Liderii din Serbia şi Kosovo îşi reiau marţi la Bruxelles discuţiile sub egida UE în vederea găsirii unei soluţii la unul dintre conflictele teritoriale cel mai greu de rezolvat din Europa, relatează AFP.
Liderii din Serbia şi Kosovo îşi reiau marţi la Bruxelles discuţiile sub egida UE în vederea găsirii unei soluţii la unul dintre conflictele teritoriale cel mai greu de rezolvat din Europa, relatează AFP.
Două acorduri-cadru au fost semnate, marţi, la sediul Ministerului de Interne, pentru achiziţionarea a 476 de autospeciale destinate pompierilor pentru intervenţii la incendii, cu o valoare totală de 159 milioane euro cu TVA, achiziţia fiind finanţată din fonduri europene, în cadrul proiectului VIZIUNE.
Furnizarea gazelor naturale rusești prin noul gazoduct TurkStream către Ungaria, prin Serbia, va începe în octombrie 2021, când va fi construit interconectorul necesar.
Rusia a început luni exerciţii tactice în regiunea Voronej (sud-estul Rusiei), situată în apropierea frontierei cu Ucraina, la care participă bombardiere avansate Su-24 (cod NATO Fencer) şi avioane de vânătoare MiG-31BM (cod NATO Foxhound), a anunţat Districtul militar Vest din Federaţia Rusă, potrivit agenţiei de presă Interfax, aceste noi exerciţii intervenind înaintea summitului Putin-Biden preconizat pentru miercuri la Geneva.
Germania e principala economie a Uniunii Europene și, deopotrivă, una din cele mai importante forțe armate ale NATO. Din această perspectivă declarația unui locotenent-colonel din cadrul Bundeswehrului în ceea ce privește războiul din Nagorno-Karabah a ridicat numeroase sprâncene.
În cursul zilei de ieri, după summitul NATO, președintele Joe Biden a fost întrebat dacă îl mai consideră pe președintele rus Vladimir Putin un killer - criminal. Biden nu s-a dezist de expresia folosită și a răspuns râsului lui Putin în momentul în care liderul de la Kremlin a fost întrebat dacă „e un criminal”.
Beijingul a acuzat marţi NATO că exagerează "teoria ameninţării chineze", a doua zi după summitul Alianţei Nord-Atlantice, care a făcut referire la o "provocare sistemică" reprezentată de regimul comunist, relatează France Presse.
Președintele Joe Biden, actualul lider al Americii și al lumii libere, în cadrul conferinței de presă de după summitul NATO, și înainte de întrevederea cu președintele rus Vladimir Putin, a răspuns solicitării Ucrainei de a i se spune cu „da” sau „nu” dacă va fi acceptată în Planul de acţiune în vederea aderării la NATO.
NATO este o alianţă defensivă şi va continua să depună eforturi pentru pace, securitate şi stabilitate în întreaga zonă euro-atlantică, se arată în comunicatul final al summitului Alianţei nord-atlantice desfăşurat luni la Bruxelles.
Președintele rus Vladimir Putin a vorbit despre „relația fără precedent” de bună dintre Federația Rusă și China și a subliniat faptul că Vestul încearcă să distrugă parteneriatul dintre Moscova și Beijing.
Preşedintele turc, Recep Tayip Erdogan, a criticat luni lipsa de solidaritate între membrii NATO în lupta împotriva terorismului, subliniind că ţara sa este singura din organizaţie care se confruntă cu gruparea jihadistă Stat Islamic (ISIS), relatează Agerpres, citând EFE.
Autorităţile belaruse l-au adus din nou, luni, pe jurnalistul încarcerat Roman Protasevici în faţa mass-media, în cadrul unei conferinţe de presă, calificată de opoziţie drept "scenă kafkiană" realizată sub constrângere, relatează Agerpres, care citează France Presse. În conferință alături de jurnalistul opozant se află inclusiv cadre militare. Opoziția în exil acuză guvernul Lukașenko de prezentarea unui „trofeu”.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că deciziile luate la Summitul NATO de la Bruxelles răspuns intereselor de securitate ale României. Totodată, NATO a reafirmat validatea politicii uşilor deschise, politică pe care România o susține. Țara noastră a reiterat problema suveranității și integralității Ucrainei, Georgiei şi a Republicii Moldova.
