Ministrul francez al Forțelor Armate, Florence Parly, a confirmat pe 22 octombrie că submarinul nuclear de atac Perle, care a luat foc în iunie în timp ce era în întreținere, va fi reparat în următoarele șase luni.
Au existat unele îndoieli cu privire la faptul că submarinul ar putea fi reparat, având în vedere amploarea daunelor suferite în timpul incendiului de 14 ore care a izbucnit pe 12 iunie la șantierul naval din Toulon. De atunci, experți de la Naval Group, Marina franceză și agenția franceză de achiziții DGA au analizat daunele și au raportat că submarinul ar putea fi reparat, transmite Defense News.
Parly a explicat că temperaturile ridicate ale focului au modificat calitățile oțelului: „Acest oțel absoarbe presiunea extrem de ridicată a adâncurilor marine. Dar pupa navei, părțile care găzduiesc centrala nucleară și propulsia, sunt intacte. Acestea vor fi montate pe submarinul Saphir care a fost retras din serviciu anul trecut.” Ea a spus că primul pas al programului de reparații a fost tăierea și demontarea acelei părți care a fost deteriorată.
Odată fuzionată cu partea din față a Saphir, „Vom reface apoi conexiunile interne, cablurile și conductele”, a explicat ea. „Perle va continua apoi revizia majoră care a fost întreruptă de incendiu”, a mai spus ministrul Forțelor Armate.
Când a izbucnit focul, Perle era aproape gol: combustibilul nuclear, armele, sistemele de comandă electronice, pompele, ventilatoarele și alte echipamente erau demontate.
Costurile reparației sunt estimate undeva la aproximativ 120 de milioane de euro, potrivit rapoartelor media franceze. Conform Le Monde, Ministerul Apărării ar plăti din această sumă 70 de milioane de euro, iar 50 de milioane de euro ar fi acoperite de o asigurare a Naval Grup.
Citește și: Franța evaluează daunele provocate submarinului nuclear Perle după incendiul violent de săptămâna trecută
Fii primul care află cele mai importante știri din domeniu cu aplicația DefenseRomania. Downloadează aplicația DefenseRomania de pe telefonul tău Android (Magazin Play) sau iOS (App Store) și ești la un click distanță de noi în permanență
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DefenseRomania și pe Google News