Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
NATO răspunde amenințării noilor rachete rusești Novator 9M729 (SSC8)
News
Data publicării:
NATO a aprobat miercuri o serie de măsuri politice şi militare pentru a răspunde ameninţării noilor rachete SSC8 (Novator 9M729) desfăşurate de Rusia cu încălcarea unui tratat semnat în 1987, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Sistem 9m729
Sistem 9m729

"Ţările NATO îşi vor întări apărarea antirachetă (...) dar nu intenţionează să desfăşoare noi rachete în Europa", a explicat Jens Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă la finalul primei zile a reuniunii miniştrilor apărării din Alianţă.

"Reacţia noastră va fi defensivă, măsurată şi coordonată", a precizat el.

O gamă de măsuri politice şi militare a fost aprobată, dar Stoltenberg nu a furnizat amănunte, de teamă să nu afecteze eforturile diplomatice angajate.

"Aceste măsuri vor fi aplicate numai dacă Rusia refuză să revină la conformitate de o manieră clară şi verificabilă", a mai spus el.

Amintim că NATO cere ca Rusia să-şi distrugă noul sistem de rachete înainte de 2 august.

Aceste dispozitive sunt capabile să transporte focoase nucleare şi să lovească rapid oraşele europene, încălcând tratatul privind armele nucleare de rază intermediară (INF), încheiat în 1987 de Moscova şi Washington.

 

SUA spun că și-au pierdut răbdarea

 

Acordul bilateral a permis eliminarea rachetelor balistice şi de croazieră SS20 ruse şi Pershing americane desfăşurate în Europa.

"Noi ne-am demonstrat răbdarea, dar Rusia continuă să desfăşoare aceste arme. Este foarte grav", a avertizat Stoltenberg. "Aceste rachete sunt dificil de detectat", a subliniat el.

SUA şi-au anunţat decizia de a se retrage din tratat dacă Rusia refuză să-l respecte. "Sfârşitul tratatului FNI va fi efectiv pe 2 august", a reamintit secretarul general al NATO.

"Rusia are o alegere simplă: fie se conformează şi renunţă la sistemul său de rachete, fie se adânceşte în comportamentul său agresiv şi iresponsabil", a avertizat Jens Stoltenberg.

Un consiliu NATO-Rusia a fost convocat "săptămâna viitoare" la sediul NATO, a anunţat el. Acest consiliu este organismul de consultare creat în 2002 între cele două blocuri. Reuniunile sale se desfăşoară la nivel de ambasadori.


Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență

Get it on App Store
Get it on Google Play

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News

DC Media Group Audience
O delegație din Coreea de Nord merge în Iran: Cooperarea bilaterală sporită dintre cele două țări naște noi îngrijorări
Rusia are planuri mari: Primele S-500 , prezentate ca ”anti-hipersonice”, vor fi trimise la trupe până în decembrie
“Cel mai bogat om din structurile de forță ale Rusiei” a fost reținut pentru luare de mită. Timur Ivanov, adjunctul ministrului rus al apărării, riscă 15 ani de închisoare
Pe urmele Poloniei? Obuzierele K9 deschid ușa României pentru armele sud-coreene. Tancuri K2 și MLI-uri Redback, de interes pentru Armată
Hanwha vrea să transforme România într-un hub industrial în Europa. Obuziere K9 și mașini de luptă Redback sunt propunerile
„Trolling de cel mai înalt nivel”. Ucraina folosește baloane care imită zborul aeronavei F-16
Mobilizarea de catifea din Ucraina. Care au fost principalele frâne în calea recrutării. Lecții valabile și pentru statele NATO
Armata României are undă verde pentru deminarea în Marea Neagră în misiuni comune cu Turcia și Bulgaria - MCM BLACK SEA
Iranul nu intenționează să răspundă atacului israelian, pe care îl descrie drept „nesemnificativ”
Operațiunea recrutarea. Un sfert dintre candidați au picat testele fizice pentru a putea deveni militari în Armata României
Franța face o demonstrație de virtuozitate: Rachete de croazieră lansate de pe două nave au lovit simultan ținta
Șeful republican al Camerei Mike Johnson și-a schimbat poziția față de ajutorul pentru Ucraina după ce a văzut informațiile prezentate de CIA privind intențiile Rusiei în Europa
NATO se pregătește să apere coridorul Suwalki. Polonia și Lituania au început exercițiul comun “Brave Griffin 24/II”
Bombe nucleare B61, în coasta Rusiei? Polonia vrea arme nucleare americane pe teritoriul ei pentru a contracara Rusia în Kaliningrad
Decizie istorică în SUA. Ajutorul militar pentru Ucraina a fost votat în Camera Reprezentanților. O uriașă gură de oxigen pentru forțele Kievului
Războiul hibrid, rafinat de chinezi. Directorul FBI: China a infiltrat hackeri care pot să atace în orice moment infrastructura critică a SUA
Escadrila 48 începe să prindă contur în România. Primele 3 avioane F-16 au ajuns la Câmpia Turzii
Rusia își consolidează apărarea la frontiera cu Finlanda: În Republica Karelia, a fost formată o brigadă de rachete dotată cu sisteme Iskander-M
Deși Argentina a luat fața Kievului când a cumpărat 24 de F-16 din Danemarca, F-urile rămân ”în familie”: Statul sud-american vrea statutul de „partener global” al NATO
”Slăbirea adversarilor” și ”Campanie ofensivă de informare”. Documentul secret al Moscovei de politică externă recunoaște: Viitorul lumii depinde de rezultatul războiului din Ucraina
O nouă ”defecțiune tehnică”, marca Rusia: Bombardierul Tu-22M3 a fost lovit de ucraineni cu sistemul S-200 (Armata ucraineană)
Polonia vrea și ea sub Iron Dome-ul european. Varșovia s-ar putea alătura European Sky Shield Initiative (ESSI)
Serbia i-a reținut pe directorul adjunct al Poliției din Kosovo și pe alți patru ofițeri de poliție
SUA au dislocat în România un sistem M-LIDS, cel mai nou sistem anti-dronă al Armatei americane. Trageri reale cu efectuate la Capu Midia
O dronă de cercetare MQ-4C Triton a SUA monitorizează în Mediterană mișcările Rusiei și transportul de armament în Libia
Studiul „Bătălia pentru Marea Neagră nu s-a încheiat”, prezentat în SUA. NSC: E necesară o strategie americană pe termen lung la Marea Neagră
Rușii pleacă din Nagorno-Karabah după ce au reușit cu „succes” să „mențină pacea”. Retragerea, o mișcare pentru a nu angaja Rusia într-un conflict în regiune
Noi sancțiuni privind Iranul, au convenit liderii UE. Sunt vizate companiile care produc rachete și drone militare iraniene
Federația Rusă are în vizor și România. Cum reușește Bucureștiul să ofere pe tavă Moscovei un avantaj istoric
Ucraina încă rezistă la porțile Europei, dar capturarea Chasiv Yar deschide rușilor direcții noi. Scenariul cel mai prost: Căderea Ucrainei ar genera riscuri pentru tot Flancul Estic al NATO (ISW)