Președintele Klaus Iohannis a avut o discuție cu președintele american Joe Biden în contextul summitului NATO care s-a desfășurat la Bruxelles.
Președintele Klaus Iohannis a discutat după summitul NATO de la Bruxelles despre consolidarea Alianței prin conceptul NATO 2030, o decizie istorică luată azi, dar și despre subiectul scutului de la Deveselu, adus de ruși mereu în discuție.
Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, doreşte un răspuns clar, "da" sau "nu", din partea preşedintelui american Joe Biden cu privire la Planul de acţiune în vederea aderării ţării sale la NATO, relatează Agerpres, citând dintr-un interviu acordat în comun agenţiilor Reuters, Associated Press şi France Presse de şeful statului ucrainean.
Centrala nucleară EPR (Evolutionary Power Reactor) din Taishan sudul Chinei, inaugurată în urmă cu doi ani, este monitorizată pentru o problemă la un circuit din miezul unuia dintre reactoare, construit în parteneriat cu Electricite de Franc (EDF), dar operatorul chinez dă asigurări că emisiile în mediu sunt "normale", transmite agenția Agerpres, care citează AFP.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat luni, înaintea summitului Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles, că NATO este "extrem de importantă" pentru interesele americane şi a adăugat că doreşte ca Europa să ştie că Statele Unite ale Americii sunt de partea sa, relatează Reuters.
Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) din Stockholm a dat publicității situația la zi a armelor nucleare la nivel mondial. Și, analizând datele, se poate observa o creștere semnificativă a numărului de focoase nucleare pe care China le deține.
Preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a declarat luni înaintea summitului liderilor NATO de la Bruxelles că Rusia încearcă "să înghită" Belarusul şi că Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord trebuie să fie unită în demersul de descurajare a Moscovei, transmite Reuters.
Negociatorul șef al Iranului în cadrul discuțiilor internaționale cu privire la programul nuclear al Teheranului a declarat pe 12 iunie că este putin probabil ca negocierile să se poată încheia săptămâna aceasta, datorită alegerilor prezidențiale din 18 iunie.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat luni că Alianţa Nord-Atlantică trebuie să răspundă la ascensiunea economică, politică şi militară a Chinei şi că declaraţia finală a summitului de luni va cimenta o nouă strategie faţă de Beijing, relatează Reuters şi AFP.
China a denunţat luni o declaraţie comună a liderilor Grupului celor Şapte (G7) care critică Beijingul în legătură cu o serie de probleme, calificând-o drept o interferenţă gravă în afacerilor interne ale ţării şi cerând grupului să înceteze să o defăimeze, relatează Reuters.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan afirmă că el şi omologul său american Joe Biden trebuie să se folosească de întâlnirea pe care o vor avea luni pentru a depăşi problemele din trecut, inclusiv disputa în legătură cu achiziţia de către Ankara a unor rachete S-400 ruseşti, relatează Reuters.
”Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să recunoască prioritățile naționale ale statelor sale membre și să le garanteze sprijinul în momentele de necesitate pentru a face față noilor provocări de securitate globală”, a declarat purtătorul de cuvând al președinției Turciei.
Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace (SIPRI) din Stockholm a identificat o tendinţă îngrijorătoare a situaţiei armelor nucleare la nivel mondial, informează luni dpa.
Preşedintele Klaus Iohannis participă, luni, la Bruxelles, la Summitul NATO, în cadrul căruia va susţine procesul de adaptare a Alianţei Nord-Atlantice la actualul context de securitate, astfel încât organizaţia să devină mai puternică politic şi militar.
Prim-ministrul Israelului, Benjamin Netanyahu, a fost înlocuit din funcție, după învestirea de către Knesset a noului cabinet de coaliție condus de Naftali Bennett.
Apărarea unui aliat care este atacat, prevăzută de articolul V al tratatului NATO, este o obligaţie "sacră", a declarat duminică preşedintele american Joe Biden, într-o conferinţă de presă în finalul summitului G7 de la Cornwall, transmit AFP şi Reuters.
Liderii celor şapte state cele mai industrializate (G7) au îndemnat duminică Rusia să pună capăt "activităţilor destabilizatoare", să respecte drepturile omului şi să-i "tragă la răspundere" pe responsabilii de atacuri informatice de pe teritoriul său, relatează AFP şi Reuters.