înspre România.

”Corpul de Dislocare Rapidă Italia (NRDC-ITA) a desfăşurat, în perioada 15-24 aprilie, exerciţiul Eagle Overland 24 (EAOV24), cu scopul de a testa procedurile de trecere a frontierelor cu mijloace militare auto în Slovenia, Ungaria şi România, precum şi de a verifica sistemele de comunicaţii şi informatică”.

S-ar părea că Alianța a testat traseul Italia-Slovenia-Ungaria-România, una din rutele terestre pe care Forța de Reacție Rapidă a NATO (VJTF) ar putea ajunge cel mai rapid, în caz de necesitate.

”Comandamentul Multinaţional de Divizie Sud-Est şi NATO Force Integration Unit (NFIU) au sprijinit desfăşurarea exerciţiului pe teritoriul României”, se mai arată în comunicatul MApN, preluat de Agerpres.

Exercițiul  Eagle Overland 24 a reprezentat un important pas înainte în ceea ce priveşte interoperabilitatea, atât în faza de planificare, cât şi în cea de execuţie.

Acest exerciţiu a fost un nou exemplu al colaborării dintre aliaţi în contextul activităţilor simultane desfăşurate de NATO în regiune.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

Noul Acord al mineralelor, este "complet diferit" de versiunea anterioară. Zelenski: Proiectul ar putea ameninţa aderarea Ucrainei la UE
Din Groenlanda, JD Vance critică dur Danemarca și le promite locuitorilor bunăstare și securitate. SUA spun că Rusia și China încearcă să controleze aici rutele navale în Arctica
Soția lui JD Vance refuzată în Groenlanda. Guvernul de coaliție al insulei se solidarizează împotriva intențiilor administrației americane
Ucraina, tot mai integrată în securitatea europeană: Kievul primește acces la informații, dar și licențe vestice de armament. La schimb, se va investi în drone și rachete ucrainene
În timp ce firmele de apărare caută să se extindă, Fitch crede că reînarmarea Europei trebuie pregătită: 500 de miliarde este o sumă realistă pentru următorii 5 ani
Putin sugerează plasarea Ucrainei sub administrație interimară. Casa Albă: Ucrainenii vor decide singuri
Toate deciziile luate în CSAT azi: România va achiziționa o corvetă ușoară și își va mări din nou bugetul pentru Apărare
China își trimite bombardierele în Marea Chinei de Sud, chiar înainte de vizita în Filipine a secretarului american al apărării
O metodă de sinucidere: Șeful Comitetului Militar NATO spune că dacă Rusia ar ataca Europa, ceea ce ar urma ar fi catastrofal pentru ruși
Bătălia pentru Arctica? Putin arată cu degetul către imperialismul american și spune că „Rusia nu e deloc surprinsă că SUA încearcă să preia Groenlanda”
Securitatea României, garantată și de o industrie autohtonă de apărare mai puternică. Bolojan nu exclude nici creșterea prezenței militare Aliate în Flancul de Est
Prietenia de conjunctură se va strica în Nordul Îndepărtat? Putin: SUA nu glumește despre Groenlanda, iar Rusia își va apăra interesele în Arctica
Ministrul de externe Radoslaw Sikorski, în vizită la București. ”În aceste vremuri, colaborarea noastră în domeniul securității este și mai importantă”
Kim se laudă cu o aeronavă de avertizare timpurie. AWACS-ul nord-coreean seamnă izbitor cu avionul rusesc Beriev A-50
Macron propune trimiterea de forțe de reasigurare în Ucraina. ”Rusia nu este cea care decide”. Care sunt pozițiile statelor europene
Prin România nu se trece. CCR a respins contestațiile celor trei partide și dă „undă verde” avioanelor F-16 și sistemelor Ghepard să doboare drone rusești
Trump amenință ”țările” UE și Canada cu noi taxe dacă se vor coordona pentru represalii. Ce stat UE va fi cel mai lovit de taxele SUA pe importurile auto
Polonezii aprobă redirecționarea către apărare a fondurilor PNRR. General: În caz de război muniția ne ajunge doar o săptămână sau două
Ministrul de Externe, la un pas să fie schimbat. Emil Hurezeanu va avea o discuție cu premierul Ciolacu care își dorește „o altă dinamică în relația cu SUA”
Trump impune noi tarife la toate importurile de mașini. Europa spune că va răspunde, dar nu anunță încă o măsură concretă
Ministrul Economiei: Am câştigat pe fond procesul de expropriere pentru fabrica de pulberi Victoria / La Plopeni se va produce muniție de 155 mm
Amenințarea rusă poate să mai aștepte. Acordul militar între UE-Marea Britanie depinde de o problemă mai importantă: Politica de pescuit
Zalujnîi dezvăluie că România a cerut tăcere privind dronele căzute lângă Dunăre. ”Rusia lansează lunar 3 mii de rachete și drone”
Bașcana Găgăuziei, Eugenia Guțul, reținută în timp ce voia să fugă din R.Moldova, riscă până la șapte ani de închisoare
JD Vance merge cu soția sa în Groenlanda pentru că nu vrea „să o lase să se distreze singură”. Danemarca acuză „presiune inacceptabilă” din partea SUA
Parchetul rus, sesizat de Duma de Stat în legătură cu o pretinsă "imixtiune a României" în afacerile interne ale Rusiei
Comisia acordă României 615 milioane de euro pentru extracția de grafit, de magneziu şi de cupru. Europa va avea 47 de proiecte strategice, folosite inclusiv de industria de apărare
Uniunea Europeană se bucură de un sprijin record din partea cetățenilor săi
SUA au suspendat intrarea României în Visa Waiver. Administrația Trump vorbește de o „pauză” pentru verificări amănunțite
Suedia propune aliaților europeni să înlocuiască Boeing E-3 Sentry AWACS cu ”GlobalEye”, cele mai moderne aeronave de supraveghere de la Saab

