Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a chemat miercuri Rusia să respecte 'în mod transparent şi verificabil' Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), parafat de Washington şi Moscova în urmă cu 30 de ani, în vremea Uniunii Sovietice.
Tratatul INF privind armele nucleare cu rază medie, semnat în 1987 de preşedintele american Ronald Reagan şi de liderul sovietic Mihail Gorbaciov, rămâne, în opinia şefului NATO, 'o cheie de boltă a securităţii europene', relatează AFP.
Statele Alianţei suspectează Rusia că încalcă acest tratat prin sistemul său de rachete 9M729.
După ce în iulie Aliaţii au exprimat 'îngrijorări serioase' în această privinţă, subiectul a revenit pe agenda discuţiilor la reuniunea ministerială a NATO ce are loc miercuri şi joi la Bruxelles.
'Suntem foarte serios preocupaţi şi facem un apel foarte serios către Rusia să se conformeze tratatului INF în mod transparent şi verificabil', a declarat Stoltenberg la sosirea la reuniune.
'De acum, ei au recunoscut existenţa rachetelor şi, în consecinţă, le-am cerut să răspundă întrebărilor noastre. Atât timp cât nu răspund, ipoteza cea mai plauzibilă este că este vorba despre o încălcare a tratatului INF', a continuat secretarul general al Alianţei.
Sistemul de rachete 9M729, a cărui existenţă a fost dezvăluită la începutul lui 2017, a fost în mod constant indicat de SUA ca reprezentând o încălcare a tratatului INF, ceea ce Moscova a negat repetat, fără însă a-i convinge pe Aliaţi.
Tratatul, care interzice folosirea unei întregi clase de rachete cu rază de acţiune între 500 şi 5.000 km, a pus capăt crizei declanşate în anii 1980 de desfăşurarea de rachete sovietice SS-20 cu focoase nucleare, îndreptate spre capitalele occidentale.
În luna februarie, secretarul apărării al SUA, James Mattis, a anunţat că Pentagonul lucrează la dezvoltarea de noi arme nucleare de putere redusă pentru a răspunde ameninţării ruse şi a obliga Moscova la transparenţă.
'În acest dosar, mingea este în terenul Rusiei', le-a declarat jurnaliştilor un responsabil al Alianţei, subliniind că aceasta aşteaptă 'răspunsuri credibile'.
El a acuzat Moscova că subminează acordurile internaţionale în vigoare cu privire la reducerea tensiunilor militare şi a făcut referire, de asemenea, la lipsa de transparenţă a Rusiei în privinţa exerciţiilor militare.
În ultimele luni, au fost raportate intruziuni repetate ale unor bombardiere strategice şi submarine ruseşti în apropierea coastelor unor state membre ale Alianţei Nord-Atlantice, aminteşte AFP.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News