Nava "Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu" a înfruntat o mare de gradul IV spre portul grecesc Patras
Plecată din portul Constanţa, duminică, 21 martie, nava maritimă hidrografică "Căpitan-comandor Alexandru Cătuneanu" a tranzitat strâmtorile Bosfor şi Dardanele, îndreptându-se spre portul grecesc Patras din Marea Ionică, unde va participa la Exerciţiul multinaţional de luptă contra minelor "Ariadne 21", organizat de Forţele Navale Elene.
După tranzitul strâmtorilor, miercuri, 24 martie, Marea Egee nu a fost foarte prietenoasă cu marinarii militari români. Situaţia hidrometeorologică a indicat o mare de gradul 4, cu rafale de vânt şi precipitaţii sub formă de ploaie, însă nava militară şi-a continuat drumul către sud, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române.
Sâmbătă, 27 martie, nava "Cătuneanu" urmează să intre în portul Patras din estul Greciei, unde vor ajunge toate navele militare participante la exerciţiu. Pe parcursul escalei, vor fi stabilite ultimele detalii ale activităţilor planificate pe mare, în perioada 30 martie - 3 aprilie, etapa activă a exerciţiului "Ariadne 21".
Participarea marinarilor militari români la Exerciţiul "Ariadne 21" face parte din planul cu activităţile internaţionale al Ministerului Apărării Naţionale pentru anul 2021 şi se înscrie în sfera dezvoltării interoperabilităţii dintre Forţele Navale Române şi forţele navale partenere din NATO.
Forţele Navale Române se adaptează permanent la schimbările mediului de securitate produse pe flancul sud-estic al Alianţei Nord-Atlantice şi participă cu personal şi platforme de luptă la exerciţiile organizate de aliaţi, pentru a contribui la consolidarea măsurilor de apărare colectivă.
În voiajul său spre Grecia nava românească a fost escortată de delfini.
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News