Ştiri Recomandate

Mihai Daraban (CCIR) spune că are informații că SUA analizează mutarea bazei de la Ramstein în România. Se pregătește terenul la Kogălniceanu pentru ceva major?
Abrams au îmbătrânit iar SUA nu mai pierd timpul: Noul tanc va fi ceva nemaivăzut? Cockpit de Formula 1, tehnologia există
Mesajul diplomației UE pentru țările membre: Nu mergeți la Moscova pentru parada militară de 9 mai
Ministrul iranian merge la Moscova pentru a pregăti negocierile cu SUA în dosarul nuclear
Trump dă din nou vina pe Zelenski pentru războiul din Ucraina: „Milioane de morți din cauza a 3 oameni”
Belgia intenționează să cumpere mai multe avioane F-35, dar nu de fabricație americană: Am putea produce F-35 suplimentare în Italia în loc de SUA
Pentru prima dată în istoria SUA, Trump va „îngheța” 2 miliarde de dolari pentru Universitatea Harvard
Rușii își caută noi prieteni în zona Mării Mediterane: Forțele Navale ruse și egiptene au executat un exercițiu naval comun
Prima imagine a sistemului laser ucrainean ''Tryzub'', conceput pentru a contracara drone și alte tipuri de amenințări aflate la mică distanță.
Contractul care-i ţine pe militarii americani în Europa? NATO achiziționează un sistem militar bazat pe AI de la compania americană Palantir
S-a săturat Ungaria de izolaționism? Opoziția e convinsă că Orban va pierde alegerile și anunță că Ungaria va fi din nou un aliat de încredere în NATO și UE
Nevoia Ucrainei de sisteme de apărare este acută: Kievul este pregătit să cumpere 10 sisteme Patriot din Statele Unite
Schimbare de atitudine pentru Germania: Rachete Taurus pentru Ucraina care trebuie să treacă în ofensivă. Mai mult, Podul Crimeei ar putea fi lovit
Trump a comentat atacul rusesc cu rachete Iskander asupra civililor: Un atac îngrozitor. Mi s-a spus că a fost neintenționat
Franța ridică ștacheta. Ceea ce nu au reușit rușii și americanii cu MiG-105 și X-20: Un avion spațial? Orizontul de timp e extrem de îndrăzneț
Imagini îngrijorătoare captate de sateliți, în largul coastei Coreei de Nord. Phenianul lucrează la o nouă fregată care ar putea schimba situația regională
Cine sunt membrii delegației Congresului SUA care ajung în România. Delegația e bipartizană, formată din republicani și democrați
Un mic pas spre corectarea propriilor greșeli. China răspunde scutirilor de taxe vamale pe electronice, aprobate de Trump
Turcia a anunțat o întâlnire între reprezentanții Rusiei și Ucrainei privind Inițiativa Mării Negre
Canalul Panama, cel mai strategic coridor maritim din lume, la degetul mic al Statelor Unite: Forţele americane vor avea acum o prezenţă militară sporită
Zelenski l-a invitat pe Trump în Ucraina să vadă dezastrul provocat de Rusia. Invitația, lansată înainte de masacrul de la Sumî din ziua de Florii
Rusia va fi capabilă de un atac la scară largă în maxim 4 ani. Șeful Armatei germane: Prioritate o au armele din Europa, dar va trebui să cumpărăm din SUA
Amploarea conflictului din Ucraina nu mai poate fi ignorată de Statele Unite. Sprijinul militar pe care China și Coreea de Nord îl oferă Rusiei creează un risc de securitate chiar și în Pacific
Rusia îmbină tacticile de luptă sovietice cu utilizarea dronele pentru a respinge acțiunile forţelor ucrainene: Forţele ruse preferă războiul de uzură
Toate drumurile duc la Moscova. Rețeaua Călin Gerogescu, campanie, finanțare, mercenari
Un sistem rusesc S-400 sau o racheta R-37 ar fi doborât un avion F-16 în Ucraina
Rusia a fost lovită acolo unde o doare cel mai tare: Presiuni tot mai mari asupra bugetului militar ca urmare a scăderii prețului petrolului
Președintele american nu poate obține pacea în Ucraina cât timp administrația sa nu are o viziune unitară. Este Steve Witkoff veriga slabă din echipa Trump?
O navă rusească de cercetare radioelectronică a desfășurat “acțiuni ofensive” în apropierea coastelor Irlandei
Un scut pentru Europa de Est: Polonia va produce rachete cu rază lungă de acțiune pentru sistemele de artilerie HOMAR-K
Forțele Aeriene ale Ucrainei au confirmat moartea unui pilot de F-16. Deși nu se spune nimic despre aeronavă, se speculează că aceasta a fost doborâtă de forțele ruse în nordul Ucrainei
pixel