Guvernul ungar a acceptat cererea deputatului Marcin Romanowski și i-a acordat protecție internațională în temeiul Legii privind azilul – a declarat avocatul fostului ministru adjunct al justiției.
Guvernul ungar a acceptat cererea deputatului Marcin Romanowski și i-a acordat protecție internațională în temeiul Legii privind azilul – a declarat avocatul fostului ministru adjunct al justiției.
Economia Rusiei rămâne stabilă indiferent de presiunile externe. Creșterea economică ar putea ajunge la 3,9 până la 4 la sută din PIB în acest an, a declarat președintele rus Vladimir Putin în timpul unei conferințe de presă, un bilanț de sfârșit de an.
SBU și GUR se întrec pentru a lichida înalți oficiali ruși sau pentru a ataca ținte militare majore din ce în ce mai adânc în interiorul Rusiei.
Ministerul Energiei al Moldovei a confirmat informații că Gazprom nu a rezervat capacitate de tranzit de gaze către Transnistria pentru ianuarie 2025.
Republica Moldova a anticipat astfel de presiuni și a declarat, din 16 decembrie, instituirea stării de urgenţă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în faţa riscului întreruperii livrărilor de gaze ruseşti către regiunea separatistă Transnistria.
Avioanele de luptă olandeze F-35 au interceptat marți avioane de luptă și bombardiere ruși cu rachete supersonice, care survolau Marea Baltică.
Președintele României, conferință de presă la Bruxelles.
Modificarea va permite Alianței să pretindă un rol mai direct în sprijinirea Kievului.
Patru senatori americani, republicani şi democraţi, condamnă interferenţa Rusiei în alegerile prezidenţiale din România şi îşi exprimă sprijinul pentru ţara noastră în lupta pentru integritatea procesului electoral.
Grupul MVM, a doua cea mai mare companie din Ungaria, a semnat luni, un acord privind achiziţia diviziei de soluţii pentru gospodării şi clienţi a companiei E.ON din România.
India ar putea face o alegere surpriză în privința viitoarelor aeronave de luptă pe care Forțele Aeriene doresc să le achiziționeze. Cele mai mari șanse pare să le aibă varianta propusă de Suedia, cu aeronava JAS-39 Gripen.
Preşedintele României, Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete de pensionare pentru magistrați.
Sâmbătă, petrolierul rusesc Volgoneft 212, care are la bord 4.000 de tone de produse petroliere s-a rupt în jumătate în strâmtoarea Kerci, lângă Peninsula Crimeea ucraineană. O oră mai târziu, petrolierul Volgoneft 239 a eșuat și el.
Moscova a amenințat în mod repetat cu noi anexări dacă Ucraina nu acceptă, practic, să capituleze.
Serviciul Securității de Stat din Abkhazia susține că a reținut un cetățean român, acuzat de spionaj în favoarea Ucrainei.
Fostul fotbalist Kavelashvili devine președintele Georgiei, o lovitură adusă aspirațiilor europene ale micului stat din Caucazul de Sud.
Publicația Financial Times a informat, pe 13.12.2024, că Rusia își retrage o parte din forțele sale dislocate în Siria. Jurnaliștii britanici au ajuns la această concluzie în urma analizării unor imagini din satelit ale bazelor și coloanelor de echipamente militare.
Parlamentul sud-coreean a adoptat sâmbătă o moţiune de suspendare a preşedintelui Yoon Suk Yeol, ca urmare a încercării sale eşuate de a impune legea marţială în Coreea de Sud pe 3 decembrie, relatează AFP.
Forțele Terestre (US Army) și Marina (US Navy) au efectuat cu succes primul test de luptă al rachetei hipersonice cu rază lungă Dark Eagle.
Președintele ales al SUA, Donald Trump, are în vedere o lovitură preventivă asupra Iranului pentru a opri programul nuclear în curs de desfășurare al Iranului.
Președintele francez Emmanuel Macron l-a numit noul prim-ministru pe șeful partidului MoDem, Francois Bayrou, și i-a încredințat sarcina formării unui guvern, a anunțat Palatul Elysée într-un comunicat emis vineri.
Încetarea focului în războiul din Ucraina va fi subiectul principal al întâlnirii convocate miercurea viitoare la Bruxelles de secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte.
La o întâlnire cu membrii guvernului de joi, președintele rus Vladimir Putin a cerut adoptarea unor măsuri extraordinare de sprijinire a companiilor rusești de exploatare a cărbunelui.
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-au întâlnit cu ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, și cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Frederik Vansina, joi, 12 decembrie, la Centrul Național de Instruire Întrunită Getica din Cincu, Brașov.
Preşedintele chinez Xi Jinping nu va participa la ceremonia de învestire a preşedintelui ales Donald Trump, care va avea loc pe 20 ianuarie la Washington, a informat vineri CBS News, transmit Agerpres și EFE.
Publicația Financial Times (FT) a informat, pe 12.12.2024, că membrii europeni ai NATO negociază o creștere a obiectivului anual de cheltuieli pentru apărare din cadrul alianței de la nivelul actual de 2% la 3% din produsul intern brut (PIB). Un acord în acest sens ar trebui să fie obținut până în iunie anul viitor, când va avea loc summitul anual al Alianței Nord-Atlantice în Olanda.
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, s-au întâlnit cu ministrul Apărării din Regatul Belgiei, Ludivine Dedonder, și cu șeful Statului Major al Apărării, generalul Frederik Vansina, joi, 12 decembrie, la Centrul Național de Instruire Întrunită Getica din Cincu, Brașov.
Guvernul a adoptat azi un proiect legislativ care reglementează combaterea dronelor în spațiul aerian al României.
Preşedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, nu a trimis preşedintelui Vladimir Putin o invitaţie pentru a participa la ceremonia de învestire care va avea loc pe 20 ianuarie, a informat joi agenţiile Agerpres și EFE.
Ministrul de interne Cătălin Predoiu a transmis un mesaj omologilor săi, în urma votului din Consiliul JAI pentru aderarea deplină a României și Bulgariei la Schengen.
Consiliul JAI a aprobat aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen de la 1 ianuarie 2025.