Ştiri Recomandate

Rușii au pătruns în apărarea de lângă Harkov, recunosc ucrainenii
Trimiterea unui sistem Patriot românesc în Ucraina divide discursul politic. Premierul spune că Ministerul Apărării are „rețineri mari”
Putin schimbă liniile: Șoigu, înlocuit de la conducerea Armatei, va prelua funcția lui Narîșkin. Rusia pregătește economia de război cu Andrei Belousov, noul ministru al Apărării
Un oficial iranian se laudă că Teheranul are deja arme nucleare. Deși experții se îndoiesc că are astfel de capabilități, anunțul arată că Iranul e hotărât să intre în clubul statelor nucleare
Kaan a decolat din nou. Escortat de un F-16, primul avion de generația a 5-a construit în Turcia a atins o altitudine mai mare față de zborul inaugural
”Nu suntem dușmani, suntem vecini”. Erdogan se întâlnește astăzi cu prim-ministrul grec pentru a asigura pacea ”pe ambele maluri ale Mării Egee”
Ministerul german al Apărării a pregătit propuneri legislative pentru restabilirea serviciului militar obligatoriu
Compania canadiană Roshel va deschide o fabrică de vehicule blindate în Ucraina
Îndemnul unui general american cu privire la importanța apărării NATO: Nu faceți nicio greșeală! Rusia nu se va opri la Ucraina decât dacă va fi oprită în Ucraina
Evoluția luptelor pe direcția Harkov: Rușii încearcă să fragmenteze apărarea ucraineană prin distrugerea podurilor
Ruşii caută să dea vina pe Ucraina după ce o parte dintr-o clădire de apartamente, aflată în oraşul Belgorod, s-a prăbușit (Foto/Video)
Deși Polonia va începe să producă tancuri K2PL abia în 2027, există deja unele probleme legate de locul şi numărul de companii implicate în procesul de producţie
Mica flotă de bombardiere B-2 Spirit va pierde o aeronavă pentru că nu este rentabil pentru U.S. Air Force să o repare
Armata ucraineană a dislocat luptători din cadrul regimentului de forțe speciale Kraken în Regiunea Harkov, pentru a opri ofensiva trupelor rusești
Comandantul Forțelor Terestre Ucrainene se așteaptă ca Rusia să încerce să folosească timpul în favoarea sa: Războiul intră într-o fază critică în următoarele două luni
Rușii caută noi valențe pentru sintagmele “demonstrație de forță” sau “flexarea mușchilor” (Video): Mai mulți militari încearcă să împingă un avion greu de transport Il-76
Patriot românesc pentru Ucraina, o decizie curajoasă. Ce ar putea primi Armata României la schimb. Gen. Mîndrescu: Trebuie să ținem cont de mai mulți factori, nu doar cei interni
Rusia ar fi amplasat armele nucleare, desfăşurate în Belarus, la 190 km de graniţa cu Ucraina (Foto/Video)
Reuşită pentru industria poloneză de apărare, mentenanţă completă pentru obuzierele K9. România este şi ea interesată de obuzierul sud-coreean
Germania și Franța au închis uşile pentru statele interesate să participe la programul ''Eurotank'': Beneficiarii principali, companiile Rheinmetall și Thales
Deși a pierdut mai multe aeronave în ultimele luni, armata rusă continuă să lanseze aproximativ 130 de bombe de aviație asupra teritoriului Ucrainei în fiecare zi
Au apărut primele imagini cu grupul de asalt rusesc anihilat de ucraineni în regiunea Harkov (Foto/Video): Prima etapă a operațiunii militare rusești ar fi mai mult o misiune de recunoaștere
Evoluția luptelor pe direcția Harkov. ”Zonele gri” de la granița Ucrainei cu Rusia au crescut
Rusia se infiltrează tot mai puternic în nordul Africii. Cel puțin 1.800 de militari și luptători ruși, doar în Libia
Nu doar TikTok: Un grup de experţi australieni cred că Beijingul utilizează aplicații și jocuri video pentru propagandă
Serviciul britanic de informații al Apărării dezvăluie cum au influențat pierderile înregistrate de Rusia în război parada din 9 mai
Europa se înarmează, ajustează planul industriei de apărare, dar trebuie să se miște mai repede pentru a descuraja Rusia
HIMARS, rachete Patriot, dar și blindate Bradley. Casa Albă aprobă un nou ajutor de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina
Israelul a aprobat ”extinderea calibrată” a operațiunii în Rafah. Măsura, adoptată pentru a nu depăși „liniile roșii” fixate de Biden
”Repetă experimentele naziștilor”. Zaharova scoate artileria grea și pune presiune pe guvernul pro-occidental de la Chișinău
Lituania ia în calcul varianta trimiterii în Ucraina a unor consilieri militari occidentali
Rușii vor să străpungă granița din nordul Ucrainei; Kievul a trimis întăriri în regiunea Harkiv și încearcă să țină pe loc forțele ruse
pixel